După aproape o lună de proteste premierul bulgar Boiko Borisov a declarat săptămâna trecută că va demisiona dacă parlamentul va aproba formarea unei adunări constituante care să „restarteze statul”, scrie The Guardian.

Debarcarea lui IvanovFoto: Captura video

Borisov a anunțat în cadrul unui discurs televizat că partidul său va propune o listă de amendamente constituționale pentru a reforma justiția și înjumătăți numărul de parlamentari.

Până recent premierul bulgar reușise să treacă peste majoritatea turbulențelor politice, de la înregistrări secrete în care înjura politicieni ai opoziției la fotografii cu acesta dormind cu un pistol pe noptieră și teancuri de bani în sertar.

Însă protestele care îi cer demisia, alături de cea a procurorului general, au atras zeci de mii de oameni în ultima lună și au câștigat susținerea președintelui bulgar Rumen Radev.

Decăderea lui Borisov a început după ce un fost ministru al justiției, Hristo Ivanov, și alți doi oameni au mers cu barca la o plajă din apropierea portului Burgas și au încercat să planteze un steag bulgar.

Plaja, oficial domeniu public, este în apropierea unei vile deținute de Ahmed Dogan, un fost politician cu afaceri dubioase al partidului etnic turc DPS. Cei trei bărbați au fost agresați de paznici iar steagul aruncat în mare.

Înregistrarea video cu „debarcarea” lui Ivanov și a celorlalți doi bărbați

Incidentul a transformat peste noapte imaginea lui Ivanov din cea a unui intelectual detașat în cea a unui politician rebel, sprijinul pentru formațiunea sa de centru-dreapta, Bulgaria Democrată, dublându-se în sondajele de opinie.

„Acesta n-a fost doar mutarea de imagine a anului ci a deceniului”, afirmă Petar Cholakov, un analist politic și sociolog al Academiei Bulgare.

Scopul declarat al acțiunii lui Ivanov era „recuperarea” plajei și scoaterea în evidență a ceea ce acesta a descris ca „dependența totală a guvernului de Delian Peevski”, un mogul media și coleg cu Ahmed Dogan în partidul DPS, o formațiune fondată cu scopul protejării minorității turce.

Însă Ivanov susține că Peevski s-a folosit de statutul din parlament pentru a deveni un jucător major în economia bulgară, deținând mai multe companii de construcție și aproape 80% din media print din Bulgaria.

Acțiunea lui Ivanov a rezonat cu mulți bulgari, declanșând un conflict între Borisov și președintele Radev, susținut de socialiști, cu privire la folosirea fondurilor publice pentru a asigura paza lui Dogan și Peevski.

Procurorii au descins la biroul lui Radev și au arestat doi consilieri ai acestuia, alimentând furia publică.

„Vom lua înapoi Bulgaria. Afară cu borfașii!”, a declarat Radev la sfârșitul primului val de proteste, luând partea străzii împotriva guvernului și procurorului general pe care mulți bulgari îl văd ca fiind profund corupt.

Ivanov afirmă că societatea a început să recunoască treptat nevoia de reformare a justiției. În perioada în care a deținut portofoliul în executivul bulgar între 2014 și 2015, acesta a lansat un proiect ambițios de reformare a sistemului judiciar și limitare a influenței parchetului general.

„Am știut că s-a dus timpul meu când a devenit clar că nu vor fi anchete serioase [asupra corupției la nivel înalt] și că nu va exista un sprijin din partea Comisiei Europene pentru cererile mele în același timp cu abandonarea de către majoritatea parlamentară a amendamentelor constituționale pe care le voiam”, a declarat Ivanov.

Acesta îl compară pe Borisov cu fostul premier italian Silvio Berlusconi, afirmând că „are același tip de șarm corupător, prezență media și [obiceiul de a exploata] carențele dintr-un anumit tip de peisaj media”.

Citește și: