Ministrul britanic al afacerilor externe, David Miliband, a recunoscut existenta a doua zboruri ale CIA, care au aterizat pe teritoriul britanic in 2002, pe insula Diego Garcia (Oceanul Indian). Seful diplomatiei de la Londra a precizat ca cele doua zboruri americane transportau, in mod secret, doua persoane pe care CIA le suspecta de terorism si au oprit pe teritoriul britanic pentru realimentare, transmite BBC.

"Contrar asigurarilor anterioare ca Insula Diego Garcia nu a fost folosita pentru programul de extradari extraordinare, recentele investigatii au dezvaluit ca au existat escale de doua ori, in 2002", a spus oficialul britanic, in fata membrilor Parlamentului, precizand ca "ii pare foarte rau" pentru ca trebuie sa corecteze negarile anterioare, facute de Jack Straw si Tony Blair.

Miliband a adaugat ca cei doi detinuti nu erau cetateni britanici si, in timp ce unul a fost eliberat, celalalt continua sa se afle la inchisoarea Guantanamo Bay.

SUA nu au vrut sa-mi minta pe britanici

Statele Unite au anuntat ca neinformarea Londrei cu privire la zborurile CIA a fost o "greseala administrativa" descoperita foarte curand, iar oficialii americani nu au avut intentia "sa minta" autoritatile britanice.

"Au fost furnizate informatii eronate Guvernului britanic dintr-o greseala administrativa. Am reexaminat chestiunea la sfarsitul anului si am gasit informatiile reale", a explicat purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, Sean McCormack, citat de AFP. Ela adaugat ca oficialii americani sunt "dezolati de faptul ca au facut o asemenea eroare furnizand informatii incorecte unui bun aliat".

Problema zborurilor CIA dateaza inca din 2006, cand presedintele american Geroge W. Bush a recunoscut ca detinuti ai CIA, cu functii de conducere in al Qaeda, au fost transportati si tinuti, in secret, in tari din Europa. El nu a precizat atunci care sunt aceste state.

Afirmatia lui Busha a fost confirmata si de un raport intocmit de eurodeputatul Claudio Fava, care mentioneaza 1 245 de curse aeriene efectuate de CIA in spatiul aerian european pentru a transporta detinuti suspectati de terorism.

Documentul, adoptat de Comisia Parlamentului European in data de 23 ianuarie 2007, se refera la 13 state membre ale Uniunii Europene, suspectate ca au permis survolarea spatiului aerian de catre avioanele CIA. Pe lista figureaza Germania, Marea Britanie, Irlanda, Romania si Polonia.