Companie legendară în lumea fotografiei, Eastman Kodak se va lansa în fabricarea de ingrediente pentru industria farmaceutică cu ajutorul unui împrumut guvernamental de 765 de milioane de dolari care ar trebui să contribuie la reducerea dependenței laboratoarelor americane de furnizorii străini, potrivit AFP.

Logo-ul KodakFoto: -

Este prima dată când această organizație a finanțat un proiect ca parte a unui parteneriat cu Ministerul Apărării, care vizează combaterea pandemiei Covid-19 în cadrul „Legii producției de apărare”. Acest text permite guvernului federal să mobilizeze sectorul industrial privat pentru nevoile de securitate ale țării.

„Utilizând infrastructura noastră extinsă, expertiza noastră profundă în producția chimică și patrimoniul nostru de inovație și calitate, Kodak va juca un rol esențial în furnizarea unui lanț de aprovizionare farmaceutic fiabil în Statele Unite”, a declarat președintele consiliului de administrație, Jim Continenza.

„Dacă am aflat ceva din pandemia globală, americanii sunt periculos de dependenți de lanțurile de aprovizionare străine pentru medicamentele lor esențiale”, a declarat Peter Navarro, consilierul comercial al lui Donald Trump.

Acest proiect reprezintă o nouă transformare pentru grupul creat în 1888.