Un incendiu a avut loc joi la instalaţia nucleară din Natanz (centrul Iranului), autoritățile iraniene anunțând că nu există victime şi situl funcţionează ca de obicei, relatează Reuters și Agerpres.

Instalatie nucleara Natanz din IranFoto: Salam Pix / Abaca Press / Profimedia Images

Uzina de îmbogăţire a uraniului (FEP) din Natanz, cu o suprafaţă de aproximativ 100.000 de metri pătraţi şi construită la opt metri sub pământ, este una dintre instalaţiile iraniene monitorizate de Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA).

Iniţial autoritățile au anunţat doar că un „incident” s-a produs la această instalaţie, principala instalaţie de îmbogăţire a uraniului din Iran.

„Incidentul s-a produs la un obiectiv într-o zonă deschisă în apropierea instalaţiei nucleare iraniene din Natanz. Nu s-au înregistrat victime şi nu s-au produs pagube, iar situl nuclear funcţionează ca de obicei”, a anunțat Behrouz Kamalvandi, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei pentru energie atomică.

Guvernatorul oraşului Natanz, Ramazanali Ferdowsi, a declarat ulterior că incidentul a fost provocat de un incendiu, adăugând că echipaje de pompieri au fost trimise la faţa locului, dar nu a precizat ce anume a declanşat focul.

O echipă a Organizaţiei pentru energică atomică din Iran anchetează în prezent cauzele incidentului.

„Nu există nicio îngrijorare cu privire la posibilitatea unei contaminări (radioactive), din moment ce a fost avariată una dintre hale, care era inactivă şi se afla în proces de construcţie, şi nu instalaţia propriu-zisă”, a declarat Kamalvandi agenţiei de presă Irna.