Aeroporturile din Sofia, Burgas și Varna înregistrează scăderi fără precedent ale zborurilor în această vară din cauza crizei coronavirusului, transmite travelnews.bg, care citează date de la Compania de Stat pentru Managementul traficului aerian, potrivit Rador care citează Duma.bg.

HotNews.roFoto: Hotnews

Datele sunt pentru iunie, iulie și până la 23 august și sunt comparate cu aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai mare scădere a avut loc în august, pe Aeroportul Burgas. Doar 972 de avioane au aterizat, comparativ cu mai mult de 3.900 în august anul trecut.

În general, pentru lunile de vară, declinul pe Aeroportul Burgas este de 83%. Scăderea se înregistrează în principal la zborurile charter pentru cea mai mare stațiune de pe litoralul bulgăresc - Sunny Beach. Turiștii britanici, ruși și scandinavi lipsesc complet în acest sezon. Grupuri mici vin și din Germania. Peste 70% din hotelurile din stațiune nu s-au deschis.

La celălalt aeroport de pe coasta bulgară a Mării Negre – Varna - s-a înregistrat o scădere mai mică, de 64%, pentru lunile de vară. Au fost 950 de zboruri în luna august, iar pentru aceeași lună a anului trecut au fost 2.070. Nisipurile de Aur, Sfântul Constantin și Elena și Albena au reușit totuși să atragă turiști germani, dar la începutul lunii august, coasta de nord a Mării Negre a ajuns pe lista roșie a Germaniei, cu destinațiile periculoase pentru coronavirus.

Bulgaria a solicitat și a primit în urmă cu o săptămână aprobarea Comisiei Europene pentru un ajutor de stat temporar pentru sprijinirea celor două aeroporturi de pe litoral în valoare de 4,4 milioane de euro. Acest ajutor va fi sub forma unei amânări a taxelor de concesiune datorate de către Fraport Twin Star Airport Management, compania care administrează cele două aeroporturi. Astfel, concesionarul va putea face față lipsei de lichidități. Amânarea plății taxelor de concesiune va fi valabilă timp de un an.

Pe Aeroportul Sofia, scăderea traficului în lunile de vară este de aproximativ 45%. Până la 23 august, acesta a deservit 2.604 zboruri, în timp ce în aceeași lună din 2019 – 4.292 de avioane. Scăderea se datorează reducerii numărului de zboruri de linie ale multor companii aeriene către capitală și lipsei de chartere. În acest an, un număr mare de bulgari din străinătate nu s-au întors în Bulgaria pentru sezonul estival, arată sectorul turistic.

Companiile aeriene se așteaptă ca declinul zborurilor în Europa să continue și în toamnă și iarnă. O relansare poate fi așteptată în preajma sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, dar va fi în continuare doar 70% din traficul de dinainte de criza coronavirusului.

Pierderi de 320 de miliarde de dolari la nivel global pentru turism

Industria turistică globală a fost devastată de pandemia de coronavirus, iar pierderile se ridică la 320 de miliarde de dolari în primele cinci luni ale anului. Peste 120 de milioane de locuri de muncă sunt în pericol. Acest lucru a fost declarat de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, într-o declarație video. Turismul este al treilea cel mai mare sector de export al economiei mondiale, iar în 2019 reprezintă 7% din comerțul mondial.

Pentru acest sector lucrează un om din zece de pe glob și asigură un trai pentru sute de milioane de oameni, a spus el. În afară de locurile de muncă din sector, sunt supuse riscului și cele din sectoarele conexe, cum ar fi serviciile alimentare, care oferă locuri de muncă pentru 144 de milioane de persoane din întreaga lume.

Potrivit experților, recuperarea va depinde foarte mult de evoluția situației economice și a pandemiei. Nici o țară nu a scăpat de impactul COVID asupra turismului.