Grădina zoologică din Bronx, New York, a ținut timp de o săptămână un bărbat din centrul Africii în țarcul pentru maimuțe, relatează CNN.

Ota BengaFoto: Library of Congress

Bărbatul a rămas captiv într-o cușcă metalică alături de un urangutan în timp ce sute de persoane au vizitat expoziția. 114 ani mai târziu, organizația care conduce grădina zoologică își cere scuze.

Societatea pentru Conservarea Animalelor Sălbatice (WCS) a emis un comunicat prin care își cere scuze în mod oficial pentru încarcerarea și afișarea lui Ota Benga drept exponat la grădina zoologică din Bronx.

„Regretăm profund că atât de mulți oameni și atâtea generații au fost rănite de aceste acțiuni și de eșecul nostru anterior de a condamna public și denunța fapta”, a declarat președintele WCS, Cristián Samper.

„Ne dăm seama că rasismul sistemic și fățiș există în continuare și instituția noastră trebuie să joace un rol mai important în combaterea sa”, a adăugat acesta.

Benga, un membru al populației Mbuti, ce locuiește pe teritoriul actual al Republicii Democrate Congo, a fost afișat ca exponat pentru mai multe zile în expoziția de maimuțe timp de o săptămână în luna septembrie a anului 1906, potrivit comunicatului grădinii zoologice.

Bărbatul a fost eliberat după ce mai mulți pastori afro-americani și-au exprimat revolta față de întâmplare și au cerut ca acesta să fie pus în libertate.

În timpul captivității sale bărbatului i s-a permis să iasă afară din cușcă doar pentru perioade scurte de timp și după o săptămână a început să opună rezistență și să amenințe vizitatorii grădinii zoologice, lucru care a contribuit la eliberarea sa.

Când a fost în cele din urmă pus în libertate un pastor local l-a adus la un orfelinat din Brooklyn pe care acesta îl conducea însă Benga nu a reușit niciodată să se întoarcă acasă și s-a sinucis 10 ani mai târziu.

WCS a denunțat de asemenea „scrierile și filozofiile bazate pe eugenism și rasism pseudoștiințific promovate de doi dintre fondatorii organizației, Madison Grant și Henry Fairfield Osborn, Sr.”.