SUA: Curtea Supremă se pronunță împotriva „marilor electori neloiali”

de I.B.     HotNews.ro
Luni, 6 iulie 2020, 19:44 Actualitate | Internaţional


Electori
Foto: foxnews.com
Curtea Supremă a Statelor Unite a decis luni că electorii însărcinați cu desemnarea președintelui american în cadrul scrutinului indirect ar putea fi pedepsiți dacă nu respectă votul cetățenilor, potrivit AFP.

Cu patru luni înaintea alegerilor prezidențiale, cea mai înaltă instanță din Statele Unite a corectat o „anomalie” care privește votul electorilor care ar putea afecta rezultatul alegerilor.

Un stat care își obligă electorii să respecte votul a milioane de cetățeni "acționează în conformitate cu Constituția și cu încrederea unei națiuni în care 'Noi, poporul, guvernăm'", au decis judecătorii Curții Supreme.

Dosarul tratează una dintre complexitățile sistemului electoral american: alegerea președintelui de către un colegiu format din mari electori desemnați de fiecare stat pe baza votului cetățenilor.

În 48 din cele 50 de state, candidatul care a ieșit pe primul loc la urne a câștigat toate voturile marilor electori, iar unele state au adoptat măsuri pentru a-i obliga să respecte votul popular. În ciuda acestui fapt, unii, supranumiți „marii electori neloiali”, evită legea.

Între 1796 și 2016, au existat 180 de voturi contrare așteptărilor în timpul alegerilor prezidențiale.

În 2016, cinci din 538 de electori au refuzat să voteze pentru democrata Hillary Clinton, în ciuda câștigării majorității voturilor în statul lor, iar doi electori nu l-au votat pe republicanul Donald Trump, deși câștigase alegerile în statul lor.

Unii au fost apoi pedepsiți de statele Colorado și Washington și doi au contestat sancțiunea - o amendă de 1.000 de dolari pentru unul și retragerea funcției de mare elector pentru cealaltă.

Colegiul electoral (engleză Electoral College) este un ansamblu de electori desemnați de fiecare din cele 50 de state componente ale uniunii (la care se adaugă 3 electori pentru districtul federal), care aleg în mod formal președintele și vicepreședinte Statelor Unite ale Americii, potrivit Wikipedia.

Începând cu anul 1964, numărul total al electorilor din colegiul electoral al Statelor Unite este de 538 de electori pentru fiecare din alegerile prezidențiale ulterioare (inclusiv cele din 1964).

Articolul 2, secțiunea 1, clauza a 2-a a constituției Statelor Unite ale Americii desemnează numărul de electori pe care fiecare stat al Uniunii trebuie să-l aibă și modul în care fiecare legislatură statală își poate alege proprii electori. Teritoriile Statelor Unite nu sunt reprezentate în colegiul electoral. Colegiul electoral este un exemplu de alegeri indirecte, în contradicție cu alegerile directe practicate de cetățenii Statelor Unite, așa cum sunt alegerile membrilor ambelor camere ale Congresului american.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6030 vizualizari

  • +3 (35 voturi)    
    un sistem de... (Luni, 6 iulie 2020, 20:01)

    exilatul [utilizator]

    rahat!!...sunt unele state cu populatie mai mica decit altele mai populate dar au un nr de electori mai mare...asa cum s a intimplat si cu escrocul care a devenit presedinte desi a avut 2,5 milioane de voturi mai putine...
    • -6 (20 voturi)    
      re-exileazate bre, daca sistemul american iti pute (Luni, 6 iulie 2020, 20:46)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui exilatul

      Iar pe romani ii dispretuiesti irevocabil.
      Du-te pe Insulele Bunului Simt sa iti refaci ce a ramas din el.
      • -4 (24 voturi)    
        n'ai inteles (Luni, 6 iulie 2020, 22:53)

        nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        ese exilat in oltenia, in mehedinti.

        numarul electorilor, in functie nu de marimea, ci populatia statului.
        new jersey e un stat mic, dar cu o populatie mult mai mare decat montana, care e de n ori mai mare.
        statele mici, in special din nord est, sunt puternic populate, si aparent par ca au avantaje fata de state mai mari. asta e dat de populatia statului.
        normal, california are populatia cea mai mare si numarul cel mai mare de electori.

        cat de ce a zis curtea suprema, e ok, sa fie pedepsiti, nuimai ca la un caz de necesitate, vor risca orice pedeapsa. iar rezolutia, dupa cum spune articolul, zice ca ar putea fi pedepsit.
        asa ca, ei vor vota cum le cere constiiinta, chiar daca guvernatorul le cere intr'un fel sau altul.

        in fapt, electorii reprezinta interesul statelor unionale, ca stat, cetatenii voteaza in functie de interesele lor individuale.
        tot in interesul statelor este senatul cu cate doi din fiecare stat, indiferent marimea statului.
        intr'o uniune, trebuie sa aiba reprezentare si drept la ales, atat cetateanul ca individ, cat si statul ca reprezentant al tuturor cetatenilor acelui stat. iar presedentia sa fie a celui care castiga cei mai multi electori, adica state membre ale uniunii.
    • +2 (22 voturi)    
      marele licurici care mimeaza democratia (Luni, 6 iulie 2020, 21:47)

      Je__ [utilizator] i-a raspuns lui exilatul

      pai votul prin electori era pentru cei cu bani, aristrocratia...aia aveau drept de vot. Nu aveai bani...ura si la gara
      Apoi cu extinderea drepturilor, americanilor de rand li s-a servit o spoiala democratica in genul, voi votati electorul si electorul voteaza in numele vostru. Aha...ala era mesaju pt resistaci...caci in realitate interesele de culise inclinau balanta si voturile

      banui ca prin anuntul curent se incearca o mimare mai buna a democratiei
      De ce zic mimare? pai daca vroiau ca orice fraier sa aiba drept de vot egal, atunci presedintele si congresul erau alease direct de populatie si nu de tot felul de artificii controlabile

      De fapt asta e cea mai uluitoare chestie...marele licurici...ala cu democratia in gura, are cele mai multe mecanisme obscure, dar in acelasi timp mimeaza si manipuleaza tot mapamondul cat de moral si drepti sunt ei
      • -7 (15 voturi)    
        S-a constatat... (Luni, 6 iulie 2020, 23:13)

        Criogenia [utilizator] i-a raspuns lui Je__

        ...odata acum ceva sute de ani in USA ca "votantii" pot fi destul de prosti incat sa nu stie pe cine voteaza si de ce, asa ca mai corect este sa voteze pe un cunoscut din orasul, satul,comuna , carciuma lor care sa le reprezinte interesele mai departe. Dintr-o data sistemul de vot scapa de un mare procent de limitati usor manipulabili. Asta se intampla din pacate si acum in zilele noastre...oameni care voteaza pe unul din alt judet ,nici nu stiu cine e si ce-i poate pielea, voteaza cu turma...

        Asta este motivul pentru care exista sistemul de electori, practic poti spune ca democratia americana cenzureaza prostia care nu are ce cauta in aparatul decizional...

        De unde si zicala universal valabila: cu cine alegi sa mergi la drum? Cu un incuiat ? Sau cu un hot?

        Se pare ca varianta cu hotul castiga detasat avand in vedere evolutia intr-un timp atat de scurt a USA.
    • -5 (21 voturi)    
      Non sens (Luni, 6 iulie 2020, 22:58)

      Criogenia [utilizator] i-a raspuns lui exilatul

      Trebuie sa aprofundezi treaba cu electorii raportat la recensamantul de 10 ani.

      Cine traieste in USA cunoaste faptul ca schimbarea votului pentru diverse foloase gen schimbarea taberei politice sau plata direct inseamna fraudarea votului si puscarie. Orice elector caruia i s-a gasit un ban primit, un curcan sau un sac de cartofi, o papiota...pentru a schimba votul ajunge direct la puscarie/ legea functioneaza altfel avem parte de Haos general iar aici procuratura este institutie adevarata nu pistol cu apa in mana unuia...

      Faptul ca mandatele de senatori pe 6 ani cu acea treime realeasa la 2 ani cat si mandatele din camera reprezentantilor pe 2 ani au timp relativ scurt de rotatie, dovedeste pe langa sistemul electorilor ca in USA nu se doreste formarea de plosnite permanente in Congres cum sunt in Ro si alte tari "democratice" europene de tot risul.

      Daca sistemul asta s-ar aplica si in Ro, nu am mai avea parte de Orbani, Ciolaci si alte forme de existenta "politica" care se autoinsinueaza politicieni de o viata...de taiat frunza la caini prin administratie dupa plicuri cu spagi necesare existentei lor zilnice.

      Deci, in USA odata la 2 ani se poate schimba balanta politica atat in senat cat si in camera, iar presedintele trebuie sa se plieze pe scorul respectiv , ce vrei mai mult? Compara acum cu telenovela din Romania si mai vorbim...
  • -4 (30 voturi)    
    hehe (Luni, 6 iulie 2020, 20:22)

    transpenibilus [utilizator]

    Inca o dovada ca oranjutanul e pe faras si disperat. Seamana tot mai mult cu un alt sugar daddy, Dragnia Lyvyu.
    • -4 (18 voturi)    
      Ce ai alege? (Luni, 6 iulie 2020, 21:08)

      BEDE [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

      Între paranoia și demență senilă, ce ai alege? Biden e clar că e senil.
      Și data trecută parcă ar fi fost de ales între sifilis și SIDA, madam Clinton fiind, evident, SIDA.
      • +3 (7 voturi)    
        Biden e senil... (Marţi, 7 iulie 2020, 8:37)

        gavrone [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

        https://www.youtube.com/watch?v=iks184i9FOI
  • +6 (22 voturi)    
    Deci nu e democrație (Luni, 6 iulie 2020, 22:28)

    D_Poroineanu [utilizator]

    Dacă într-un stat votul unui cetățean valorează 1 și în altele 0.25 atunci nu avem democrație.
    S-au ferit să nu decidă afro-americanii președintele.
    Votul unui cetățean din Wyoming e de 4 ori mai puternic decât al unuia din California.

    It’s a patchwork Frankenstein’s monster of a system, which in the best of times merely ensures millions of Americans’ votes are irrelevant to the outcome because they don’t live in competitive states, and in the worst of times could be vulnerable to a major crisis.

    Amazingly enough, though, nothing in the Constitution gives American voters the right to choose their president. That power is reserved for those 538 actual people who will meet in their respective states this
  • -5 (23 voturi)    
    suntem cam jenanti.... (Luni, 6 iulie 2020, 23:52)

    Crup [utilizator]

    Observ in comentariile de mai sus ca majoritatea simt nevoia sa denigreze sistemul american ca fiind "de kkt" si neaparat sa le arate el, romanasul verde cum sta treaba cu democratia...
    Mai baieti... mai usurel cu pianul pe scari...
    Pe vremea cand la Bucuresti domneau fanariotii si erati vasali turcilor, americanii tocmai isi scriau constitutia si puneau bazele unei republici democrate. Cam prima in lume. Si daca nu prima, printre primele oricum.
    Pe vremea cand in Ardeal romanii erau vai si amar de capul lor, americanii incepeau celebra lor declaratie de independenta cu "noi, poporul".
    Usurel baietilor cu sfaturile, ca suntem extrem de penibili. Noi am avut democratie cateva decenii (nu multe!) in perioada interbelica, si dupa revolutia din ''89. Ambele la ani lumina departare de democratia americana reala!
  • +5 (15 voturi)    
    GUVIDUL LOVESTE PUTERNIC (Marţi, 7 iulie 2020, 7:03)

    D_Poroineanu [utilizator]

    Hal de argumentație la un subiect clar din partea romano-americanilor, adică români ajunși undeva și nu mai știu de unde au plecat. Expresia lor e un soi de engleză de Texas. Packin' hea' Man! Was'up Man?

    Deci, cum expui ceva ce-i rănește psihicul fragilizat de o existență chiar fără rost, acest fugit începe atacul personal. Atacă România, regiunea de unde ești. Păi ăștia nu sunt oameni.

    Subiectul era clar. Sistemul de Electoral College e arhaic și americani zdraveni la cap o spun. Eu doar re-expun ce zic americanii.
    Nu e democratic. Și în România tot așa a început după 1877. Votau doar cei mai educați.
    În US femeile votează din 1968, sau aproape. Cred că afro-americanii tot de atunci. Afro-americanii nici in autobuze cu albi nu aveau voie până prin '60. Despre ce tot orăcăiti voi?

    Un cetățean, un vot. Asta e democrație. Restul nu e.
    Președintele american ne e ales de cetățeni. Trump și Bush W. au avut mai puține voturi, cu milioane mai puține, și au ieșit președinți. Crud dar real.
    • 0 (10 voturi)    
      habar n'ai de engleza de tx (Marţi, 7 iulie 2020, 8:42)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui D_Poroineanu

      ti'o spune un texican.
      cat de arhaismul sistemului electoral, el a fost conceput pt. a tine impreuna 13 state diferite. caci, fiecare din colonii putea sa se declare independenta separat si sa mearga pe drumul sau.
      parintii fondatori, cei care au scris constitutia si declaratia de independenta, cei care au pus la punct functionarea unui stat unional, pe o juma' de continent, taman asta au avut in prioritate, sa tina statele membre impreuna, cai numai impreuna au putut rezista. fiecare stat avea o anume componenta etnica si religioasa. chiar si acum, sunt deosebiri intre statele americane. un exemplu este in noua anglie, unde new hampshire, massachaussets si vermont sunt state vecine, fiecare are specificul sau, si orientarea politica. chiar modul de trai, felul cum gandesc. vermont este foarte libertarian, pe cand nh este conservator.
      sa nu mai vorbim de diferentele de grai, comportament, educatie, intre nord si sud in partea del la est de mississipi, statele initiale.
      iar, daca extindem la intreaga tzara, in afara de limba comuna, vorbita si aia de la zona la zona, nu prea vezi omogenitate. diferentele culturale sunt mari intre zone, state din uniune. deci, pt. a le tine impreuna, este o politica comuna, interese comune.
      asta este scopul pt. care statele au fost tratate egal la luarea deciziilor.
      fara constitutiea unionala, institutiile unionale, echidistante, in care fiecar stat sa poata avea cuvant, n'ar putea exista america unionala.
      e mare diferenta intre o tzara natioanala si un stat unional. mai ales ca america, format din veniti din toate lumea, in flux continuu.
      indivizii au cuvant de spus in interiorul statelor lor, dar si unional, in camera reprezentantilor, cea zamislitoare de legi.
      orice incercare de zdruncinare a constitutiei si a uniunii, asa cum a fost fondata, duce la sciziune, la secesiune. si au mai avut ei o experienta.

      comparand, in sua, atat indivizii cat si statele au mai mutla putere de decizie decat in uniunea ioropeana.
      • -5 (9 voturi)    
        nu (Marţi, 7 iulie 2020, 10:48)

        baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui nash pandelica

        te mai obosi nea pandelica sa-i explici belemistului comunistoid ce si cum, el are alte probleme, cum ar fi sa otraveasca forumul cu propaganda sorosista inepta in stil sovietic. Pentru asta e platit useristul respectiv.
    • +1 (1 vot)    
      hai cu 1960 si 1968 (Marţi, 7 iulie 2020, 22:26)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui D_Poroineanu

      Tu zici, tovarase Poroinenau, ca faptul ca mama vota in 1960 sau 1968 facea Romania superioara US?
      Imi si inchipui ce dilema avea mama in 68, sa votez cu tovarasul Nicolae Ceausescu sau cu tovarasul Ceausescu N.?
      Sa votez cu PCR-ul? sau cu PRM-ul?
      Termina cu 1877 si cu comparatiile idioate, US este o federatie de state nu un stat unitar ca Romania. Cetatenii aia au drept de vot egal in tot cea ce priveste viata lor, de la presedintele comitetului scolar, primar, serif, procurori locali, statali, guvernatori, congres statal, congres federal, presedinte. Poate ai grija sa observi ca nici senatorii US nu sunt proportionali cu populatia statelor si exista un motiv imens pentru care nu se intampla asta. Te las sa te maturizezi si sa iti dai doctoratul in sisteme electorale si apoi s avii sa ne lamuresti.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by