Agenţia Centrală pentru Informaţii (CIA) a efectuat o serie de operaţiuni cibernetice ofensive împotriva Iranului şi a altor ţinte în virtutea unei ordonanţe secrete emise în 2018 de preşedintele Donald Trump, afirmă foşti oficiali SUA citaţi de Yahoo News.

Donald TrumpFoto: Captura YouTube

Autorizaţia prezidenţială pentru acţiuni cibernetice extinse (numită formal "Memorandum de Notificare") oferă CIA mai multă libertate în privinţa operaţiunilor şi a obiectivelor vizate, eliminând multe restricţii impuse de precedentele administraţii de la Washington.

Directiva prezidenţială permite CIA să lanseze mai uşor operaţiunile cibernetice secrete, fără a mai fi necesare aprobări specifice din partea Casei Albe. Spre deosebire de alte directive prezidenţiale axate pe un anumit obiectiv de politică externă, precum oprirea Iranului să fabrice arme nucleare, actuala ordonanţă, solicitată de Consiliul prezidenţial pentru Siguranţă Naţională, se concentrează pe o singură sarcină: acţiuni secrete în spaţiul cibernetic.

Directiva "foarte agresivă oferă CIA atribuţii foarte specifice pentru acţiuni ofensive asupra unor ţări considerate adversari", afirmă un fost oficial guvernamental american. Sunt menţionate direct în document ţări precum Rusia, China, Iran, Coreea de Nord, dar directiva poate viza şi alte state, explică alt fost oficial american. "Casa Albă a vrut un instrument de ripostă, iar acesta a fost modul de a-l obţine", a subliniat el, sub protecţia anonimatului.

Noile prerogative ale CIA nu au rolul colectării de informaţii. În schimb, oferă posibilitatea de lansare a unor operaţiuni cibernetice cu scopul perturbării sau distrugerii sistemelor, spre exemplu prin oprirea electricităţii sau compromiterea unor operaţiuni de informaţii, într-un mod similar cu atacul americano-israelian Stuxnet, din 2009, care a distrus centrifuge utilizate de Iran pentru purificarea uraniului.

De la emiterea autorizaţiei prezidenţiale, în 2018, CIA a efectuat cel puţin 12 operaţiuni cibernetice ofensive. (Mediafax)