Laura Codruța Kovesi: Malta întârzie operaţionalizarea Parchetului European / Ce se întâmplă în mica ţara insulară care iniţial a refuzat să se alăture EPPO

de Victor Cozmei     HotNews.ro
Sâmbătă, 4 iulie 2020, 21:00 Actualitate | Internaţional


Laura Codruta Kovesi
Foto: Agerpres/EPA
Operaţionalizarea Parchetului European (EPPO) întârzie, întrucât Malta nu a propus niciun candidat eligibil, a declarat într-un interviu pentru Euronews şefa acestei noi instituţii europene, Laura Codruţa Kovesi, informează Agerpres. Situația din Malta este cunoscută de ceva vreme oficialilor Comisiei Europene, Didier Reynders, comisarul european pentru Justiţie, a descris situaţia ca fiind „extraordinară”.

''Din luna decembrie, întregul proces este amânat'', a deplâns ea, potrivit Agerpres.

Odată operaţional, Parchetul European va avea ca atribuţii investigarea şi angajarea urmăririi în justiţie pentru fraude legate de bugetul UE. Criticile împotriva acestui organism nu vor lipsi, dar Laura Codruţa Kovesi se pregăteşte pentru această situaţie. Echipa sa nu va investiga afaceri mărunte, notează Euronews.

Parchetul ''va investiga cazuri legate de persoane situate în posturi cheie, sau persoane care dispun de puternice mijloace financiare. Vorbim despre infracţionalitatea legată de TVA cu prejudicii mai mari de 10 milioane de euro. Nu oricine este în măsură să comită astfel de acte. Mă aştept la atacuri împotriva instituţiei şi împotriva procurorilor'', a subliniat şefa EPPO.

Comisia Europeană lua în calcul la începutul lunii iunie chiar să coboare standardele de recrutare pentru noul Birou al procurorului public UE, din cauză că Malta nu reuşea să găsească suficienți candidaţi corespunzători. Didier Reynders, comisarul european pentru Justiţie, a descris situaţia ca fiind „extraordinară”, scrie publicația EUobserver, citată de Rador.

Într-o discuţie cu presa la Bruxelles, joi (4 iunie), Reynders a spus că Malta nu reuşeşte să găsească destui candidaţi care să se ridice la înălţimea cerinţelor funcţiei.

„Noi încă nu avem 27 de procurori europeni disponibili. Aceasta se datorează dificultăţilor legate de finalizarea listei malteze a candidaţilor”, a spus el.

„Prin urmare, noi luăm acum în calcul un amendament la regulile de funcţionare a comisiei de selecţie, pentru coborârea cerinţelor de recrutare dintre doi candidaţi eligibili”, a adăugat el, remarcând incapacitatea Maltei de a identifica persoane care să respecte condiţiile minimale.

Instituţia cu sediul la Luxembourg, cunoscută sub denumirea de Biroul European al Procurorilor Publici (EPPO) va realiza anchete penale în cazuri de corupţie, fraude cu TVA şi furturi din bugetul UE. Biroul va lucra mână în mână cu un procuror european din fiecare din cele 22 de state membre participante.

Dar lansarea din noiembrie riscă acum să fie deraiată din cauza Maltei, ţara insulară care iniţial a refuzat să se alăture EPPO.

Statele din UE sunt solicitate să nominalizeze cel puţin trei candidaţi pentru postul de procuror european, care să ţină legătura cu nucleul din Luxembourg.


Independenţa politică şi Malta



Toate s-au conformat cu excepţia Maltei, care poate găsi doar doi candidaţi despre care spune că întrunesc condiţiile impuse de funcţie. Printre condiţii se numără garantarea faptului că „independenţa lor este dincolo de orice îndoială”.

O sursă a spus că Malta dispune de oameni calificaţi, dar că guvernul caută doar persoane loiale. Un purtător de cuvânt maltez a spus că asta se întâmplă din cauză că nu există suficiente persoane care să fie interesate.

Dar nominalizările iniţiale pentru acest post au pus sub semnul întrebării eforturile guvernului.

Printre cei iniţial propuşi s-a aflat Charles Mercieca, fost procuror de stat devenit avocat penal. Mercieca a lucrat pentru procurorul general al Maltei înainte de a deveni avocatul care îl reprezintă pe presupusul creier care a pus la cale asasinarea din 2017 a jurnalistei de investigaţie Daphne Caruana Galizia.

De asemenea, tatăl lui Mercieca este un fost secretar parlamentar laburist şi apropiat al lui Joseph Muscat, precedentul premier al Maltei, care este acuzat de protejarea unui cerc restrâns de oameni având legătură cu moartea lui Galizia.

Anul trecut, lui Muscat i s-a decernat premiul „Persoana Anului în sfera crimei organizate şi corupţiei”, întrecând finalişti precum preşedintele american Donald Trump, într-o nominalizare compilată de OCCRP (consorțiu jurnalistic de investigare a crimei organzate).

Potrivit unor informații, UE ar fi respins candidatura lui Mercieca pentru postul de procuror european.

Dar şi un alt candidat, Yvonne Farrugia, va suscita probabil semne de întrebare. Farrugia este inspector de poliţie în cadrul unităţii poliţiei economice a Maltei, descrisă a fi probabil partea cea mai coruptă a forţelor de poliţie malteze.

În martie, actualul ministru de Externe al Maltei, Evarist Bartolo, a spus că unitatea este una din „cele mai mari probleme” şi „cele mai slabe verigi” în ceea ce priveşte combaterea corupţiei din ţară. „Dacă nu este întărită şi nu i se asigură resurse de oameni integri, realmente corespunzător calificaţi, această problemă va rămâne”, a spus el pentru postul german Deutsche Welle, într-un interviu.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8922 vizualizari

  • +10 (12 voturi)    
    Buturuga mica... (Sâmbătă, 4 iulie 2020, 21:17)

    Sparafucile [utilizator]

    Tine cu Dragnea si Savonea.

    Iata ca intreg Aliotmanul se impiedica de-un ciot.

    Culmea e ca problemele n-au aparut in Luxemburg, care incape in stadionul Dinamo.
    • +4 (8 voturi)    
      Cati cavaleiros de Malta sunt la Bucharest? (Duminică, 5 iulie 2020, 8:07)

      thatchme [utilizator] i-a raspuns lui Sparafucile

      Trebuie intrebati baronii locali si acolitii lor care au fost inobilati cu sabii ale Cavalerilor de Malta. Si ar trebui verificate si ordinele francmasonice care au semnat condica pe la cavaleri. Sunt cativa care au businesuri in Romanica. Nu dintre cele mai transparente platitoare de taxe la stat, finantate din bani publici deturnati pentru vile , case si bani in conturi in Elvetia.
  • +17 (29 voturi)    
    ii doresc (Sâmbătă, 4 iulie 2020, 21:37)

    g01an [utilizator]

    ii doresc sa aiba un ficat rezistent... eu unul nu stiu daca as putea suporta mai multi la rand ce a avut ea de indurat in Romania si pe urma sa creasca mizele considerabil... dar avem nevoie de astfel de oameni la nivel european pentru a putea tine lucrurile sub control inclusiv acasa.
  • -11 (43 voturi)    
    Există o singură soluție (Sâmbătă, 4 iulie 2020, 21:38)

    Mazeta [utilizator]

    Malta la pușcărie!
    • +16 (30 voturi)    
      /// (Sâmbătă, 4 iulie 2020, 22:19)

      GemstonePig [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Malta este gubernie cam dupa 2008-2009. Este firesc deci sa aiba si trompetele si mazetele lor
    • -17 (31 voturi)    
      Felicitari pt poanta!!! (Sâmbătă, 4 iulie 2020, 22:31)

      Lovercraft [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      :D :D
      Desi e posibil ca unor sustinatori de-ai Codrutei chiar sa le surada ideea....
    • -4 (14 voturi)    
      Nu . (Duminică, 5 iulie 2020, 0:10)

      DEMA GOGU' [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Mazeta la ...cofetarie.
  • -6 (22 voturi)    
    Malta-puscarie (Sâmbătă, 4 iulie 2020, 23:51)

    Criogenia [utilizator]

    Dragnia a aranjat ploile ca sa nu ajunga Codruta la contactele Tel Drum, vilele din Brazilia si evident la banii furati de la orfanii din Alexandria cu care a facut averea colosala...

    Are combinatii in Malta cu Putin direct , de fapt balta Belina e a lui Putin, asta este motivul acestei opresiuni nedrepte a Codrutei care abia asteapta sa trimita Portocalele europene pe astia doi.

    Totusi sa-i uram succesuri conform unei clasice in viata...
  • +4 (14 voturi)    
    Malta este singura tara (Duminică, 5 iulie 2020, 0:40)

    Rahan5 [utilizator]

    cu populatie semita din UE. Se pare ca se trag din cartaginezi.
    Iar semitii sunt destul de certati cu democratia: Vezi Siria , Libia etc.
    Nu ar trebuii sa se mai astepte !.
    Sa se dea un Ultimatum pentru cateva zile, si apoi daca Malta nu numeste procurorii necesari sa fie exclusa din UE.
    Malta mai mult a deranjat UE decat sa contribuie cu ceva la bunastarea Uniunii !.
  • +10 (10 voturi)    
    Lol (Duminică, 5 iulie 2020, 1:25)

    mitg [utilizator]

    Sunt procurori competenti in malta, dar guvernul deosebit de corupt (pe langa care dedi pare chiar ok) nu vrea sa-i gaseasca, de frica ca-i vor nenoroci de la Bruxelles.
  • 0 (8 voturi)    
    Kövesi să aibă grijă când se ia de Malta (Duminică, 5 iulie 2020, 2:07)

    Nyk1 [utilizator]

    Să nu sfârșească precum Daphne Caruana Galizia.
  • +6 (6 voturi)    
    MALTA si Daphne Caruana Galizia (Duminică, 5 iulie 2020, 7:26)

    nick24 [utilizator]

    “.... Daphne Caruana Galizia, un WikiLeaks întreg într-o singură femeie, în cruciadă împotriva lipsei de transparență și a corupției în Malta”.

    Ea a fost ucisă luni în explozia unei bombe care fusese plasată sub mașina ei.
    Normal că nu au candidați!
  • +4 (4 voturi)    
    ce sa te astepti de la tribul in care (Duminică, 5 iulie 2020, 9:18)

    persuasiv [utilizator]

    jurnalistii sunt asasinati cu bombe????
  • -3 (11 voturi)    
    Pentru cunoscători, de ce (Duminică, 5 iulie 2020, 10:36)

    xrogo [utilizator]

    următoarele tari nu s-au raliat EPPO, Suedia, Irlanda, Danemarca, Ungaria și Polonia?
  • -2 (8 voturi)    
    bine, bine (Duminică, 5 iulie 2020, 10:56)

    nash pandelica [utilizator]

    procuratura ioropeana ne tragem, dar cin le furnizeaza ...clientii ?
    se impune cu claritate infiintarea unui serviciu de informatii ioropean. si exista si oameni cu experienta.
    coldea ar putea sa infiinteze acest serciciu, are si cativa cu care a lucrat, disponibili acum....
    deci, la treaba !
  • -6 (10 voturi)    
    cu Kovesi va fi dezastru (Duminică, 5 iulie 2020, 13:58)

    eucomentez [utilizator]

    Cu Kovesi la carma, justitia din UE si sistemul de proiecte europene va ajunge la colaps. Kovesi a deservit clientela PNL si a infundat toti adversarii politici ai PNL prin dosare politice redactate de SRI, institutie controlata de presedinte tot PNList. Nu a tinut cont de nici un fapt si nu a crutat nici un adversar politic.

    Daca va continua in stil similar si ca si procuror in UE, toata structura politica din Europa va deveni o mocirla a liberalilor, care vor declara toti adversarii corupti, in timp ce liberalii vor fura toti banii din proietele europene pana vor falimenta toate institutiile din UE.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by