Preşedintele american Donald Trump a salutat miercuri ''forţa'' legăturilor dintre SUA şi Mexic, primindu-l pe omologul său mexican Andres Manuel Lopez Obrador la Casa Albă, în cursul primei întâlniri dintre cei doi lideri, relatează AFP, citată de Agerpres.

Donald TrumpFoto: JOHN ANGELILLO / UPI / Profimedia

"Relaţia dintre Statele Unite şi Mexic nu a fost niciodată la fel de bună ca în prezent", a declarat în faţa presei miliardarul republican, care a fost ales în 2016 în special în baza promisiunii de a construi un zid la graniţa cu Mexicul. În timpul campaniei sale, el i-a numit în special pe imigranţii latini ''băieţi murdari'' şi a acuzat guvernul mexican că a trimis ucigaşi şi violatori în Statele Unite.

"Fiecare dintre noi a fost ales pe baza promisiunii de a lupta împotriva corupţiei, de a reda puterea poporului şi de a favoriza interesele ţării sale", a spus preşedintele american adresându-se omologului său mexican, ales la conducerea ţării sale în 2018.

La rândul său, preşedintele mexican a adoptat un ton deosebit de conciliant faţă de omologul său american. ''Vreau să vă mulţumesc pentru înţelegerea dumneavoastră'', a spus el, apreciind că nu există niciun motiv pentru ca ''relaţiile politice foarte bune'' dintre cele două ţări să se deterioreze.

Oficial, prima întâlnire dintre cei doi lideri, care a avut loc în Biroul Oval, a vizat intrarea în vigoare a noului tratat de liber schimb nord-american.