O susținătoare a grupării teroriste Statul Islamic care a plănuit să arunce în aer Catedrala St. Paul din Londra de Paște a fost condamnată la închisoare pe viață, relatează The Guardian.

Safiyya Amira ShaikhFoto: Elizabeth Cook / PA Images / Profimedia

Safiyya Amira Shaikh, în vârstă de 37 de ani, din Hayes, vestul Londrei, a recunoscut plănuirea unor atacuri teroriste și răspândirea de materiale teroriste, admițând că i-a încurajat și pe alții să comită atacuri similare.

În timpul pronunțării sentinței de vineri Shaikh, îmbrăcată într-un hijab, a stat cu capul plecat în boxa acuzaților dar în momentul în care a fost escortată în afara sălii a ridicat un deget în sus, un salut adoptat de Statul Islamic, pe când trecea în dreptul jurnaliștilor prezenți.

Shaikh va executa un minim de 14 ani înainte de a deveni eligibilă pentru a apărea în fața unei comisii de eliberare condiționată.

Femeia, născută sub numele Michelle Ramsden, a fost arestată după ce a cerut explozibili unui ofițer de poliție sub acoperire, aceasta aflându-se și sub supravegherea MI5, serviciul secret britanic, la momentul respectiv.

În cele două luni dinaintea arestării sale, în octombrie 2019, Shaikh s-a împrietenit cu doi ofițeri sub acoperire care au pretins că sunt soț și soție și fac parte dintr-o grupare extremistă. Femeia a luat legătura cu cei doi printr-o aplicație de socializare criptată și le-a transmis că vrea „foarte mult” să ucidă.

Shaikh a vizitat Catedrala St. Paul din centrul Londrei pentru a observa măsurile de securitate și identifica un loc în care ar putea plasa o bombă. Inițial ea plănuia să realizeze atentatul de Crăciun dar apoi l-a amânat până la Paște.

Deși avocatul femeii a argumentat că aceasta s-ar fi răzgândit în privința comiterii atentatului, fiindu-i frică să nu îi dezamăgească pe ceilalți conspiratori, poziția apărării a fost subminată de o înregistrare a unui apel telefonic pe care aceasta l-a efectuat din închisoare în care îi relata unei prietene că intenționa să ducă la îndeplinire atacul.

Citește și: