Compania de transport public BVG din Berlin a anunţat vineri că va redenumi o staţie de metrou din centrul oraşului, cunoscută pentru că poartă un nume bazat pe un cuvânt jignitor pentru negri, informează Reuters.

Statia de metrou MohrenstrasseFoto: Wikipedia

Anunţul vine pe fondul unei răfuieli la nivel mondial cu moştenirea îngropată a rasismului şi a crimelor coloniale care stau la baza multor societăţi occidentale, declanşate de moartea afro-americanului George Floyd din cauza relelor tratamente aplicate de un ofiţer de poliţie alb.

BVG din Berlin a spus că staţia de metrou "Mohrenstrasse" (Strada Maurilor), ce conţine termenul medieval pentru oamenii din Africa de Nord, va fi redenumită după o altă stradă din apropiere, Glinkastrasse, botezată astfel după numele compozitorul rus din secolul al XIX-lea Mihail Ivanovici Glinka.

Staţia de metrou aflată la câteva sute de metri de Poarta Brandenburg, chiar în centrul Berlinului, a avut mai multe denumiri de-a lungul timpului, de la deschiderea sa în 1908. Actualul nume datează din 1991, potrivit Agerpres.