La 12 august 2000, explozia accidentală a unei torpile la bordul submarinului nuclear Kursk provoca scufundarea navei-fanion a flotei ruse. Soarta celor 118 marinari rămași captivi la 108 metri adâncime în Marea Barenț va ține în suspans Rusia până la deznodământul tragic aflat nouă zille mai târziu, scrie AFP.

Comemorarea accidentului KurskFoto: Olga Maltseva / TASS / Profimedia Images

Într-o zi de sâmbătă în urmă cu 20 de ani, Kursk - un colos submersibil de 154 de metri lungime, lua parte la un amplu exercițiu militar desfășurat de Flota militară de nord rusă la granița dintre Norvegia și Rusia.

La 11.28 înainte de prânz mai multe seismografe din Norvegia înregistrau o explozie violentă urmată două minute mai târziu de o a doua detonare și mai puternică.

Kursk-ul este reperat în zorii zilei de duminică de către flota rusă. Toate contactele radio cu echipajul sunt tăiate. Doar un SOS transmis de un membru al echipajului care bătea în carena navei a fost recepționat.

La sfârșitul după-amiezii un prim minisubmarin rusesc a fost lansat dar acesta s-a izbit de epava Kursk-ului și a trebuit să iasă la suprafață imediat.

Refuzarea ajutorului din Vest

„Probleme tehnice”: cu aceste cuvinte laconice marina rusă anunța public în 14 august, două zile mai târziu, accidentul Kursk.

Potrivit comandantului suprem al marinei, „o explozie în primul compartiment de torpile” a avariat submarinul și l-a forțat să se scufunde pe fundul mării în apele internaționale la 150 de kilometri nord de portul rus Severomorsk.

Marina avansează ipoteza unei coliziuni cu o navă străină dar dă asigurări că reactorul nuclear al submarinului este oprit și sub control iar rachetele aflate la bord nu aveau focoase nucleare.

În pofida temerilor de la momentul respectiv, nu vor fi înregistrate niciodată scurgeri radioactive. Potrivit marinei ruse, echipajul are suficient oxigen să reziste până în 18 august.

Deși viața marinarilor era în pericol, autoritățile ruse au refuzat ajutorul oferit de Marea Britanie și Norvegia iar apoi de Statele Unite. Dotați cu echipamente depășite sau nepotrivite, rușii vor continua tentativele de salvare înregistrând eșec după eșec.

Putin în concediu

Președintele rus Vladimir Putin își continuă vacanța în stațiunea Soci pe malul Mării Negre. Acesta așteaptă până la 16 august pentru a face o primă declarație, îmbrăcat informal într-un tricou polo: situația este „critică” dar „Rusia are toate mijloacele necesare pentru operațiunea de salvare”.

Acesta se va răzgândi însă în aceeași zi după un dialog telefonic cu președintele american Bill Clinton, fostul agent KGB ordonând acceptarea de „ajutor de oriunde ar veni”, fără însă să își întrerupă vacanța.

Tăcerea sa „asurzitoare” a devenit subiect de atacuri în presă.

„Dezastrul ar fi trebuit să devină din primul minut obsesia (...) întregului stat, începând cu președintele”, scria cotidianul Izvestia.

Presa acuză forțele armate de minciuni cu prețul vieților omenești într-o Rusie postcomunistă, scriind că familiile marinarilor trăiesc în „iad”.

„Fiecare știre de la televizor este ca o sentință la moarte”, declara una din soțiile marinarilor captivi pe fundul mării.

La 18 august Putin încă dădea asigurări că șansele de a salva echipajul „sunt foarte mici dar încă există” și decide în sfârșit să își întrerupă vacanța și să se întoarcă la Moscova.

Soartă pecetluită

La 21 august scafandrii norvegieni reușeau să deschidă după doar 30 de ore de eforturi ecluza submarinului. Interiorul Kursk este complet inundat. Toți marinarii sunt morți.

Când a mers în cele din urmă în micul port Vidiaievo, baza submarinului și locul unde se strânseseră familiile marinarilor, Putin era aspru criticat de văduvele cu ochii în lacrimi ale bărbaților care își pierduseră viața.

La sfârșitul zilei de doliu național din 23 august, la care familiile au refuzat să participe, președintele rus avea să declare că simte un sentiment „de vinovăție pentru această tragedie”.

În iulie 2002 procuratura rusă avea să claseze dosarul fără a numi persoanele responsabile de tragedie, spre furia familiilor îndurerate.

Potrivit investigației, una din torpilele de la bordul submarinului explodase distrugând întregul armament. Marinarii nu puteau fi salvați și au murit, nu mai târziu de opt ore de la momentul exploziei, potrivit procurorilor ruși.

Însă un mesaj scris de mână găsit la sfârșitul lunii octombrie 2000 asupra trupului unui locotenent recuperat din navă oferea dovada crudă că 23 de bărbați supraviețuiseră exploziei inițiale și se refugiaseră într-o ecluză.

„Draga mea Natașa și fiul meu Sașa!!! Dacă primiți această scrisoare înseamnă că eu sunt mort. Vă iubesc foarte mult!”, notase ofițerul Andrei Borisov înainte să moară sufocat.