Prețurile de consum în Rusia au crescut în luna iulie a.c. cu 0,4% față de luna precedentă, iar de la începutul anului cu 3%. În același timp, în țările membre ale Uniunii Europene în luna iulie s-a înregistrat o deflație de 0,2%, iar în primele șapte luni ale acestui an inflația a fost de numai 0,3% (mai scăzută de zece ori decât în Rusia), potrivit Rosbalt, citat de Rador.

Coronavirus RusiaFoto: Sergei Savostyanov / TASS / Profimedia

Datele au fost furnizate de Rosstat (Serviciul Federal pentru Statistică de Stat), transmite Rosbalt.

Potrivit Rosstat, prețurile de consum în Rusia în intervalul 11-17 august nu s-au schimbat după deflația de 0,1% înregistrată cu o săptămână înainte (4-10 august). De la începutul lunii august prețurile de consum au scăzut cu 0,1%, iar de la începutul anului inflația a ajuns la 2,9%.

Anul trecut prețurile de consum au crescut cu 3%. Astfel, inflația de 3% în 2019 a fost a doua cea mai mică valoare a acestui indicator, înregistrată în întreaga istorie a Rusiei moderne. Minimul absolut fusese înregistrat la sfârșitul anului 2017 - 2,5%, iar în 2018 prețurile au crescut cu 4,3%. Ministerul Dezvoltării Economice al Federației Ruse, conform macro-prognozei actualizate, așteaptă o inflație anuală în Rusia până la sfârșitul acestui an de 3,5%. La rândul său, Banca Rusiei presupune că inflația la sfârșitul anului va fi de 3,8-4,8%.