Partidul de centru-dreapta a Croației, Uniunea Democrată, a câștigat majoritatea mandatelor în cadrul alegerilor parlamentare organizate duminică, arată exit-pollul televiziunii de stat, relatează Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit exit-pollului, Uniunea Democrată a obținut 61 de locuri din cele 151 ale parlamentului, mai multe decât au obținut principalul partid de opoziție, Partidul Social Democrat, și micii săi aliați, respectiv 44.

În urma acestor rezultate, Partidul Uniunea Democrată Croată, al premierului Andrej Plenkovic, pare bine plasat pentru a forma un guvern de coaliţie, comentează AFP.

"Mişcarea patriotică" a lui Miroslav Skoro, cunoscut cântăreţ şi populist, a obţinut 16 locuri - potrivit aceluiași sondaj - şi ar putea să se afle în poziţia de arbitru, conform AFP.

”În vremuri provocatoare pentru sănătatea publică și economie, Croația merită să fie condusă de către oameni experimentați și responsabili”, a spus premierul și șeful Uniunii Democrate, Andrej Plenkovic, înainte de exit-poll.

Analiștii cred că cele două mari partide ar putea să își unească forțele.

Atât Plenkovic, cât și Bernardic au respins ideea unei ”mari coaliții”.