Joe Biden a promis joi să injecteze 700 de miliarde de dolari pentru a revigora producția americană după criza coronavirusului, un plan care va concura programul economic al lui Donald Trump, adversarul său la alegerile prezidențiale din noiembrie, potrivit AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Candidatul democrat la Casa Albă, care se luptă să-și relanseze campania întreruptă de pandemie, trebuie să prezinte joi după-amiază o parte din acest plan, în timpul unei vizite la o fabrică din Dunmore, Pennsylvania, un stat-cheie în care speră să-l învingă pe Donald Trump pe 3 noiembrie.

Acest program ambițios prevede crearea a peste cinci milioane de locuri de muncă și înlocuirea celor pierdute de criza Covid-19 care a decimat economia americană și a făcut 18 milioane de șomeri.

Acesta combină investițiile în industria națională și în cercetare, independența față de furnizorii străini, asistența pentru întreprinderile mici și o mai mare libertate pentru angajați de a se alătura unui sindicat.

Joe Biden „nu acceptă părerea defetistă că forțele automatizării și globalizării ne fac incapabili să păstrăm locuri de muncă bine plătite și să creăm mai mult în Statele Unite”, spune echipa de campanie a fostului vicepreședinte, care este susținut de mai multe organizații sindicale.

"Industria americană a fost arsenalul democrației în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și trebuie să facă parte din arsenalul prosperității americane astăzi, contribuind la refacerea economică a familiilor muncitoare", a adăugat acesta în prezentarea planului.

Cu acest proiect, Biden speră să risipească îndoielile cu privire la capacitatea sa de a gestiona economia americană, în fața miliardarului Trump.