Turcia este un membru esenţial al Alianţei Nord-Atlantice, afirmă ambasadorul turc la Paris, Ismail Hakki Musa, după ce preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a denunţat „responsabilitatea istorică şi criminală” a Turciei în Libia, relatează AFP și Mediafax.

Emmanuel Macron si Recep ErdoganFoto: Christian Hartmann / Pool / Profimedia Images

Franţa a criticat vehement intervenţia militară turcă în Libia, pentru susţinerea Guvernului de Uniune Naţională de la Tripoli în conflictul cu grupul insurgent Armata Naţională Libiană, condus de mareşalul Khalifa Haftar.

Turcia are o „resposabilitate istorică şi criminală" în Libia, în calitatea de ţară care „pretinde a fi membru NATO”, a afirmat luni preşedintele Emmanuel Macron.

„Imaginaţi-vă NATO fără Turcia! Nu aţi mai avea NATO, nu ar mai fi NATO fără Turcia! Nu aţi şti să gestionaţi problemele cu Iranul, Irakul, Siria, cele din zona sudului Mediteranei, din Caucaz, Libia şi Egipt”, a reacţionat miercuri ambasadorul turc la Paris, Ismail Hakki Musa, în cursul unei audieri în Senat, potrivit cotidianului Le Figaro.

„Turcia nu este orice stat membru NATO”, a subliniat ambasadorul, adăugând că „noi am păzit flancurile sudic şi estic în timpul Războiului Rece, cu multe eforturi, uneori în detrimentul prosperităţii naţiunii şi poporului nostru”.

La rândul său, ministrul turc de Externe, Mevlüt Cavusoglu, a denunţat abordarea „distrugătoare” a Franţei în Libia, acuzând Administraţia de la Paris că încearcă să consolideze prezenţa Rusiei.

Liderul insurgent Khalifa Haftar este susţinut de Egipt, Rusia şi Emiratele Arabe Unite, Franţa fiind acuzată de unii analişti că l-ar susţine pe Khalifa Haftar, deşi Parisul a negat speculațiile.

Alianţa Nord-Atlantică a iniţiat recent o investigaţie în cazul unui incident produs în Marea Mediterană, în largul Libiei, între nave militare din Turcia şi Franţa, Parisul denunțând producerea unui incident maritim cu nave militare turce în cursul unei operaţiuni pentru verificarea respectării embargoului ONU privind livrările de armament în Libia.

Franţa a denunţat comportamentul „extrem de agresiv” al Turciei, stat membru NATO, faţă de o fregată franceză implicată într-o misiune NATO în Marea Mediterană, în cursul unei tentative de verificare a unei nave-cargo suspectată că transporta arme în Libia.

Fregata franceză Le Courbet a fost vizată, pe 10 iunie, de radarul unei nave militare turce.

„Fregata Le Courbet a fost vizată de trei ori de radarul utilizat de obicei înaintea lansării de atacuri”, a acuzat Ministerul Apărării de la Paris.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a acuzat Turcia, în urmă cu câteva luni, că a trimis mercenari şi nave militare în Libia.

Potrivit presei internaţionale, Turcia a transferat în Libia mii de combatanţi insurgenţi sirieni, în condiţiile în care Administraţia Recep Tayyip Erdogan a anunţat că susţine Guvernul libian recunoscut de Naţiunile Unite în conflictul cu gruparea Armata Naţională Libiană.

Rusia şi alte ţări îl susţin pe liderul insurgent Khalifa Haftar, în timp ce Occidentul şi Turcia sunt de partea Guvernului de uniune naţională condus de Fayez al-Sarraj.

Citește și: