Un australian a devenit „erou” după ce a lovit cu pumnii un rechin până când, în cele din urmă, a dat drumul piciorului soției sale, relatează AFP.

Rechin albFoto: Wikipedia/ Public Domain

Cei doi făceau surf, sâmbătă dimineață, în ocean în Port Macquarie, la patru ore la nord de Sydney, când rechinul a mușcat-o pe femeie de mai multe ori, rănindu-i piciorul drept, a spus poliția.

"Partenerul ei a fost obligat să-l lovească de mai multe ori până a dat drumul", a spus poliția într-un comunicat. Serviciile de salvare au acordat primul ajutor pe plajă femeii în vârstă de 35 de ani, care a fost apoi transportată cu avionul la un spital mare pentru operații.

Un martor, care făcea surf în apropiere când a avut loc atacul, l-a numit pe bărbat „erou” pentru că a avut curajul să înfrunte acest rechin alb despre care se spune că are o lungime de până la trei metri.

"A început să lovească rechinul care nu voia să dea drumul", a spus Jed Toohey pentru Daily Telegraph. "El i-a salvat viața ... a fost cu adevărat uimitor."

Mark Rapley, soțul femeii, și-a minimizat isparava, spunând că „a făcut ceea ce oricine altcineva ar fi făcut în acel moment”.

Australia are una dintre cele mai mari rate de incidente care implică atacuri ale rechinilor, iar anul acesta au fost cinci atacuri fatale.

În iulie, un rechin a atacat un băiat de 10 ani care se afla pe o barcă de pescuit. Tânărul a supraviețuit datorită tatălui său care a sărit în apă pentru a-l salva.