Două puternice explozii succesive au zguduit marți Beirutul, în urma cărora, potrivit unor bilanțuri provizorii, cel puțin 100 de persoane au murit și peste 4.000 sunt rănite. Imaginile difuzate pe rețelele sociale arată o primă explozie urmată de o a doua, care a provocat un imens nor de fum.

Explozii in BeirutFoto: STR / AFP / Profimedia

---------------

08.51 Bilanțul morților a ajuns la 100, potrivit Reuters, și se așteaptă ca numărul victimelor să crească.

Numărul victimelor exploziei puternice din Beirut a ajuns la 100 și multe victime sunt prinse încă sub dărâmături, a declarat miercuri șeful Crucii Roșii din Liban, potrivit Reuters.

Crucea Roșie își coordonează acțiunile cu ministerul sănătății, astfel încât morgile să preia victimele, în contextul în care spitalele nu mai fac față.

08.31 Și președintele Klaus Iohannis a transmis condoleanțe familiilor afectate de tragedia din Beirut.

8.12 Locuitorii capitalei Libanului se trezesc miercuri într-un oraș devastat. Urmează zile de doliu pentru o țară care a cunoscut diviziuni profunde și aproape două decenii de război civil.

Mărturii ale oamenilor sunt publicate de presa internațională. ”Am văzut războiul, am simțit războiul”, spune un bărbat citat de Guardian. ”Este o catastrofă, nu am văzut niciodată așa ceva”, continuă acesta.

07.39 Nitratul de amoniu este un îngrășământ important, dar și un component cheie în explozibilele improvizate care au fost foloste de-a lungul vremii peste tot în lume, spune un expert citat de The Guardian, doctorul David Caldicott, consultant și profesor la Universitatea Națională din Australia.

Un exemplu este atentatul de la Oklahoma, din 1995 asupra clădirii guvernamentale în Oklahoma City, Oklahoma, Statele Unite. 168 de persoane și-au pierdut viața în urma atentatului, 680 au fost rănite.

07.12 ​Premierul Hassan Diab a anunţat că aproximativ 2.750 de tone de nitrat de amoniu erau stocate în depozitul portului din Beirutunde s-a produs marţi explozia care a provocat victime şi daune fără precedent în capitala libaneză, transmite miercuri AFP citată de Agerpres.

06:50 Leila Molana-Allen, corespondentul în Orientul Mijlociu al France24 a discutat cu BBC World Service de la Beirut.”Spitalele abia fac față”. Ea a fost tratată în primele ore ale dimineții pentru răni care nu i-au pus viața în pericol și a spus că asistentele s-au trezit cu 300 de pacienți în doar câteva ore. „Se descurcau cu anumite tipuri de anitbiotice, dar nu mai aveau rezerve de tetanos. Spitalele se luptau deja cu aprovizionarea din cauza crizei economice. La început, mulți oameni au presupus că explozia a fost un fel de atac, dar li s-a spus ulterior că a fost cauzată de depozite imense de azotat de amoniu. „Odată ce oamenii au început să conștientizeze că acest lucru a fost rezultatul unei neglijențe a guvernului furia și tristețea oamenilor este de nedescris, " a spus ea.

05:45 Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat pe Twitter că Franţa va trimite la Beirut "mai multe tone de materiale sanitare" şi un detaşament de securitate civilă

05:00 Crucea Roșie Beirut solicită cetățenii să meargă să doneze de urgență sânge. E nevoie de donații de sânge, spitalele își supra-solicită generatoarele pentru a putea face față intervențiilor chirurgicale, iar medicii au cerut pacienților non-urgenți să se externeze pentru a lăsa loc urgențelor.

04:25: Mai mulți lideri globali au adresat condoleanțe și și-au manifestat compasiunea pentru tragedia libaneză. Printre ei Vladimir Putin, Boris Johnson, Justin Trudeau și ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian.

04:20 Un cont de Instagram a fost creat pentru a ajuta oamenii să-și găsească apropiații dispăruți. Contul are deja peste 40.000 de urmăritori.

04:16 Scene cutremurătoare descrise de AFP: Soldații care au instituit un cordon de protecție al zonei exploziilor, plini de resturi de sticlă și moloz. O femeie de vreo douăzeci de ani strigând la forțele de securitate, întrebându-le despre soarta fratelui ei, un angajat din portul în care au avut loc deflagrațiile. „Numele lui este Jad, ochii lui sunt verzi”, strigă ea, dar degeaba: forțele de securitate nu îi pot permite accesul ca să-l caute. În apropiere, o altă femeie aproape că a leșinat în timp ce se interesa de o rudă care lucra la port.

Toate vehiculele parcate pe o rază de câteva sute de metri au suferit avarii grave provocate de explozie, care a fost atât de mare încât a fost resimțită și în Cipru, la 240 de kilometri (150 de mile).

04:00Doi oficiali americani, vorbind cu Reuters sub condiția anonimatului, au spus că nu este clar de unde își ia Trump informațiile, dar informațiile inițiale nu par să arate că explozia ar fi fost un atac.

01:40 Trump spune că experții militari i-au spus despre „un fel de bombă”, contrazicând afirmațiile oficialilor locali care susțin varianta unui accident. Exploziile vin într-un moment dificil pentru Liban, care este la un pas de colaps financiar. Primul ministru libanez, Hassan Diab, a declarat că exploziile au fost provocate la un depozit care adăpostea 2.700 de tone de azotat de amoniu care fusese ținut acolo de circa 6 ani. Diab a declarat o zi națională de doliu pentru victimele exploziei. El a mai spus că depozitul despre care autoritățile susțin că a fost sursa exploziei fusese subiectul unor avertismente încă din 2014.

00:30 Ministrul economiei din Liban, Raoul Nehme, a declarat presei locale că grâul stocat în apropierea locului unde au izbucnit exploziile nu poate fi utilizat și că Libanul va importa grâu, asigurând populația că țara are în prezent suficient grâu până când vor începe să îl importe.

00:10 Între rezidenți a existat o uriașă confuzie cu privire la calitatea aerului din zonă care devenise irespirabil. Ambasada SUA din Beirut a dat publicității o declarație în care recomanda ca oamenii să poarte măști și să rămână în interior. Ferestrele multor locuințe au fost însă spulberate de explozie, ceea ce face dificilă evitarea respirației aerului din exterior. Guvernele din întreaga lume au oferit sprijin, inclusiv Marea Britanie, Franța, Australia, SUA, Canada și Israel.

23:50Bilanț: 78 de morți și 3.700 de răniți în explozii

23:05 Klaus Iohannis transmite un mesaj de condoleanțe după exploziile din Beirut

22:40 50 de morți și 2.750 răniți în explozii - bilanț anunțat de AFP

22:17 Sediul Ambasadei României din Liban are avarii minore, iar personalul misiunii diplomatice române este în afara oricărui pericol, informează Ministerul Afacerilor Externe.

MAE precizează că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Beirut: 00961 5 924 849, 00961 5 920 432, 00961 5 920 452, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de urgenţă sau la numărul de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice: 00961 76 775 503.

21:50 Un noul bilanț al ministerului Sănătății: 27 de morți și 2.500 de răniți

"Este o catastrofă în toate sensurile termenului", a afirmat Hamad Hassan, în fața ziariștilor, în timp ce vizita un spital din capitală.

21:42 Televiziunile locale, care citează surse din serviciile sanitare, afirmă că între 400 și 500 de persoane au fost rănite iar spitalele din capitală sunt copleșite de oamenii care vin să ceară ajutor, potrivit Al Jazeera.

21:20 Ministrul de Interne a declarat că în depozit era stocat azotat de amoniu, scrie presa locală, preluată de Al Jazeera.

21:02 Materialele explozive în discuție au fost confiscate în urmă cu mai mulți ani și erau stocate într-un depozit din port, potrivit directorului general al Siguranței interne Abbas Ibrahim.

20:45 Un vapor a fost cuprins de flăcări în fața portului (AFP)

20:43 Șeful securității interne, Abbas Ibrahim, a afirmat că exploziile au avut loc într-o zonă a portului unde erau depozitate materiale puternic explozive

20:38 "Israelul nu are nicio legătură cu incidentul," a declarat un oficial israelian, sub protecția anonimatului, potrivit Reuters. Ministrul israelian de externe Gabi Ashkenazi a afirmat pentru televiziunea Israeli N12 că cel mai probabil explozia a fost rezultatul unui accident provocat de un incendiu.

UPDATE 20:36 Șeful Crucii Roșii libaneze, Georges Kettaneh, vorbește despre "sute de răniți" într-o declarație pentru televiziunea belgiană LBC.

UPDATE 20:35 Președintele libanez, Michel Aoun, a convocat marți o „ședință urgentă” a Consiliului Suprem de Apărare. La rândul său, premierul Hassan Diab a declarat miercuri o zi de doliu național "pentru victimele exploziei din portul Beirut", potrivit AFP.

UPDATE 20.25Sute de persoane au fost rănite într-o explozie uriașă care a izbucnit în capitala Libanului, a declarat pentru Al Jazeera, Beirut, Hamad Hassan, ministrul sănătății din țară

UPDATE 20:17 Cel puțin 10 cadavre au fost transportate la spitale, au declarat surse medicale și din serviciile de securitate, citate de Reuters.

Puternicele explozii, care au avut loc în zona portului și a căror origine nu este cunoscută deocamdată, au fost auzite în mai multe sectoare ale orașului.

Geamurile a numeroase clădiri au fost sparte și nori de fum se ridicau deasupra orașului.

Sectorul portului a fost închis de forțele de securitate, care nu permit accesul decât apărării civile, ambulanțelor și pompierilor.

Presa locală a difuzat imagini cu persoane prinse sub dărâmături, unele acoperite de sânge.

În fața centrului medical Clémenceau, zeci de răniți, printre care și copii, așteptau să fie primiți de doctori.

Aproape toate vitrinele magazinelor din cartierele Hamra, Badaro și Hazmieh au fost sparte, la fel ca și geamurile mașinilor.

Pe străzi se puteau vedea mașini abandonate, cu airbag-urile deschise.

Libanul se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimele decenii, marcată de o depreciere monetară inedită, o hiperinflație, concedieri masive și restricții bancare drastice, care alimentează de mai multe luni furia socială.