China: Există nemulțumiri larg răspândite la adresa lui Xi Jinping în interiorul partidului, potrivit unui fost cadru comunist proeminent

de S.J.     HotNews.ro
Marţi, 18 august 2020, 17:28 Actualitate | Internaţional


Xi Jinping
Foto: David Himbert / AFP / Profimedia
O fostă profesoară de la Școala Centrală a Partidului din China, una dintre unitățile de învățământ considerate de elită în țară, a formulat un atac fără precedent la adresa liderului chinez, Xi Jinping, acuzându-l de „uciderea unei țări” și afirmând că mulți alții vor să plece din Partidul Comunist Chinez, relatează The Guardian.

Cai Xia, o profesoară proeminentă care a predat la școala de cadre a regimului comunist, a fost exclusă din partid luni după ce o înregistrare audio a unor comentarii critice făcute de aceasta la adresa președintelui Xi a apărut în spațiul public în luna iunie.

Potrivit școlii, Cai, o profesoară la instituția de învățământ a partidului din 1992, a făcut comentarii care „au deteriorat reputația țării” și erau pline de „probleme politice serioase”.

În primul interviu acordat în limba engleză de la excluderea sa, Cai a declarat pentru The Guardian că „sub regimul lui Xi, Partidul Comunist Chinez nu este o forță pentru progresul Chinei. De fapt, este un obstacol către progresul Chinei”.

„Cred că nu sunt singura care vrea să plece din acest partid. Mai mulți oameni ar vrea să se retragă sau să își dea demisia”, a declarat aceasta, precizând că „intenționam să îmi dau demisia din partid în urmă cu mai mulți ani când exista mai mult loc pentru discuții iar vocea mea a fost complet blocată”.

Comentariile atât de dure ale unei persoane până recent implicată ferm în structura de partid - mai mulți lideri chinezi printre care Mao Zedong, Hu Jintao precum și Xi au fost directori ai Școlii Centrale - sunt remarcabile și potențial periculoase pentru liderii chinezi.

Cai este doar ultima dintr-o serie de intelectuali publici chinezi pedepsiți pentru criticile formulate la adresa președintelui Xi Jinping. În luna iunie, după scurgerea înregistrării audio, aceasta l-a denunțat pe liderul chinez, acuzându-l de transformarea Chinei într-un „dușman” al lumii.

În interviul acordat marți pentru The Guardian, Cai a relatat că există o opoziție internă numeroasă în cadrul partidului împotriva lui Xi dar că puțini îndrăznesc să își exprime opiniile, temându-se de represalii.

Într-un asemenea mediu de „putere necontrolată” și control asupra tuturor deciziilor majore s-au făcut greșeli inevitabile precum gestionarea izbucnirii pandemiei de COVID-19, potrivit lui Cai. Beijingul a aruncat vina pe ascunderea informațiilor privitoare la apariția coronavirusului asupra oficialilor locali din Wuhan.

Oficialii chinezi responsabili de sănătatea publică au avertizat în 20 ianuarie că virusul este contagios, la săptămâni după ce acesta fusese prima oară depistat în luna decembrie.

Dar un discurs publicat în revista de partid Qiushi a arătat că Xi s-a întâlnit cu membrii biroului politic al partidului și a dat instrucțiuni privind măsurile de luat împotriva virusului încă din 7 ianuarie, cu aproape două săptămâni înainte de avertizarea populației.


„Dacă știam din 7 ianuarie, de ce a durat până în 20 ianuarie să anunțăm focarul?”, întreabă Cai.

Aceasta a declarat de asemenea că problemele interne ale Chinei sunt responsabilitatea președintelui chinez.

„Când nimeni nu i se poate opune, asta înseamnă că puterea sa este nelimitată”, a declarat profesoara.

„A transformat lumea într-un dușman. Acasă toate aceste probleme majore sunt lăsate la latitudinea sa. Cu alte cuvinte, indiferent dacă este o problemă internă sau internațională, este foarte dificil pentru alții să îl contrazică. Este inevitabil ca judecata și deciziile sale să fie greșite. Este un cerc vicios. După ce o decizie greșită este luată, rezultatele nu sunt bune. Dar ceilalți se tem să îi spună iar decizii greșite continuă să fie luate până când situația scapă de sub control”, a explicat Cai Xia.

Aceasta a subliniat că „nu există nicio cale de a opri țara de a aluneca înspre dezastru”, afirmând că nemulțumirile în cadrul partidului sunt răspândite, în special în rândul generației sale dar și printre oficialii înalți care au avansat în partid în perioada de reforme declanșate de fostul premier Deng Xiaoping.

„Cei din partid care au trăit ultimii 20, 30 de ani înțeleg ce direcție este bună și care este o fundătură”, a relatat aceasta, adăugând că „suntem un grup de cadre care și-au început cariera după reforme și deschidere. Din acest motiv spun că este clar pentru toată lumea ce se întâmplă”.

Citește și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2848 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    Xi a capatat prea multa putere (Marţi, 18 august 2020, 19:11)

    kandar [utilizator]

    Liderii comunsiti erau schimbati regulat tocmai pentru a nu confisca puterea. De cand si-a arogat titlul de presedinte pe viata lucrurile au inceput sa se deterioreze. Politica externa e foarte agresiva si intern represaliile s-au intetit. Sper ca liderii partidului sa-si faca curaj si sa-l schimbe din functie, altfel va duce China pe drumul unui nou razboi rece cu Occidentul.
  • -6 (6 voturi)    
    Xi vrea sa devina lider planetar (Marţi, 18 august 2020, 23:08)

    Gica Georgescu [anonim]

    Victoria lui Xi este si victoria natiunii si rasei chineze, de aceea are spijinul majoritatii in demersul sau pentru dominatie mondiala.
    A se vedea cazul lui Guo Wengui. Desi a promis si a facut mai multe dezvaluiri despre inalti oficiali chinezi in schimbul azilului politic cerut in SUA, Guo Wengui nu a indraznit sa spuna nici macar un cuvant care sa il incrimineze pe Xi.
    Nivelul de supunere fata de Xi este urias, chiar si chinezii nascuti si educati in alte tari au tendinta de a-l sustine pe Xi.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by