Cei mai mulţi germani sunt în favoarea retragerii din ţara lor a aproape 12.000 de soldaţi americani, potrivit unui sondaj realizat de institutul de cercetare a opiniei publice YouGov şi citat marţi de DPA și Agerpres.

Unitate militară americană din GermaniaFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Aproximativ 47% dintre persoanele intervievate s-au pronunţat în favoarea reducerii numărului de soldaţi americani de la 36.000 în prezent.

Una din patru persoane intervievate consideră că forţele americane ar trebui să plece complet din Germania.

În schimb, doar 28% s-au declarat în favoarea rămânerii trupelor cu efectivele lor actuale, în timp ce 4% au spus că ar aproba o creştere a lor. Alţi 21% au refuzat să se pronunţe.

Statele Unite au decis retragerea a 11.900 de militari americani din Germania, pentru a repoziționa o mare parte dintre aceștia în Belgia, Italia și alte țări NATO, a anunțat miercuri șeful Pentagonului, Mark Esper. Armata americană își va muta și cartierul general din Europa, respectiv din Germania în Belgia.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri că SUA s-au consultat „îndeaproape” cu aliații lor înainte de a anunța numărul de militari care vor fi relocați din Germania.

România va găzdui un număr substanțial de trupe americane suplimentare, a declarat ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, făcând aluzie la recenta decizie a Casei Albe de a retrage trupe din Germania, urmând ca o parte a efectivelor armate să fie relocate în alte state europene membre NATO.