Rusia foloseşte tehnica „însămânţării norilor” pentru a stinge incendiile devastatoare din Siberia

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 10 iulie 2020, 18:07 Actualitate | Internaţional


Incendii in Siberia
Foto: Captura YouTube
Serviciul de pompieri din Rusia a folosit tehnica „însămânţării norilor” pentru a stimula precipitaţiile deasupra regiunilor din Siberia afectate de puternice incendii de vegetaţie, au precizat vineri autorităţile, potrivit Agerpres.

Agenţia forestieră rusă a precizat că echipele de intervenţie depuneau vineri eforturi pentru a stinge cele 158 de incendii de pădure care acoperă 46.261 de hectare. În urmă cu doar câteva zile, suprafaţa cuprinsă de flăcări era de trei ori mai mare.

Pompierii utilizează aeronave cu ajutorul cărora împrăştie substanţe chimice în norii de deasupra unor zone izolate din nordul regiunilor Krasnoiarsk şi Irkuţk din Siberia, a precizat agenţia.

Temperaturile ridicate şi condiţiile secetoase au contribuit la propagarea incendiilor de vegetaţie pe tot teritoriul regiunii, precum şi în pădurea boreală şi tundra care acoperă nordul Rusiei.

Organizaţia din domeniul protecţiei mediului Greenpeace, care monitorizează răspândirea incendiilor în Rusia, a confirmat că ploaia a contribuit la reducerea focarelor în regiunile nordice ale Siberiei, dar alte focare au apărut în sud în apropierea marilor oraşe Irkuţk şi Krasnoiarsk.

Potrivit Greenpeace, 4,62 de milioane de hectare de pădure au ars pe teritoriul Rusiei de la începutul anului.

A fost declarată starea de urgenţă în regiunile Krasnoiarsk şi Iacutia, precum şi parţial în alte regiuni din Rusia.

Oamenii de ştiinţă prognozează temperaturi record în Siberia - unde valorile au ajuns la 38 de grade Celsius luna trecută, potrivit înregistrărilor meteorologice -, care vor continua să alimenteze incendii de vegetaţie şi să ducă la degajarea unei cantităţi mai mari de emisii de gaze cu efect de seră în atmosferă.

Copernicus, programul Uniunii Europene pentru monitorizarea mediului, a precizat că temperaturile în Siberia Arctică au crescut în medie pe parcursul lunii iunie cu peste 5 grade Celsius în comparaţie cu valorile normale.










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1747 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by