Majoritatea germanilor vor ca Uniunea Europeană să oprească solicitanții de azil să intre ilegal în blocul comunitar și ca aceștia să fie aduși direct din centrele de refugiați, potrivit unui sondaj publicat de Welt Am Sonntag și citat de Politico.

Refugiati GreciaFoto: Eurokinissi/ Zuma Press/ Profimedia

59% din respondenți au declarat că susțin reconfigurarea Sistemului european comun de azil pentru a „împiedica solicitanții de azil să intre în UE ilegal în viitor” și că ar trebui ca acesta să se orienteze spre aducerea „mai multor persoane vulnerabile direct din zonele de criză”.

38% din persoanele intervievate s-au declarat împotriva acestui scenariu în timp ce 11% au fost nehotărâte.

Ca urmare a crizei refugiaților din 2016, Comisia Europeană a implementat mai multe măsuri menite să reducă imigrația ilegală dar o propunere oficială asupra subiectului a fost amânată de mai multe ori, un consens mai larg privind politicile de imigrare nefiind atins.

În timp ce țările din sudul Uniunii au făcut apel la o solidaritate mai mare în rândul statelor membre, guvernele din centrul și estul Europei au respins până acum eforturile de a fi convinse să accepte cote obligatorii de migranți.

Mai devreme în cursul acestei săptămâni ministrul de Interne german Horst Seehofer a declarat că Germania va încerca să convingă țările UE să ajungă la un acord privind reforma imigrației în perioada în care Berlinul deține președinția rotativă a blocului comunitar.

Germania a fost statul UE care a acceptat cel mai mare număr de solicitanți de azil din taberele de refugiați din Turcia, ca parte a unei înțelegeri între Bruxelles și Ankara pentru a reduce numărul de refugiați care intră în Europa.

Citește și: