Bulgaria: A treia săptămână consecutivă de proteste împotriva guvernului

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 30 iulie 2020, 0:17 Actualitate | Internaţional


Proteste la Sofia
Foto: NIKOLAY DOYCHINOV / AFP / Profimedia
Mii de bulgari au ieșit miercuri seara pe străzile din centrul orașului Sofia pentru a treia săptămână la rând pentru a cere demisia primului ministru conservator, Boyko Borisov, potrivit AFP.

Peste 5.000 de oameni au scandat în fața guvernului „Demisia!”, au făcut zgomot cu vuvuzelele și au fluturat drapelul bulgar.

Sute de persoane au mers mai multe ore de-a lungul unui bulevard aglomerat din centrul orașului, care leagă clădirile guvernamentale și Parlamentul, blocând tot traficul.

Alte demonstrații mai mici au avut loc în toată țara, însă numărul participanților nu a fost la nivelul așteptării organizatorilor care au făcut apel pentru o mobilizare națională împotriva lui Borisov.

Pe lângă demisia primului ministru, manifestanții, în mare parte tineri, solicită demiterea procurorului șef Ivan Geshev, ambii acuzați că au legături cu oligarhi influenți.

„Sfârșitul mafiei legale”, se citea pe o pancartă citată de Dimitar Ivanov, în vârstă de 18 ani, care a declarat pentru AFP că a participat la manifestații în fiecare seară timp de trei săptămâni.

"Nu vrem să emigrăm, vrem să rămânem în Bulgaria și nu mai putem tolera un guvern format din marionete incompetente. Vom menține presiunea până când se va schimba ceva. Sperăm că Europa ne va auzi și că ne va ajuta”, a insistat el.

„Hai să rupem această stare mafiotă”, „Avem un plan pentru viitor și tu nu faci parte din el” sau chiar „Demisia și alegerile transparente”, se putea citi pe alte pancarte.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2254 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by