Justiţia britanică a decis că poliţia utilizează ilegal recunoaşterea facială

de N.O.     HotNews.ro
Miercuri, 12 august 2020, 0:59 Actualitate | Internaţional


Recunoastere faciala
Foto: vpnsrus.com
Curtea de Apel din Londra a decis marţi că poliţia britanică utilizează ilegal recunoaşterea facială şi încalcă astfel viaţa privată, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Instanţa s-a pronunţat în procesul intentat de militantul pentru drepturile civile Ed Bridges, în vârstă de 37 de ani. Reclamaţiile acestuia fuseseră anterior respinse de mai multe ori, iar procesul era urmărit cu atenţie de cei care se opun tehnologiei de recunoaştere facială.

Bridges a arătat că i-a fost scanată faţa, la Cardiff, în Ţara Galilor, de două ori: în 2017, când făcea cumpărături de Crăciun, şi în 2018, cu ocazia unei manifestaţii. De ambele dăţi, s-a folosit tehnologia automată de recunoaştere AFR Locate, care utilizează camere de supraveghere semnalate ca atare pentru scanarea feţelor trecătorilor. Fotografiile obţinute astfel sunt comparate cu cele dintr-o 'listă de supraveghere' în care pot fi incluşi suspecţi, persoane dispărute sau care prezintă interes din alte motive.

Magistraţii au apreciat marţi că utilizarea recunoaşterii faciale nu este suficient reglementată, însă nu s-au pronunţat împotriva tehnologiei în sine. În schimb, ei au decis că ''prea multe sunt lăsate la aprecierea fiecărui agent de poliţie'' şi că nu există prevederi clare privind locurile unde poate fi utilizată tehnologia, nici privind adăugarea unei persoane pe lista de supraveghere. De asemenea, Curtea a considerat că poliţia galeză nu a făcut tot ce se putea pentru a verifica dacă software-ul respectiv nu are tendinţe rasiste sau sexiste; conform deciziei de marţi, poliţiştii nu au evaluat corect impactul tehnologiei asupra protecţiei datelor.

Bridges s-a declarat ''încântat'' de verdictul împotriva ''instrumentului invaziv şi discriminatoriu'' de ''supraveghere în masă''. La rândul său, organizaţia neguvernamentală Liberty, care l-a susţinut, a salutat ''o victorie importantă'' şi a cerut autorităţilor ''să recunoască pericolele grave'' ale instrumentului care ţine de ''distopie''.

Poliţia din Ţara Galilor a declarat că nu va face apel împotriva deciziei.

Regatul Unit, unde există un număr ridicat de camere de supraveghere - 420.000 doar la Londra - prezintă condiţii bune pentru implementarea recunoaşterii faciale. S-au efectuat deja mai multe teste în acest sens în capitală, la Manchester, la Liverpool şi la Sheffield.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3135 vizualizari

  • +1 (13 voturi)    
    "Software-ul respectiv nu are tendinţe rasiste sau (Miercuri, 12 august 2020, 6:50)

    xolv [utilizator]

    sexiste" CE ???
  • -8 (8 voturi)    
    Ce justiție este asta? (Miercuri, 12 august 2020, 10:20)

    asavreau [utilizator]

    Este ilegal să recunoști infractorii,teroriștii,criminalii?D-lor,judecătorii nu trebuie să judece decât în limita legii.Nu sunt aleși de popor ca să pretindă că pot stabili cutume de comportament cui efect de lege.Legile sunt valabile numai dacă sunt votate de Parlament,ori supuse unui referendum popular.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by