Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut joi o anchetă internaţională ''transparentă'' privind exploziile care au devastat portul din Beirut şi împrejurimile, explozii soldate cu cel puţin 137 de morţi şi peste 5.000 de răniţi, relatează AFP, scrie Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Este necesară o anchetă internaţională deschisă, transparentă pentru a evita mai întâi ca lucrurile să nu fie ascunse şi, de asemenea, să nu se instaleze îndoiala", a spus Macron în cadrul unei conferinţe de presă, la încheierea vizitei sale în capitala libaneză.

Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a sosit joi la Beirut cu un mesaj de sprijin pentru poporul libanez, la două zile după devastatoarele explozii care au îndoliat Libanul, a fost întâmpinat ca un salvator de mulţimile de oameni adunate, care şi-au exprimat indignarea faţă de autorităţile ţării lor, în timp ce liderul francez a invitat clasa politică libaneză să treacă fără întârziere la reforme necesare pentru scoaterea ţării din criza economică fără precedent pe care Libanul o traversează, potrivit AFP şi Reuters.