Turcia şi-a declarat miercuri 'dezamăgirea' faţă de neincluderea sa pe lista ţărilor din care se poate călători către Uniunea Europeană, începând de la 1 iulie în contextul pandemiei, Ankara cerând 'repararea acestei erori', transmite AFP.

Recep ErdoganFoto: Aristidis Vafeiadakis / Alamy / Profimedia Images

'Trăim dezamăgirea de a nu face parte din listă', a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei turce, Hami Aksoy. 'Aşteptăm ca această eroare să fie reparată cât mai rapid', a adăugat el.

La rândul său, președintele Tayyip Erdogan a spus miercuri că UE a tratat Turcia într-un mod restrictiv, adăugând că este vorba de o poziție politică, potrivit Reuters.

El nu a dezvoltat subiectul, dar declarația vine după ce UE a exclus Turcia, SUA și alte țări de pe lista de ”națiuni sigure” de unde sunt permise calătoriile neesențiale începând de miercuri.

Această decizie este o lovitură pentru imaginea Turciei, care încearcă de câteva săptămâni să se prezinte ca o țară sigură pentru a atrage vizitatori și a salva ceea ce poate fi salvat din sezonul turistic de vară.