007: Cum a ajuns un ofițer al Forțelor Speciale americane spion al serviciului de informații militare al Rusiei, temutul GRU

de S.J.     HotNews.ro
Sâmbătă, 22 august 2020, 21:24 Actualitate | Internaţional


Peter Debbins
Foto: Captura YouTube
Peter Rafael Dzibinski Debbins, un fost căpitan al Forțelor Speciale ale Statelor Unite, a fost arestat în 21 august pentru spionaj, americanul fiind acuzat de colaborare cu Direcția Principală de Informații (GRU), serviciul de informații militare al Rusiei, scrie Clearance Jobs.

Procurorii americani îl acuză pe bărbat că a colaborat cu rușii din 1997 până în luna ianuarie a lui 2011.


Poveste cu spioni demnă de Hollywood



Povestea lui Debbins pare desprinsă direct dintr-un film de la Hollywood, legăturile sale cu rușii începând cu mama sa care a fost un cetățean naturalizat al Statelor Unite după ce a emigrat din Uniunea Sovietică.

În 1994, când avea doar 19 ani, Peter Debbins era un student al Universității Minnesota și a călătorit pentru prima dată în Rusia. Într-o vizită ulterioară din 1996-1997 ca parte a unui program de studii din Celeabinsk, acesta a fost abordat de serviciile de informații ale Rusiei care au început să îi evalueze și testeze potențialul de agent secret.

Recrutarea și antrenarea lui Debbins au început în mod oficial în luna octombrie din 1997, colaborarea sa cu rușii continuând în perioada în care acesta a fost membru al forțelor armate americane, între 2005 și 2010 raportând unei companii-paravan a GRU, Eastern Marketing Solutions.

Cercetările inițiale au descoperit că Debbins a făcut parte din comunitatea de informații și apărare din Statele Unite, Regatul Unit și NATO, acesta fiind angajat de mai mulți contractori din domeniul apărării.

Ceea ce face cazul lui Debbins și mai notabil este statutul său din comunitățile respective precum și analizele, rapoartele și prezentările făcute de acesta în domeniile apărării și informațiilor. Toate acestea trebuie acum revizuite după ce a fost descoperită colaborarea sa cu GRU.


Eforturile rușilor de a-l recruta pe Peter Debbins



Fiecare poveste are un început iar cazul de spionaj al lui Debbins nu face excepție. GRU l-a abordat pe bărbat în Celeabinsk și l-a întrebat dacă este dispus să aibă o întâlnire cu agenți de întâlnire ruși. A fost de acord fără să fie exercitate presiuni asupra sa.

Debbins a declarat că este „un fiu al Rusiei” și că aceasta, a treia sa vizită în Rusia, a fost, ca anterioarele două, cu scopul de a afla mai multe despre locul de naștere al mamei sale, acesta descriindu-se drept pro-Rusia și anti-SUA.

Acesta a precizat că are și o iubită rusă și a continuat prin a le relata agenților secreți ruși apartenența sa la programul de antrenare a ofițerilor militari din Statele Unite, notând că va deveni un ofițer al armatei americane după absolvirea cursului.

Neștiind ce tip de activ ar putea deveni Debbins dar văzând potențialul său, GRU i-a dat o sarcină simplă pentru a vedea disponibilitatea sa de a urma ordinele și păstra discreția. Acestuia i s-a spus să nu vorbească despre întâlnirile sale cu GRU cu iubita rusă și i-a fost dată o poveste de acoperire plauzibilă pentru a explica absențele sale din timpul întâlnirilor cu agenții de informații ruși.

Aceștia i-au cerut lui Debbins să meargă la o biserică catolică din Celeabinsk și să obțină numele a patru călugărițe de la biserică Americanul a completat sarcina dar ofițerii GRU, îngrijorați de pericolul serviciilor de contrainformații ale SUA, i-au cerut lui Debbins să nu menționeze oficialilor militari americani legăturile pe care le are familia sa cu Rusia sau vizitele sale în țară.

Debbins a pretins că a fost discret asupra subiectului iar agenții ruși se bazau pe faptul că tatăl iubitei sale era un membru al forțelor militare ruse și ar fi informat superiorii dacă acesta ar fi vorbit despre întâlnirile sale cu GRU.

Iar Debbins nu a raportat abordarea sa de către agenții GRU serviciilor de informații americane după ce a plecat din Celeabinsk. Rușii și-au dat seama că au un potențial agent în persoana sa. Aceștia au avut foarte puține de riscat oricum.

Dacă Debbins ar fi raportat întâlnirea sa cu GRU, Statele Unite ar fi putut în cel mai rău caz să acuze Rusia de hărțuirea unui student american, lucru care ar fi putut fi foarte ușor de bagatelizat de către ruși. Însă Debbins le-a făcut viața ușoară, păstrând secrete întâlnirile sale cu agenții de informații ai Rusiei.


Consolidarea colaborării și spionajul



Faptul că nu a informat autoritățile SUA asupra abordării sale de către agenția de informații a unei puteri străine arată mentalitatea unui individ care a acceptat tacit să se întâlnească din nou cu ofițerii secreți ruși în cazul în care se va întoarce în Rusia, lucru pe care era clar că îl va face ținând cont că era îndrăgostit de prietena sa din Celeabinsk, potrivit procurorilor americani.

GRU l-a prins pe american exact unde își dorea și n-a avut de așteptat mult în speranța că va putea să îl atragă în barca serviciilor de informații ruse. Debbins a absolvit cursurile Universității Minnesota în septembrie 1997 și a intrat în armata Statelor Unite în iulie 1998.

Rechizitoriul procurorilor americani susține că „între septembrie 1997 și iulie 1998 Debbins a locuit și lucra în Rusia. În timpul celor 10 luni acesta s-a căsătorit cu iubita sa din Celeabinsk iar GRU a oficializat relația clandestină pe care o aveau cu activul lor în ascensiune Peter Debbins”.

„Debbins a profitat de rolul său în forțele armate și a trădat încrederea care i-a fost acordată de către ceilalți colegi în beneficiul unuia din cei mai importanți inamici ai noștri”, a notat și raportul FBI-ului despre caz.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















25393 vizualizari

  • +38 (46 voturi)    
    ciudat (Sâmbătă, 22 august 2020, 21:34)

    sitizan [utilizator]

    Cum poti sa fi "făcut parte din comunitatea de informații și apărare din Statele Unite" si sa nu fi fost verificat de Servicii, mai ales avand in vedere descendenta (mama rusoaica) si calatoriile in Rusia plus contacte stranse cu rusii.
    Ori americanii is cam tampitei, ori nu e chiar completa povestea.
    • +5 (15 voturi)    
      Scrie în articol (Sâmbătă, 22 august 2020, 22:10)

      Mazeta [utilizator] i-a raspuns lui sitizan

      Povestea „pare desprinsă direct dintr-un film de la Hollywood”. Probabil chiar așa și este.
    • +7 (11 voturi)    
      Prima varianta (Sâmbătă, 22 august 2020, 22:50)

      Excelsior [utilizator] i-a raspuns lui sitizan

      Parerea mea...
    • +9 (11 voturi)    
      Povestea asa cum e scrisa (Sâmbătă, 22 august 2020, 22:59)

      Astazi [utilizator] i-a raspuns lui sitizan

      e pentru mass-media. Deci da.
    • +4 (12 voturi)    
      incompleta (Sâmbătă, 22 august 2020, 23:30)

      srpc [utilizator] i-a raspuns lui sitizan

      americanii au incercat sa-l foloseasca tocmai fiindca are descendenta ruseasca, dar sangele apa nu se face
    • +7 (13 voturi)    
      pai (Duminică, 23 august 2020, 0:50)

      Adrian_1234 [utilizator] i-a raspuns lui sitizan

      foarte probabil ca era agent dublu.
    • +12 (12 voturi)    
      Povestea (Duminică, 23 august 2020, 7:19)

      minup [utilizator] i-a raspuns lui sitizan

      Asta e partea din poveste facuta public.Posibil sa fi fost deconspirat de un agent GRU care a sarit parleazul. Nu cred ca va sta mult la parnaie iar Hollywood-ul si mass media au nevoie de interviurile lui ca sa faca bani.Deal or no deal.
    • -13 (21 voturi)    
      ...amintiri... (Duminică, 23 august 2020, 8:07)

      baligosul [utilizator] i-a raspuns lui sitizan

      Un american, se preumblă cu serviciul prin Rusia, și apoi alege să se înroleze în armata ameicană, unde cu repeziciune a fost băgat la informații, că pînă la militarizare a lucrat vreo 10 luni în Rusia, nu a atras atenția nimănui din ,,comunitatea de informații". A fost și el să-și găsească nevastă o rusoaică, frumușică, slăbuță, nu precum balabustele care se îmbuibă cu McDolohan și Cola, din Amerikakania, și care arată precum putinele... Normal, chestie de gusturi...
      De cînd au dispărut diktaturile komuniste, împotriva cărora Amerikia Imperialia milita și le războia, a cam dispărut și patriotismul, ce mai, și ne întrebăm azi de ce Amerikia, partenerul strategic, este în stare de nesiguranță, de semi război civil.
      Îmi amintesc de o situație acum ani buni, Putin proaspăt instalat la Kremlin, se știa că este fost ofițer KGB, specializat pe ,,externe" îl invită la o partidă de pescuit, pe un fost, președinte amerikakan, unul Bush, ținută anunțată în presă, fără cravată, deci un pic neoficial protocolul, și rusul îl duce pe amerikakan pe o barcă pneumatică, undeva departe să prindă pește...Pe vremea aceea Rusia, o umbră a URSS, nu era ce este azi. Bush este un fost, iar Putin este un reales, ce este lumea...
    • +4 (8 voturi)    
      Salariatii din Kiseleff 6 (Duminică, 23 august 2020, 9:56)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui sitizan

      Au iesit la ceas de seara sa dea Binetze
  • +36 (46 voturi)    
    Lol (Sâmbătă, 22 august 2020, 21:36)

    mitg [utilizator]

    "care a fost un cetățean naturalizat al Statelor Unite după ce a emigrat din Uniunea Sovietica"

    Cam jumate din astia erau cartite KGB-iste.
    • +11 (19 voturi)    
      ...și la noi... (Duminică, 23 august 2020, 8:10)

      baligosul [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      Oare la noi, ,,emanații de revoluția din 1989" nu erau cam toți cîrtițe KGB, GRU ? Iliescu, Militaru, Neulander, etc ?
      • +7 (9 voturi)    
        In parlamentul din 1990 (Duminică, 23 august 2020, 9:58)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui baligosul

        Erau 100 %, apoi Doamna Cu Coasa a rarit pana la 50 % in 2020
        • +5 (9 voturi)    
          ...detalii... (Duminică, 23 august 2020, 14:56)

          baligosul [utilizator] i-a raspuns lui un domn

          Alexandru Bîrlădeanu primul președinte al Senatului, post RSR, fost ofițer sovietic, comandant de pușcărie prin Basarabia, devenit cetățean român în 1944, el oare pe care cetățeni îi reprezenta ?
          Dan Marțian, fost prim secretar UTC, cre că pînă în decembrie 1989, primul președinte al Camerei Deputaților...Dacă a fost ordin venit de la Moscova sau de la Tel Aviv, că amîndoi erau cam ovrei...
  • +3 (9 voturi)    
    Am zis (Sâmbătă, 22 august 2020, 21:42)

    gigifisiune [utilizator]

    sa nu ma arunc cu concluziile, dar dupa ce m-am uitat la mai multe poze cu el, a devenit clar: are fata de usor manipulabil.

    Omul avea nevoie sa creada in ceva spus de altii, ca nu reusea sa se tina singur pe picioare.
  • +9 (27 voturi)    
    au prins un pion (Sâmbătă, 22 august 2020, 22:23)

    karas [utilizator]

    Au ditamai cartitoiul la Casa Alba care distruge nestingherit America din interior.
  • +5 (11 voturi)    
    Seamana a poveste de film seria B (Sâmbătă, 22 august 2020, 23:29)

    Idealistu [utilizator]

    Cu background-ul care-l avea nu-l puneam nici paznic la garajul unei unitati militare. Ce naiba de verificari fac serviciile militare ?
  • +21 (27 voturi)    
    Nu trebuie să ne facem griji pentru americani. (Duminică, 23 august 2020, 8:13)

    Rescator [utilizator]

    La noi în frumoasa și fericita Românie mișună spioni
    KGB/FSB,SVR și GRU prin Parlament,Ministere,
    Servicii și Direcții.Sunt bine mersi și nimeni nu i-a
    deranjat vreodată.Se pare că sunt plătiți în dolari și
    euro,nu în ruble.
    • -6 (10 voturi)    
      cunosti (Duminică, 23 august 2020, 18:40)

      miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui Rescator

      pe cineva?
      ai fost in vreun minister, in vreun serviciu, in parlament?
      daca ai cunostinta de cineva care ar fi ce spui tu, si ai probe, mergi la procuror sau la o televiziune si fa denuntul, cu nume prenume, fapte, ministerul, directia, serviciul, parlament!
      altfel esti doar un biet defaimator amator care se baga in seama pe hn, denigrand institutiile statului roman.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



hosted by
powered by
developed by