Germania: Unul din ultimele procese privind atrocitățile naziste se apropie de final

de S.J.     HotNews.ro
Luni, 6 iulie 2020, 12:59 Actualitate | Internaţional


Bruno Dey la proces
Foto: Axel Heimken / AFP / Profimedia Images
Unul din ultimele procese din Germania privind atrocitățile comise în lagărele de exterminare naziste se apropie de final: procurorii speră să obțină condamnarea unui fost paznic care s-a apărat afirmând că doar a urmat ordinele, relatează AFP.

Bruno Dey, în vârstă de 93 de ani, fost gardian SS în lagărul de la Stutthof, la 40 de kilometri distanță de orașul Gdansk, astăzi în Polonia.

În vârstă de 17 ani la momentul comiterii faptelor, acesta este judecat într-un tribunal pentru minori, fiind acuzat de complicitate la uciderea a 5.230 de prizonieri: 5.000 prin „crearea și menținerea unor condiții care periclitau viața”, 200 prin gazare și 30 prin împușcare.

Astăzi un brutar ieșit la pensie adus în sala de judecată într-un cărucior cu rotile, Dey își așteaptă verdictul programat în 23 iulie.

Creat în 1939 pentru prizonieri civili, lagărul de la Stutthof a fost primul creat în afara Germaniei și a fost mărit treptat sub conducerea SS-ului. În jur de 115.000 de persoane au fost deportate în lagărul Stutthof dintre care 65.000 și-au pierdut viața, potrivit memorialului Yad Vashem.

Rotiță esențială



Începând cu 1944 prizonierii deportate în lagăr au fost predominant evrei, majoritatea fiind femei din țările baltice și Polonia, transferate de la alte lagăre, printre care și Auschwitz.

Locația, unde condițiile pentru prizonieri erau îngrozitoare și care conținea și o cameră de gazare, a avut în jur de 3.000 de paznici SS și personal auziliar din Ucraina. Executarea deținuților avea loc cu regularitate.

Bruno Dey nu a negat implicarea sa în atrocități nici în fața instanței nici în faza de investigație, afirmând însă că a fost forțat să lucreze în lagăr și că nu putea face nimic împotriva mașinăriei de exterminare a SS-ului.

„Vreau să uit, nu vreau să continui să mă uit înapoi în trecut”, a declarat acesta în fața instanței, întrebat fiind dacă a vorbit vreodată cu copii sau nepoții săi despre cele petrecute.

„Nu mă simt vinovat pentru ce s-a întâmplat atunci”, a afirmat acesta, susținând că „nu am făcut nimic altceva decât să fiu paznic, dar a trebuit să o fac, a fost un ordin”.

Avocații acestuia susțin că bărbatul nu s-a înrolat voluntar în SS ci că a fost repartizat la Stutthof fiindcă nu a putut fi mobilizat pe front din motive de sănătate.

Procurorii susțin însă că Dey a fost o rotiță esențială a „Soluției finale” naziste care a ucis peste 6 milioane de persoane, majoritatea evrei, din Germania, teritoriile ocupate și statele satelit ale Germaniei hitleriste.

Citește și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3552 vizualizari

  • +1 (25 voturi)    
    Paznic, nu șef de lagăr (Luni, 6 iulie 2020, 13:06)

    Furnicuta [utilizator]

    Acuzat de crearea și menținerea unor condiții care periclitau viața? Păi, era un paznic. Și din moment ce a fost mobilizat nu e cu vrei sau nu vrei. Mai ales cu naziștii.
    • 0 (8 voturi)    
      . (Luni, 6 iulie 2020, 13:30)

      minrest [utilizator] i-a raspuns lui Furnicuta

      A admis participarea la atrocitati. Nu puteai sa intri in SS pe caz de ... boala, trebuia sa fii perfect sanatos. Toate cererile de transfer din lagar pe frontul de Est au sost aprobate.
  • +4 (28 voturi)    
    Au si nemtii nebunii lor (Luni, 6 iulie 2020, 13:07)

    braindamage12 [anonim]

    Oare avem undeva in lume o justitie cu adevarat eficienta, cand un amarat de paznic minor este acuzat pentru 5000 de crime, iar comunistii se plimba liberi in Parlamentul European? E asta justitie cand intelectuali occidentali inca sustin mocirla numita marxism, cand i se ridica statui lui Lenin cu ok-ul instantelor de judecata? Ma indoiesc.
    • +12 (16 voturi)    
      ... (Luni, 6 iulie 2020, 13:27)

      Hexadanus [utilizator] i-a raspuns lui braindamage12

      Nu o sa vezi asa ceva. Toti sunt fii si nepoti de comunisti, nu isi vor da singuri foc la valiza.

      Niciodata nu am inteles de ce sa porti simboluri naziste e interzis prin lege, dar e fashion sa te plimbi cu seceri si ciocane etc O parte din explicatie consta in ce am zis mai sus. Comunismul se transforma si se cultiva, cu insistenta in marile universitati din lume, dar si pe la noi, sa nu dam nume SNSPA.
    • -12 (16 voturi)    
      . (Luni, 6 iulie 2020, 13:32)

      minrest [utilizator] i-a raspuns lui braindamage12

      Comunistii aia, oricat de defazati si aberanti, nu au comis crime impotriva umanitatii; si nazisti se plimba liberi prin Parlamentul European, nu numai comunisti.
      • +10 (14 voturi)    
        94 milioane morti in regimurile comuniste (Luni, 6 iulie 2020, 14:39)

        animatron [utilizator] i-a raspuns lui minrest

        https://ro.wikipedia.org/wiki/Cartea_neagr%C4%83_a_comunismului

        Exista deja studii facute de istorici, mai sus aveti un link catre cel al unui istoric francez specializat in crimele comuniste.

        Sunt crime contra umanitatii, sunt acte de salbaticie impotriva a milioane de civili dezarmati, ucisi in URSS, China, tarile din Estul Europei, tari comuniste din Africa sau Asia.

        Comunistii din Vestul Europei s-au alaturat foarte tarziu "rezistentei", multi ani au fost partizanii aliantei cu Germania national-socialista pt ca ambele luptau contra "capitalismului" si contra "religiei".

        Regimurile national-socialist din Germania si cel national-comunist din URSS au semnat si un pact de amicitie/tovarasie prin care au dezmembrat tari intregi (noi si acum avem teritorii istorice, aflate sub ocupatie, in fosta URSS).

        Abia dupa ce Hitler a invadat URSS, comunistii au primit ordin de la "Comintern" (organizatia lor internationala condusa de Moscova) sa inceapa o lupta contra Germaniei hitleriste.

        Estul Europei a ramas sub ocupatie comunista, Vestul a fost eliberat de americani, Germania divizata intre Vest si Est, a pornit un nou razboi zis "rece".

        Comunistii din Occident au aparat din nou "valorile comuniste" si au atacat "capitalismul" dar regimurile liberale si democrat-crestine din Vest i-au tolerat in numele "democratiei".

        Asa se face ca inca exista partide comuniste in state occidentale, ca in Germania i se ridica statui lui Lenin, ca in orasul unde e acum primar fostul premier francez candidatul comunist a luat 41% din voturi, ca Occidentul e otravit de propaganda marxista pana la varful elitei universitare si politice.

        Comunismul ar trebui combatut fara mila, peste tot in lume, e la fel de periculos pt democratie precum e islamismul sau fascismul.

        Simbolurile sale trebuie interzise pt ca propaga ura "de clasa" si glorifica personaje care sunt vinovate de "crime contra umanitatii" savarsite foarte recent in Istorie.
        • +9 (9 voturi)    
          La nivelul istoriei s-a demonstrat: (Luni, 6 iulie 2020, 15:41)

          bancher [utilizator] i-a raspuns lui animatron

          comunismul a facut mult mai multe victime decat nazismul. Pana la urma, fara sa iau apararea nazisitilor, vad ca numarul victimelor din lagarele de exterminare creste de la an la an. Pe timpul lui Ceausescu ne invatau la scoala ca au fost pana in 3 milioane de victime in lagare. Dupa revolutie numarul a crescut la 3 milioane, apoi s-au facut 5 milioane, si acum vad 6 milioane.
          totusi de ce nu e infierat si comunismul la fel? Probabil ptr ca nu a omorat occidentali si evrei, ci doar est- europeni, de care occidentalilor li se cam rupe.
          • +1 (1 vot)    
            grosul victimelor comunsimului este in Asia (Luni, 6 iulie 2020, 20:21)

            AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui bancher

            Mao l-a eclipsat pe Stalin lejer.
            In rest, de acord.
      • +2 (8 voturi)    
        dar (Luni, 6 iulie 2020, 17:02)

        baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui minrest

        ce fel de crime au comis comunistii, belemistule, impotriva cui, o suta de milioane de victime ce sint mai draga belemistule.
      • +3 (3 voturi)    
        comunismul a fost la fel de groaznic.. (Luni, 6 iulie 2020, 19:57)

        Cib Ara [anonim] i-a raspuns lui minrest

        inseamna ca nu sti istoria. apuca te si citeste o . comunistii au omorat milioane de oameni in ucraina , polonia , romania inclusiv in basarabia , serbia , cehia , ungaria bulgaria , belarusia ,stan-uri practic in toate tarile fostului bloc comunist . si din toate timpurile.
        de asta se va intoarce !! ptr ca nu e cunoscut .


        uite ptr inceput o lectura edificatoare .
        https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/marea-foamete-din-ucraina-1932-1933-genocid-impotriva-propriului-popor
    • +5 (9 voturi)    
      rebuie sa admit (Luni, 6 iulie 2020, 14:38)

      iodixit [utilizator] i-a raspuns lui braindamage12

      ca ai dreptate referitor la comunisti.
      ma intreb care or fi fost cretinii care ti-au dat minus fara sa justifice. poate cucuveaua si alti angajati ai ambasadei urss la bucuresti, ca numai anormalii pot spune ca, comunismul a fost in regula.
      • -6 (10 voturi)    
        Tu chiar crezi ca mosul e nevinovat? (Luni, 6 iulie 2020, 15:48)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui iodixit

        Nici un om santos la cap nu s-ar face paznic in lagar de exterminare, chit ca era inrolat cu forta. Daca vroia, gasea el o solutie sa fie transferat in alta parte, timp a avut din 1939 pana in 1945. Tu ai accepta sa lucrezi la un lagar in care vezi zilnci cum sunt arsi oameni si cenusa aruncata in cer prin cosuri inalte de 40metri?
        Fiind debil fizic nu a fost primit in SS, dar putea sa isi ceara transerul in alta parte, la o inchisoare civila spre exemplu. simplu fapt ca nu a facut-o arata ca job-ul i-a convenit.
        si acum face el pe victima....sa vezi ca primeste 20 ani cu executare..
        • +3 (5 voturi)    
          mdea, putea sa se duca la Antifa, sau la BLM (Luni, 6 iulie 2020, 20:25)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui bancher

          Sau la ADL.
          Erau locuri de munca destule in 1944-45 in Germania din care putea alege.
      • 0 (4 voturi)    
        Asteapta putin ca (Luni, 6 iulie 2020, 15:50)

        John M. [utilizator] i-a raspuns lui iodixit

        desteptii sunt ocupati la servici; idiotii stau acasa ca nu-i angajeaza nimeni si dau minusuri!
  • +1 (17 voturi)    
    Avea solutie. (Luni, 6 iulie 2020, 13:08)

    minrest [utilizator]

    Cerea sa mearga pe frontul de Est. Toate cererile s-au aprobat. Sigur, sa te bati cu rusii e periculos; e mai comod sa omori niste amarati.
    • +4 (4 voturi)    
      Exact (Luni, 6 iulie 2020, 13:37)

      Zache58 [utilizator] i-a raspuns lui minrest

      Asta era realitatea.
      Pacat ca romanii nu i-au pedepsit pe criminalii comunisti.Nu mai amintesc ca statul roman nu a platit despagubiri celor care au suferit in lagarele comuniste(si asa au ramas foarte putini).Persista impresia ca,in Romania,statul poate incalca legea fara sa fie tras la raspundere.Nemtii au procedat corect si au platit despagubiri mari poporului evreu.Pentru germanii care au luptat pe front in WW II se acorda si acum pensii bune,absolut corect in semn de pretuire a sacrificiului pentru tara mama.
      • +1 (3 voturi)    
        problema este, (Luni, 6 iulie 2020, 21:05)

        iodixit [utilizator] i-a raspuns lui Zache58

        ca statul roman care ar trebui sa plateasca, sintem tot noi cei care platim taxe, nu jegosii comunisti, multi beneficiind de niste pensii, la care un om normal nici n-ar visa.
        i-au luat ceva lui visinoiu ca sa dea la cei care au suferit in lagarul unde era el barosan? eu n-am auzit.
        totul ar fi trebuit sa-i ia tot si sa-l arunce in strada in pielea goala in toiul iernii (asa cum facea el) cersetor!
        scuzati ca m-am ambalat asa, dar...
    • +4 (12 voturi)    
      Paznic (Luni, 6 iulie 2020, 13:58)

      Beta Alfa [utilizator] i-a raspuns lui minrest

      Deci:
      - persoana cu pricina avea 17 ani la momentul respectiv
      - a cred ca in vremea aceea fiecarae facea ce-l taia capul si mergea unde dorea inseamna mult cinism + multa navitate din parte celui care sustine existenta "liberul arbitru" in respectivele imprejurari
      • -1 (9 voturi)    
        in armata germana puteai sa iti ceri (Luni, 6 iulie 2020, 15:50)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui Beta Alfa

        transferul in alta parte, cu justiicare. Putea sa ceara sa fie dus paznic la inchisoare, spre exemplu. El nu a incercat nimic timp de 6 ani, deci eu zic ca slujba i-a convenit.
        • +2 (6 voturi)    
          eroul din tine ar fi cerut imediat transferul (Luni, 6 iulie 2020, 20:27)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui bancher

          Pe front.
          Bai, cati eroi de tastatura!
    • +3 (9 voturi)    
      nu ma pronunt (Luni, 6 iulie 2020, 14:43)

      iodixit [utilizator] i-a raspuns lui minrest

      ca a omorit, sau nu oameni in lagar, sint altii competenti in a stabili asta, dar a zice ca sa te duci voluntar pe frontul de est, asta-i o timpenie. era o condamnare la moarte aproape sigura. care timpit ar alege asa ceva in locul unui loc caldut la mii de kilometrii distanta de iad?
      n-o faceti pe sfinta filofteia, la atitia ani de la razboi!
      dupa razboi multi viteji s-arata!
      • +3 (5 voturi)    
        "Condamnare la moarte (Luni, 6 iulie 2020, 17:05)

        Zache58 [utilizator] i-a raspuns lui iodixit

        aproape sigura'?Ce aberatie,chiar enormitate ....Va pot spune ca armata romana a fost acolo si s-a intors din iad.(cum se spune in filmele de astazi)Armata germana s-a comportat extraordinar dupa Stalingrad si a mai invins armata rusa in cateva randuri(Harkov,....)Am avut in familie ofiteri care au facut parte din Armata a 3 a si au supravietuit,ei si subordonatii lor.Si ca sa stie lumea:germanul cu varsta de recrutare avea 2 optiuni:sa se inroleze in Wermacht sau in SS.Si in cadrul SS era varianta luptator de elita pe front -Waffen SS sau paznic nenorocit,criminal ordinar.Si sa nu uit:vanatoarea de nazisti a inceput imediat dupa 8 mai!Cititi fratilor,daca vreti sa va dati cu parerea!
  • +2 (8 voturi)    
    Eroare. (Luni, 6 iulie 2020, 13:21)

    minrest [utilizator]

    Vedeti ca articolul contine greseli. Credeti voi ca nazistii au omorat aproape numai evrei? Au omorat 3,1 milioane de polonezi evrei, dar si 3,1 milioane de polonezi catolici. Internati in lagar au fost 18 milioane de oameni, din care au murit 11 milioane. Toti prizonieii rusi omorati, credeti ca se incadreaza pe langa evrei in 6000000? Numai populatia civila omorata din fosta Uniune Sovietica, au fost 28 milioane de oameni. Nazistii au omorat aproape 6 milioane de evrei, dar au omorat si multi germani, polonezi, cetateni sovietici, si in general, multi oameni.
    • +6 (6 voturi)    
      Si sovieticii au punctat mult la capitoul (Luni, 6 iulie 2020, 15:52)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui minrest

      evrei omorati. Nu s-a spus la scoala, dar dupa ce armata rosie a cucerit lagarele germane din Ucraina, le-a dezinfectat si le-a folosit in continuare pentru scopul lor initial: oamoratul oamenilor. aici au ajuns alti evrei si dumansi ai comunismului din europa de est.
    • +3 (3 voturi)    
      hopaa, cetateni sovieticii? (Luni, 6 iulie 2020, 20:33)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui minrest

      Adica nimeni nu neaga ca au murit 28 mil "cetateni sovietici" dar poate verifici cat iau murit din cauza lui Stalin.Direct si indirect. Si cati dintre ei au murit luptand impotriva sovietelor.
  • +8 (18 voturi)    
    Orice fapta trebuie judecata in context (Luni, 6 iulie 2020, 14:20)

    animatron [utilizator]

    Germania acelor ani era condusa autocratic de regimul national-socialist instaurat de noul cancelar, Adolf Hitler, la guvernare era un partid care se numea "Partidul National Socialist al Muncitorilor Germani "(acronim NSDAP).

    Germania iesise dintr-o perioada de haos politic, cu lupte de strada intre comunisti si national-socialisti, cu conservatori care complotau cu generali ai armatei, cu o atmosfera generala de frustrare dupa umilirea din primul razboi mondial.

    Daca scoatem un eveniment, o actiune a cuiva, din contextul imprejurarilor in care s-a intamplat totul, nu putem pricepe resorturile psiho-emotionale, nici argumentele intelectuale.

    In procesele de judecata e o regula simpla, de baza, sa tii cont de "circumstante" si de capacitatea celui acuzat de a lua sau nu decizii in mod independent.

    In cazul "justitiei populare", al "tribunalelor revolutionare" si ale altor forme de justitie expeditiva si ideologizata, nu are nici o importanta contextul sau argumentele, scopul final si unic al procesului e obtinerea unei condamnari care sa satisfaca o sete de razbunare. Evident, nu e un act de "justitie".

    In cazul nostru, acuzatul avea 17 ani, era imposibil ca el sa decida ceva de capul lui in cadrul serviciului militar sau sa omoare oameni cand avea el chef.

    Inteleg ca i se reproseaza ca nu a refuzat ordinele primite de la ofiterii SS (ceea ce se pedepsea cu executarea pe loc) sau ca nu a cerut sa fie trimis in linia intai pe frontul din Est (cu probabilitate maxima de a fi ucis).

    Probabil ca toti cei care comenteaza azi din fotoliu ar fi acceptat fara probleme pe loc un glonte in ceafa din partea SS sau o moarte la Stalingrad, uimitor cat sunt de principiali (sau ipocriti?!) la 80 de ani distanta de epoca aceea.

    Fiecare participant la o infractiune (aici e vorba de crime contra umanitatii/crime de razboi) trebuie judecat proportional cu gravitatea actelor sale.
    • 0 (2 voturi)    
      justitia judeca faptele si nu circumstantele (Luni, 6 iulie 2020, 15:55)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      daca e gasit vinovat (si eu zic ca va fi gasit vinovat ptr ca asta e moda acum), va primi o sentinta cu executare, din care se vor scadea multi ani de executare si, ca si circumsante atenuante (ca a executat ordine, ca asa era contextul social si politic) i se mai reduce din pedeapsa.
  • +2 (10 voturi)    
    hehe (Luni, 6 iulie 2020, 14:48)

    transpenibilus [utilizator]

    Asa vor fi judecati pentru GENICID IMPOTRIVA ROMANILOR si #penalii Dragnia, Dancila, Orlando, Vilkov, Ciolacul, Serban N., Ciordache, Tudorelul, Tariceanul si Girbovanca.
    O sa va vina randul pentru ca #NUscapati !
    • +2 (6 voturi)    
      De-abia astept! (Luni, 6 iulie 2020, 15:53)

      John M. [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

      Dar pana cand, Doamne, pana cand sa asteptam "desteptarea romanului"?!
    • +1 (1 vot)    
      Ceausescu nu a scapat! (Luni, 6 iulie 2020, 15:56)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

      Punctul 4 din rechizitoriul de la Targoviste chiar asta a fost: subminarea economiei nationale.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by