Primăria Istanbulului a publicat o înregistrare video în care doi muncitori demolează cu pickhammerele un zid din Turnul Galata, un monument emblematic din secolul al XIV-lea, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Imaginile, filmate cu telefonul mobil, arată cum muncitorii sparg cu pickhammerele un zid din interiorul turnului, care este închis de mai multe săptămâni pentru lucrări de reparație sub conducerea ministerului Culturii.

Directorul Departamentului pentru moștenirea culturală din primărie, Mahir Polat, a denunțat un "act de vandalism într-unul dintre cele mai importante monumente" din capitala economică a Turciei.

Primăria Istanbulului, care este condusă de Ekrem Imamoglu, un oponent al președintelui Recep Tayyip Erdogan, a anunțat că a depus o plângere.

Imaginile au stârnit reacții aprinse pe rețelele sociale iar pe Twitter cuvintele "Turnul Galata" erau printre cele mai distribuite.

Semn al amplorii polemicii, ministerul Culturii și Turismului a fost constrâns să reacționeze pentru a stinge incendiul.

"Alegațiile potrivit cărora +ziduri din Turnul Galata au fost distruse+ sunt nefondate", a scris pe Twitter ministrul Culturii, Nuri Ersoy, care spune că zidurile demolate nu făceau parte din construcția originală și au fost "adăugate mai târziu".

"În ceea ce privește procedurile folosite pentru aceste lucrări de restaurare, s-au dat sancțiuni" împotriva conducerii șantierului, admite acesta.

Cea mai înaltă construcție din oraș atunci când a fost construită, în 1348, Turnul Galata, ridicat de genovezi, a fost folosit de militari pentru supravegherea traficului maritim și apoi a servit ca post de observare pentru reperarea incendiilor.

Din vârful său, oferă o vedere panoramică asupra Istanbulului și atrage numeroși turiști avizi să facă poze cu apele strălucitoare ale Bosforului și nenumăratele moschei din Cornul de Aur.

Turnul urmează să fie redeschis în 15 septembrie.