Șamanul siberian care a făcut înconjorul presei datorită tentativei sale de a călători pe jos până la Moscova pentru „a-l înlătura” pe președintele rus Vladimir Putin de la putere a anunțat că nu își va relua călătoria după ce a fost eliberat din spitalul psihiatric în care a fost internat cu forța la începutul anului, relatează Moscow Times.

Alexandr GabişevFoto: Captura video

Într-un anunț preluat de presa locală din Rusia, Alexandr Gabișev a afirmat că intenționează să aibă grijă de sănătatea sa și să se concentreze pe viața personală.

„Pentru a-mi rezolva problemele de sănătate trebuie să locuiesc pe cont propriu. Cred că îmi veți înțelege decizia” a declarat acesta, adăugând că „o să am grijă de dantură, să-mi rezolv problemele cu actele și o să mă gândesc să muncesc în viitor”.

Gabișev a pornit la drum pentru prima dată din republica Sakha, unde locuiește, anul trecut, plănuind să călătorească pe jos peste 8.000 de kilometri până la Moscova pentru a efectua un ritual de „alungare” a lui Vladimir Putin de la Kremlin.

Acesta a purtat după el un cărucior cu obiectele personale de-a lungul drumului, adunând un mic grup de adepți și întâlnindu-se cu susținători în orașele prin care a trecut. Șamanul și susținătorii săi au fost reținuți de mai multe ori, lucru care l-a pe bărbat să ia de la început călătoria din orașul său natal Yakutsk.

Însă autoritățile locale l-au internat într-un spital psihiatric în luna iulie, după ce Gabișev anunțase că va încerca o a treia călătorie până la Moscova, acțiunea autorităților fiind condamnată drept o tentativă de a reduce la tăcere un dizident și comparată cu practica din perioada sovietică de a folosi psihiatria pentru a discredita oponenții regimului.

„Numeroșilor oameni care m-au susținut mental și aprovizionat cu mâncare și haine...le transmit sincera mea recunoștință și le doresc tot binele. Iar acum, fără să ne pierdem speranța, trebuie să trăim ca ființe umane”, a afirmat șamanul.