Dacă Trump va pleca, țara va putea repara punctele vulnerabile exploatate de el - cu ajutorul vechilor aliați.
În 1946 un grup de americani s-a adunat într-o sală de bal din Tokyoul ocupat pentru a scrie constituția Japoniei. Un supervizor i-a spus lui Beate Sirota, o femeie de 22 de ani născută la Viena dar crescută mai mult în Japonia: „Tu ești femeie; de ce nu scrii tu capitolul referitor la drepturile femeilor?” - relatează cotidianul Financial Times, într-un material citat de Rador.
Sirota a împrumutat exemplare ale altor constituții de la biblioteci (cele mai utile s-au dovedit a fi cea sovietică și cea de la Weimar) și într-o săptămână a scris un text care avea să devină revoluționarul Articol 14 al constituției japoneze. Începea cu „Toți oamenii sunt egali sub lege” și interzicea orice formă de discriminare.
Articolul 24 scris de ea stipula că mariajul necesită consimțământ reciproc și presupune drepturi egale pentru ambii soți. Între timp, sublocotenentul Richard Poole, de 26 de ani, îl redefinea pe împăratul Japoniei drept „simbol”, până atunci el fiind considerat un zeu uman. În 2000, când Poole și Sirota au fost audiați de o comisie parlamentară japoneză care urmărea să stabilească oportunitatea schimbării constituției, ea a declarat într-o japoneză fluentă că e mai bună decât constituția americană.
SUA au contribuit la reconstrucția democrației în Japonia și Europa. Dacă Donald Trump va pierde la alegerile din noiembrie, japonezii și europenii ar putea avea o ocazie de a le întoarce favorul.
Istoricul John Dower scria despre transformarea Japoniei: „Sunt momente în istorie - ferestre efemere de oportunitate - în care oamenii efectiv se opresc și se întreabă: «Ce înseamnă o societate bună? Cum o putem înfăptui?»”. S-ar putea ca SUA să se apropie acum de un astfel de moment. Dacă Trump pleacă, țara își va putea repara punctele șubrede din democrația ei - cele pe care Trump le-a exploatat și cele care erau deja evidente cu mult înainte ca el să apară. SUA sunt mult prea divizate pentru a-și putea schimba constituția, și prea puțini republicani sunt dispuși să combată obstrucționarea alegătorilor [metode indirecte de a îngreuna votul unor categorii - n.trad.], dar sunt posibile numeroase reforme serioase. Și vechii aliați ai Americii o pot consilia.
În limbajul Alcoolicilor Anonimi, primul pas spre schimbare este să admiți că ai o problemă. SUA par a fi aproape de a ajunge pe fundul apei. Doar 17% din americani își mai consideră țara „un oraș strălucitor pe o colină” [expresie împrumutată dintr-o parabolă biblică, semnificând rolul de „far călăuzitor” al Americii pentru lume - n.trad.], a constatat un sondaj YouGov comandat de Yahoo News; doar 14% mai spun că sunt „foarte fericiți”, de departe cel mai mic procent înregistrat după 1972, conform Universității din Chicago; și chiar înainte de pandemie, doar 17% au afirmat că de obicei au încredere că guvernul va acționa cum trebuie, o valoare apropiată de minimul istoric, arată un sondaj al Pew Research.
Trump ne-a ajutat să descoperim mici fragmente ale sistemului american care au nevoie de o reparație urgentă. Ceea ce înainte de el erau norme nescrise ar putea deveni acum legi. Toții viitorii candidați prezidențiali ar trebui obligați să renunțe la afacerile proprii, să-și publice declarațiile fiscale și să raporteze tentativele de intervenție străină în alegeri. Președinții ar trebui să-și piardă puterea asupra procurorilor federali și a altor funcționari cu atribuții de inspectare a departamentelor cabinetului. Președinții n-ar trebui să aibă voie să grațieze infractori care le sunt apropiați, cum este Roger Stone.
Pentru a trece dincolo de acești pași mărunți, SUA trebuie să facă un lucru pe care nu l-au mai făcut niciodată: să se compare cu alte țări. Cât timp America s-a autoproclamat „cea mai mare democrație din lume”, nu s-a deranjat s-o facă. Dar acum factorii de decizie americani au nevoie să ia lecții de democrație de la străini.
Cum poate fi asanată mlaștina [corupția - n.trad.] de la Washington? Franța a adoptat în 2017 o lege pentru „moralizarea” politicii. Aceasta le interzice politicienilor să-și angajeze rude apropiate și să primească anumite tipuri de plăți și, în general, abrogă impunitatea. Fostul premier François Fillon a fost condamnat în iunie la închisoare pentru delapidare, după ce și-a plătit nevasta cu peste 1 milion de euro din bani publici pentru o muncă pe care nu o prestase. Fostul președinte Nicolas Sarkozy așteaptă să fie judecat într-un dosar privind finanțarea campaniei electorale.
Cum pot fi combătute știrile false? Copiii trebuie învățați să evalueze sursele, lucru ce trebuie inclus „în toate curiculele din școli și în cele pentru instruirea profesorilor”, au scris Andreas Schleicher, responsabil cu educația al OECD [Organizația pentru Dezvoltare și Cooperare Economică] și Juliane von Reppert-Bismarck de la ONG-ul Lie Detectors.
Ce e de făcut cu statuile unor oameni răi morți? Muzeul în aer liber al statuilor din Budapesta găzduiește încă busturi gigantice ale lui Lenin și ale altor ucigași în masă comuniști, fără a le permite însă să infecteze principalele spațiile publice ale Ungariei.
Ar trebui poliția înarmată să se ocupe de cazurile bolnavilor psihici care fac o criză? Petreceți o săptămână împreună cu serviciul de ambulanță psihiatrică din Stockholm.
Delegații americane ar trebui să mai fure meserie și de la Meng Foon, comisarul pentru relații rasiale al Noii Zeelande, sau să viziteze închisoarea din Norvegia în care nu există nici celule și nici gardieni înarmați, situată într-o pădure și aducând a tabără de vacanță. Sistemul penitenciar norvegian are cea mai mică rată de recidivă din lume, remarcă Rutger Bregman [istoric olandez contemporan - n.trad.] în „Umanitate”.
Uneori este vorba de a învăța noi norme. După Hitler, politicienii germani au convenit tacit să se trateze reciproc drept rivali, nu inamici, să evite limbajul emoțional (cancelarii germani sunt deliberat plicticoși) și să se asigure că oamenii de la baza piramidei nu se simt niciodată periculos de îndepărtați. Germania este de asemenea și un model în privința abordării trecutului național. Un prieten german de-al meu care îngrijește morminte evreiești mi-a spus: „Nu mă simt vinovat - m-am născut în 1968. Mă simt responsabil”.
După război au fost înființate nenumărate scheme pentru a-i ajuta pe europeni și japonezi să studieze în SUA. Mulți dintre acei tineri s-au îndrăgostit de America. O știu, pentru că sunt unul dintre ei. Anul acesta relativ puțini străini vor merge să studieze în SUA. În schimb, haideți să-i ajutăm pe tinerii americani să studieze în Europa, în limba engleză, cu taxe școlare mult mai mici decât la ei în țară, și să le arătăm cum funcționează democrațiile moderne. Măcar atât le datorăm Statelor Unite. (Articol de Simon Kuper, Financial Times / Traducere: Rador)
36
29
