Sateliţii au surprins un submarin nuclear în apropierea unei baze militare chineze

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 21 august 2020, 19:39 Actualitate | Internaţional


submarin
Foto: Digi24
Imagini rare au fost surprinse de sateliţii companiei americane Planet Labs. La intrarea bazei navale Yulin, din Insula Hainan, a fost descoperit un submarin nuclear de atac de tip 093, scrie CNN.

Imaginile publicate pe reţelele de socializare ale postului Radio Free Asia au atras imediat zeci de comentarii. Unii internauţi au comparat momentul cu personajul James Bond din filmele de spionaj, în timp ce alţii au făcut referire la romanul lui Jules Verne „Douăzeci de mii de leghe sub mări”.

Drew Thompson, un fost oficial al Departamentului de Apărare al SUA, spune că acest incident este unul rar. „Este neobişnuit ca un satelit comercial să se afle deasupra lui la momentul potrivit, într-o zi fără senină”, a spus el.

„Ceea ce nu este neobişnuit este existenţa bazei subterane chineze. Este modul în care Beijing ascunde o mare parte din echipamentul său militar, de la submarine la sisteme de rachete”, a adaugat Thompson.

Potrivit acestuia, chinezii au o experienţă formidabilă în construirea de facilităţi subterane. Este în pas cu cultura lor strategică şi au un simţ puternic al vulnerabilităţii la atacuri a coastei lor. Deocamdată, autorităţile chineze nu au comentat imaginile. Baza Yulin, aflată la capătul sudic al insulei Hainan la aproape 300 de mile (470 de kilometri) sud-vest de Hong Kong, este una din facilităţile strategice ale Chinei, potrivit Mediafax.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















23126 vizualizari

  • -5 (7 voturi)    
    China incearca sa (Sâmbătă, 22 august 2020, 1:22)

    Gica Georgescu [anonim]

    devina un imperiu, folosindu-se de tactici pe care le-au invatat de la americani.
    Forta lor aeriana este copy-paste dupa cea americana, la fel si forta navala.
  • 0 (4 voturi)    
    Poza satelit-Om desenat din arbori tăiați la Rânca (Sâmbătă, 22 august 2020, 2:22)

    Argon [utilizator]

    Vezi articolul acesta: "Omul de la Rânca fotografiat din satelit în 2020"
    Sursa:
    https://forum.softpedia.com/topic/1177153-omul-de-la-ranca-fotografiat-din-satelit-in-2020/


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



hosted by
powered by
developed by