Cancelarul Angela Merkel este pe cale să se retragă. După aproape 15 ani în funcție, se pare că pandemia este ultima sa mare problemă cu care se confruntă. Ea i-ar putea pecetlui totodată și moștenirea pe care o lasă: virusul a reconciliat Germania cu cancelarul ei, scrie New York Times, citat de Rador.

Angela MerkelFoto: Michael Kappeler / AFP / Profimedia

Anterior apariției virusului, ultimul mandat al dnei Merkel nu mergea bine.Deși dna cancelar se refăcuse oarecum după lipsa de popularitate și chiar după ura de care se izbise în timpul crizei migrației din anii 2015 și 2016, partidul său – Uniunea Creștin-Democrată (CDU) – pierduse din teren în urma alegerilor din 2017 și scădea în sondaje.

În octombrie 2017, după înfrângerile zdrobitoare suferite în alegerile regionale, dna Merkel a anunțat că nu va mai candida la alegerile naționale din 2021, iar la puțin timp după aceea, ea a demisionat din funcția de șef al partidului său. Partenerii săi din coaliție, social-democrații, erau și ei în derivă, scăzând în sondaje cu niște procente-record.

Uniunea Europeană de-abia se mai menținea pe linia de plutire, incapabilă să găsească o soluție comună la niște probleme presante, precum migrația. Dna cancelar părea absentă și lipsită de entuziasm.

Cum s-au schimbat lucrurile! Acum, la început de iulie în 2020, dna Merkel se află pe caii cei mari. Țara, cu o rată a deceselor remarcabil de scăzută și cu un sistem de testare și de depistare bine pus la punct, a reușit să oprească pandemia – un succes pe care mulți îl atribuie cancelarului. Într-un recent sondaj, 82% dintre germani spuneau că dna Merkel își face treaba “destul de bine“. Iar Uniunea Creștin-Democrată se află din nou cu mult înaintea adversarilor săi.

Pandemia a revitalizat-o pe dna Merkel și a dat strălucire reputației cancelarului drept unul dintre cei mai buni lideri din țară. Cum s-a întâmplat asta?

În momentul apariției virusului, nici dna Merkel și nici guvernul federal nu erau, tehnic vorbind, stăpâni pe situație. Majoritatea pârghiilor constituționale – închiderea școlilor sau obligația populației de a rămâne la domiciliu – revin celor 16 landuri ale Germaniei. Dar dna cancelar și-a asumat imediat rolul de lider, coordonând colaborarea dintre șefii landurilor federale, pledând pentru reglementări similare la nivelul întregii țări și adunându-i laolaltă pe cei mai buni oameni de știință.

Și-a dat rapid seama de gravitatea situației. Helge Braun, șeful său de cabinet, mi-a spus că, pe la mijlocul lunii ianuarie, când a aflat că noul virus poate fi transmis oamenilor, dna Merkel a înțeles imediat posibilele implicații. Asta se întâmpla cu două săptămâni înainte ca în Germania să se înregistreze primul caz. Spre sfârșitul lunii februarie, când numărul infecțiilor a crescut, dna cancelar știa deja ce are de făcut. Ea a pledat imediat pentru izolarea unor sectoare din viața publică.

În mod surprinzător, cei 16 guvernatori ai landurilor s-au conformat. În parte, era vorba despre o problemă politică și despre un acord practic. Dar era totodată și un semn de respect față de dna Merkel și față de excepționala sa capacitate de a gestiona niște crize. În perioada în care a fost cancelar, ea a trebuit să gestioneze criza financiară, criza datoriilor europene, invadarea Ucrainei de către Rusia din 2014, criza migrației și consecințele la nivel internațional ale Brexit-ului și ale alegerii lui Donald Trump, din 2016.

“E un scut anti-criză“, mi-a spus Sigmar Gabriel, important social-democrat care a fost membru în două dintre guvernele sale. “Germania este norocoasă să poată avea un lider atât de experimentat în timpul crizei provocate de coronavirus“. Este clar că guvernatorii landurilor vedeau la fel lucrurile. “Păreau bucuroși că se pot ascunde în spatele ei“, a declarat Thomas de Maiziere, fost șef de cabinet și vechi apropiat al dnei Merkel.

Cancelarul a acționat rapid și la nivel european. La acest nivel, pandemia a făcut să reapară vechile resentimente dintre Nord și Sud, Italia mai ales căutând un sprijin medical și financiar pe care țările din nord nu voiau să-l ofere. Se părea că Uniunea Europeană s-ar fi putut destrăma. “Cred că ea a înțeles că asta ar putea însemna sfârșitul Europei“, mi-a spus dl Gabriel. “Știa că, dacă nu acționează, statele membre vor trebui să caute ajutor în afara Europei – iar China ardea de nerăbdare și se arăta gata să intervină“.

Or, ea tocmai asta a făcut, Ani în șir, dna cancelar a fost criticată pentru că face prea puțin ca să grăbească integrarea Europei. Dar, pe data de 18 mai. dna Merkel și președintele Franței, Emmanuel Macron, au propus un ambițios fond de redresare. Potrivit sugestiilor celor doi, Comisia Europeană trebuia să facă un împrumut în valoare de 500 miliarde euro ($545 miliarde) de pe piețele financiare, creditul urmând mai apoi să fie distribuit statelor membre în cea mai grea situație. “Asta a însemnat o schimbare de direcție radicală“, spune dl Gabriel, care a fost ministru de externe în guvernul dnei Merkel.

Reacția unor țări din nord, precum Austria, Olanda, Danemarca și Suedia, a fost extrem de dură. Negocierile s-au tot prelungit. Dar poziția dnei Merkel e clară. “E în interesul tuturor statelor membre ca piața internă europeană să rămână puternică“, a declarat ea sec într-un recent interviu, “și să rămânem uniți pe scena internațională“. Cu alte cuvinte, ea a simțit că, atât în Germania, cât și pe continent, această criză oferă marea șansă de a îndepărta rezervele față de o mai mare integrare europeană, și s-a grăbit să profite de ea.

Totuși, cel mai surprinzător a fost succesul dnei Merkel de a intra în contact cu cetățenii Germaniei. Cu ocazia crizelor anterioare, ea a trebuit să-și convingă partidul sau să-i convingă pe liderii lumii. De această dată, era vorba despre poporul german.

Demersul putea ascunde capcane. Este cunoscut faptul că dnei Merkel îi vine cam greu să intre în contact cu oamenii. Tocmai principalele calități pe care oamenii le admiră la ea sunt cele care nasc o anume distanță. Comportamentul său îți creează o anume stare de siguranță, dar uneori este impenetrabil și impersonal. Ea este cancelar sub toate aspectele. “Nu există decât o singură Angela Merkel“, îmi spune dl Braun, șeful de cabinet. „În culise e la fel ca în public”.

Așadar, a fost o surpriză când, pe 18 martie, dna Merkel s-a adresat direct și sincer germanilor în cadrul unui discurs televizat. Toată lumea este de acord că dna cancelar nu e tocmai un orator cu har și ține un discurs televizat o dată pe an, în noaptea de Anul Nou. Dar indiferent dacă a fost vorba despre ceea ce a spus în acea seară – a invocat chiar și cel de-Al Doilea Război Mondial – sau pur și simplu despre evenimentul neobișnuit în sine, adevărul e că trucul a avut afect. Pentru prima oară, Angela Merkel și-a croit drum spre inimile și gândurile germanilor.

Dar ei nu pare să-i pese prea mult de noua sa popularitate. “Când ești implicat în politică“, spunea ea luna trecută, “trebuie doar să te adaptezi noilor realități și situații. Asta e treaba noastră“.

New York Times (preluare RADOR)