Ministrul de externe al Arabiei Saudite, prințul Faisal Ben Farhan, a exclus miercuri posibilitatea ca țara sa să urmeze exemplul Emiratelor Arabe Unite de a normaliza legăturile cu Israelul în absența unui acord pentru pace între statul evreu și palestinieni, relatează AFP și Times of Israel.

Prințul Muhammad Bin Salman din Arabia SaudităFoto: Profimedia Images

„Trebuie să existe pace între Israel și palestinieni pe baza unor acorduri recunoscute internațional în favoarea creării unui stat palestinian”, a declarat acesta în timpul unei conferințe de presă susținute la Berlin.

„Când acest lucru va fi realizat, totul va fi posibil”, a adăugat Farhan, precizând că „atunci când ne-am exprimat sprijinul pentru planul de pace arab în 2002 credeam că vor exista de asemenea relații între Arabia Saudită și Israel”.

Planul de pace arab urmărea rezolvarea conflictului dintre statul evreu și țările arabe prin îmbunătățirea relațiilor diplomatice în schimbul retragerii Israelului din teritoriile ocupate și găsirea unei soluții viabile pentru palestinieni.

„Dar condițiile s-au schimbat”, a subliniat ministrul de externe saudit, catalogând drept „ilegală” și „dăunătoare soluției celor două state” politica de anexări unilaterale a Israelului.

Declarațiile lui Farhan reprezintă prima poziție asumată public de Arabia Saudită după ce Israelul și Emiratele Arabe Unite au anunțat încheierea unui acord de normalizare a relațiilor.

REFERINȚĂ: