Toţi cei 20 de pasageri ai unui autobuz luaţi ostatici marţi de un bărbat înarmat la Luţk, în vestul Ucrainei, au fost eliberaţi, a anunţat poliţia ucraineană, relatează Reuters și Agerpres.

Politie UcrainaFoto: Cosimo Attanasio / Alamy / Profimedia Images

„Toţi ostaticii au fost eliberaţi!”, a anunţat pe Facebook viceministrul de interne ucrainean, Anton Hratcenko.

Autorul atacului s-a predat poliţiei, a precizat o sursă a poliţiei ucrainene.

Un bărbat a luat ostatici aproximativ 20 de persoane aflate într-un autobuz în centrul oraşului Luţk, a anunţat marţi poliţia locală, citată de Reuters şi AFP.

Bărbatul, ale cărui revendicări nu se cunosc deocamdată, a anunțase că are asupra sa explozibili şi arme. Forţele de ordine desfăşurate în piaţa Teatrului din Luţk au blocat centrul oraşului.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a scris pe Facebook că „au fost auzite focuri de armă, iar autobuzul a fost avariat”.

Viceministrul de interne ucrainean Anton Hratcenko a scris pe Facebook că autorul luării de ostatici s-a prezentat sub numele de Maxim Plohoi, fără a preciza care sunt revendicările sau motivaţiile acestuia.