Prin retragerea unor trupe din Germania Washingtonul îşi prejudiciază şi propriile sale interese. Oare în Congres mai poate câştiga încă raţiunea?, se întreabă Frankfurter Allgemeine Zeitung. Cine vrea să supravieţuiască în “Curtea” lui Donald Trump, trebuie să deţină arta de a vinde drept un act al clarviziunii strategice chiar şi cea mai absurdă decizie a preşedintelui. Puţini curteni o pot face atât de perfect ca ministrul apărării Mark Esper, scrie Suddeutsche Zeitung.

Donald TrumpFoto: JOHN ANGELILLO / UPI / Profimedia

SÜDDEUTSCHE ZEITUNG: Răzbunarea lui Trump

Deşi urmează ca 12.000 de soldaţi americani să părăsească Germania, mulţi dintre ei vor rămâne în Germania. Se putea întâmpla şi mai rău.

Cine vrea să supravieţuiască în “Curtea” lui Donald Trump, trebuie să deţină arta de a vinde drept un act al clarviziunii strategice chiar şi cea mai absurdă decizie a preşedintelui. Puţini curteni o pot face atât de perfect ca ministrul Apărării Mark Esper, care în cele 12 luni petrecute în această funcţie, a reuşit să ridice acest lucru la mare artă. Însă niciodată nu a fost mai bun decât în această după-amiază de miercuri.

Însuşi comandantul U.S. Army cu un vechi stagiu din Europa, Ben Hodges, care face parte dintre criticii cei mai vehemenţi ai lui Trump, s-a arătat impresionat. Generalul pensionar a trebuit să recunoască faptul că la Pentagon, în faţa presei, ministrul “a dat ce avea mai bun pentru a menţine cât se poate de puţin însemnată paguba cauzată de o decizie proastă şi falsă”.

Trump nu a lăsat nicio îndoială asupra faptului că doreşte să-i pedepsească pe germani. Aceştia s-au făcut “vinovaţi” deoarece de mulţi ani nu şi-au mai respectat obligaţiile lor financiare faţă de NATO.

Anunţul reducerii masive a efectivului de trupe americane din Germania constituie răzbunarea lui Trump asupra lui Merkel. Există puţini şefi de guvern care să-i fie atât de antipatici cum este cancelarul german. Sentimentul este reciproc.

Planurile prezentate de Esper au avut intenţia de a atenua cel puţin consecinţele provocate de campania de răzbunare a lui Trump. Nu s-a pronunţat cuvântul “pedeapsă”, în schimb s-a vorbit mult despre strategie.

Germanii plătesc acum pentru nerespectarea obligaţiilor faţă de Alianţă. Însă dintre absurdităţile “strategiei” lui Trump face parte şi ca o parte a trupelor să fie relocată fix în Belgia şi Italia, două ţări care îşi respectă şi mai puţin îndatoririle faţă de NATO decât Berlinul.

Deşi Germania este clar perdantul retragerii trupelor, NATO se pare că a scăpat din nou. Până la urmă, profită tot germanii. Aproape jumătate din soldaţii retraşi rămân pe continent, în timp ce cealaltă parte se va roti periodic între SUA şi Europa – tot mai bine decât o retragere totală.

Prin planul său, Esper a evitat o încălcare a acordului de bază NATO-Rusia, care interzice staţionarea de durată a trupelor în state membre din Est. Se intenţionează o staţionare în Polonia, dar nu atât cât să ruineze definitiv relaţia cu Moscova.

Faptul că cele două cartiere generale americane pentru Europa şi Africa se vor muta în Belgia nu este o veste bună pentru Germania, dar pe de altă parte va duce mai degrabă la întărirea eficienţei trupelor SUA în Europa, deoarece structurile de comandă vor fi concentrate într-un singur loc.

În Germania se speră ca în final totul să evolueze astfel. În Congresul SUA creşte nemulţumirea faţă de planurile de retragere ale lui Trump, logistica mutării trupelor este un coşmar, iar în Belgia nici măcar nu au început pregătirile pentru construirea noilor cartiere generale.

Este posibil ca până la urmă lucrurile să nu iasă prost. Un lucru este cert deja de acum: niciun preşedinte al SUA, chiar dacă s-ar numi Joe Biden, nu le-ar permite germanilor să-şi neglijeze pe termen lung îndatoririle faţă de Alianţă.

FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG: Pedeapsa lui Trump

Prin retragerea unor trupe din Germania Washingtonul îşi prejudiciază şi propriile sale interese. Oare în Congres mai poate câştiga încă raţiunea?

Chiar şi un narcisist maniac poate avea faze depresive. Dar Donald Trump nu încetează nici atunci cu exagerările. Nu este adevărată nici ideea că “nimeni” nu l-ar plăcea. În pofida unor indici de popularitate negative tot mai are milioane de susţinători. Remarca lui Trump, potrivit căreia “ar fi vorba doar de personalitatea mea” că nu se bucură de simpatie, nu poate fi contrazisă atât de uşor. Politica sa este străbătută de o nevoie unică de admiraţie. Cel ce îi cântă în strună este răsplătit; cine nu îi adresează doar cuvinte mieroase sau îi depăşeşte popularitatea în public este pedepsit.

Retragerea trupelor din Germania face parte din aceste măsuri punitive – într-o perioadă în care Germania se străduieşte să-şi consolideze propria sa capacitate de apărare, cum o cere Trump pe bună dreptate. Oricum, din perspectiva preşedintelui se mai adaugă ceva impardonabil: “Angela”, care oricum nu prea îi este supusă din punct de vedere politic, l-a tratat cu refuz când a invitat-o la summit-ul G7, unde prezenţa ei ar fi transmis nişte imagini frumoase pentru campania sa electorală.

Din acest moment lui Trump îi devenise evident egal dacă închiderea bazelor din Germania va lovi nu doar comunităţile şi afacerile care profitau de pe urma prezenţei soldaţilor americani. Prin retragerea trupelor Trump slăbeşte şi poziţia americană din inima Europei. Şi contribuie la creşterea îndoielilor privind sprijinul Washingtonului. Aşa nu se creează mai multă siguranţă, ci mai puţină.

Şi, pentru ce? Până la momentul alegerilor preşedintele care se foloseşte acum de toate registrele, nu poate spune publicului său că transferarea şi retragerea s-a terminat. Acţiunea va costa mulţi bani. Cartierele generale instalate în vehiculele de transport sunt doar parţial dotate pentru apărare. Paguba – vizibilă până la Beijing – care va fi cauzată Alianţei prin această acţiune, nu este recunoscută la Washington doar de către politicienii democraţilor, responsabili pentru externe şi pentru securitate. Poate chiar şi în ultimele momente dinaintea alegerilor în Congres va reuşi să câştige totuşi raţiunea. Chiar dacă ar costa o nouă criză a stimei de sine prezidenţiale.