Fostul președinte american, Barack Obama, a condamnat joi trimiterea agenților federali de către administrația lui Donald Trump împotriva „protestatarilor pașnici” și a criticat intenția autorităților de a „ataca dreptul la vot” al americanilor, potrivit AFP.

Barack ObamaFoto: Agerpres

În ciuda progreselor înregistrate de activiștii pentru drepturile civile, „putem vedea guvernul nostru federal trimițând agenți să utilizeze gaze lacrimogene și bastoane împotriva protestatarilor pașnici”, a spus el la înmormântarea din Atlanta a lui John Lewis, una dintre cele mai respectate figuri din lupta pentru drepturile omului.

„Când stăm aici, cei de la putere fac tot posibilul pentru a descuraja oamenii să meargă la vot”, a adăugat el.