Cea mai înaltă instanță administrativă din Turcia a deschis calea înspre transformarea Catedralei Sfânta Sofia în moschee, după ce vineri a revocat statutul actual de muzeu al acesteia, a anunțat presa turcă, citată de AFP. La scurt timp după decizia instanței, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a semnat un decret care transformă Hagia Sofia în moschee.

Sfanta SofiaFoto: Flickr

------------------

22:30Washingtonul spune că este „dezamăgit” de transformarea Hagiei Sofia din Istanbul în moschee

UPDATE 17.58 Biserica Ortodoxă rusă a anunțat printr-un comunicat că regretă decizia instanței turce de a anula statutul de muzeu al Sfintei Sofia, exprimându-și îngrijorarea că decizia ar putea crea diviziuni și mai mari între credincioși

UPDATE 17.23 Ministrul grec al culturii, Lina Mendoni, a declarat că acțiunea Turciei reprezintă o „provocare deschisă” pentru întreaga lume civilizată

UPDATE 17.10 Erdogan a semnat un decret care transformă Hagia Sofia în moschee

„S-a decis plasarea Sfintei Sofia sub administrarea Diyanet-ului (Autoritatea pentru culte) și redeschiderea acesteia pentru rugăciuni musulmane”, a anunțat pe Twitter Erdogan, atașând o imagine cu decretul semnat.

UPDATE 16.54 Președintele turc, Recep Erdogan a anunțat că va ține un discurs după decizia instanței

Consiliul de Stat turc a acceptat cererea mai multor organizații de a anula o decizie a guvernului din 1934 care acorda clădirii din Istanbul statutul de muzeu, potrivit agenției de stat Anadolu.

Operă arhitecturală majoră construită în secolul al VI-lea de bizantini, care își încoronau aici împărații, Sfânta Sofia face parte din patrimoniul mondial al UNESCO și este una dintre principalele atracții turistice din Istanbul.

Transformată în moschee după cucerirea Constantinopolului de otomani, în 1453, a fost transformată în muzeu în 1934 de liderul tinerei republici Turce, Mustafa Kemal.

Statutul său a devenit însă în mod regulat subiect de polemici: din 2005, mai multe asociații au sesizat în repetate rânduri justiția pentru a cere revenirea la statutul de moschee.

Erdogan, un nostalgic al Imperiului otoman care încearcă în prezent să-și apropie și mai mult electoratul conservator, pe fondul crizei economice provocate de coronavirus, s-a declarat în mai multe rânduri pentru revenirea la statutul de moschee.

Anul trecut, președintele turc a calificat transformarea Sfintei Sofia în muzeu drept o „greșeală foarte mare”.