Imaginați-vă că în loc de tocană de iepure ați gătit tocană de pisică. Cât de relevantă va fi întrebarea cu ce este aceasta: cu muștar sau ketchup? E adevărat, există oameni care iubesc atât de mult ketchup-ul încât sunt gata să-l adauge la orice fel de mâncare. Atunci nu există nici o problemă - de ce nu ați fi satisfăcuți că mâncați o pisică cu un condiment delicios?, scrie ziarul rus Rosbalt, citat de Rador.

Vladimir PutinFoto: en.kremlin.ru

Iar dacă votează împotrivă se poate spune că și-a făcut datoria în mod cinstit și a făcut tot posibilul pentru depășirea arbitrariului de care dau dovadă autoritățile.

Dar scrutinul încă nu presupune democrație. În Rusia este un regim autoritar. Înțelegem foarte bine acest lucru atunci când îl criticăm pe Putin. Însă atunci când ne gândim la mecanismele de depășire a autocrației președintelui uităm de autoritarism. Iar mecanismele democratice nu funcționează în sistemele autoritare. Iar un scrutin nu reprezintă nici alegeri, nici plebiscit, el se folosește pentru legitimarea regimului, dar nu pentru schimbarea conducătorului.

Mi se replică că există alegeri dejucate. Există, desigur. Însă nu ele în sine răstoarnă un regim. Prăbușirea autocrației are loc dacă alegerile sunt precedate de multe alte evenimente.

La un moment dat am scris despre cum s-a întâmplat în Polonia la sfârșitul anilor 1980 (Dmitri Travin, Otar Margania. "Modernizarea europeană", Cartea 2). Dacă e să spun pe scurt, în țară apăruse o puternică mișcare muncitorească care putea paraliza economia prin recurgerea la greve, iar în același timp puterea încerca să recurgă la reforme economice, motiv pentru care îi și era teamă de mișcarea grevistă. Ea se temea și de Biserică, care a jucat un rol important în democratizare. Muncitorii răzvrătiți, credincioșii catolici și intelectualii de opoziție reprezentau un front unit.

Astăzi noi avem, din păcate, o situație complet diferită. De aceea pe 1 iulie nu se va răsturna nimic.

Mi se va replica că sunt maximalist. Trebuie să-ți stabilești măcar niște obiective mici, iar atunci lumea se va schimba treptat. Iată, de exemplu, s-a reușit totuși ca deputații de opoziție să ajungă în Duma de la Moscova, iar înainte de asta - în Adunarea legislativă de la Sankt Petersburg. De acord, s-a reușit. Eu îi susțin pe democrații din Piter. Dar opozanții din parlamentele regionale există nu datorită, ci în ciuda sistemului care nu permite transformarea opoziției modeste într-o fracțiune dominantă. În decurs de 20 de ani acest lucru a devenit evident.

Mai mult decât atât, la drept vorbind, democrații chiar nu reprezintă opoziție politică. Ei sunt mai adesea publiciști și apărători ai drepturilor omului. Opoziția luptă întotdeauna pentru putere, pentru a ajunge la cârmă și a-și aplica cursul politic. Iar la noi, oameni care nu sunt de acord cu regimul pot doar să-i lumineze pe cei care iau în seamă părerea lor și, pe măsura posibilităților, pot să-i ajute pe cei care au avut de suferit de pe urma sistemului autoritar. Acest lucru este important și nobil. Însă scrutinul de la 1 iulie nu va intensifica apărarea drepturilor omului.

În fine, mi se poate spune pur și simplu: trebuie făcut ceva. Acesta este cel mai rău argument. Argumentul oamenilor care au renunțat să facă ceva și se gândesc doar la auto-justificare. Chipurile, am venit aici și am votat, iar alții stăteau pe canapea și bombăneau. O abordare de acest gen duce disputa de la întrebarea "Ce-i de făcut?" la întrebarea "Cine este vinovat?" Și acest lucru poate fi discutat, dar nu trebuie să amestecăm diferite probleme atunci când vrem să schimbăm ceva în bine.

Dacă nu putem demonstra cu argumente că acțiunile noastre concrete pot măcar puțin să aducă mai aproape schimbările din țară, nu trebuie să le cerem tuturor să ne urmeze exemplul. Nu trebuie ca propria încercare de a-ți liniști conștiința să fie interpretată drept o strategie politică înțeleaptă.

Eu nu sunt politician, nu am de gând să duc pe nimeni după mine și nici nu vreau să mă prefac că cunosc căile optime care duc spre obținerea unui obiectiv. Există, totuși, trei puncte importante care trebuie avute în vedere în alegerea unei strategii.

În primul rând, dacă îi convingem pe oameni că știm calea spre un viitor mai bun, însă, de fapt, doar îi folosim în propriile scopuri politice, în cele din urmă îi vom duce la apatie. Acum apatia este vizibilă deja. Dacă oamenii așteaptă ca sistemul să se schimbe în urma "votului inteligent", a "marșului milioanelor" sau a votului împotriva amendamentelor, iar apoi descoperă, puțin câte puțin, că totul este ca înainte, ei încep să se gândească că Rusia este blestemată. Și nu este corect. Rusia va fi liberă, dar nu trebuie puse niște termene nerealiste și nu trebuie oferite niște modalități fantastice.

În al doilea rând, dacă nu cunoaștem căile optime spre libertate, putem să nici nu stăm pe canapea, ci să facem tuturor ceea ce este capabil. De exemplu, să se ocupe de educație. Din strălucitoarele povestiri ale lui Navalnîi despre corupția care domnește la vârf în Rusia sunt de o sută de ori mai multe beneficii decât din activitatea politică a acestuia (încercările de a participa la alegerile prezidențiale, "votul inteligent", mitingurile ș.a.m.d.)

În al treilea rând, trebuie căutate căile optime. Asaltul intelectual, care își pune ca obiectiv să găsească un scenariu realist de democratizare, este mult mai util decât asaltul lipsit de sens al secțiilor de votare pentru un scrutin falsificat.

Sunt convins că se vor găsi oameni care vor spune că, chipurile, în țară nu există democrație din cauza unora ca mine, care încearcă să-i convingă pe alții să nu voteze. Dar eu nu-i fac pe alții să renunțe să voteze: nu trebuie confundat un articol analitic cu un apel politic la boicot. Exact la fel, nici boicotul nu va schimba situția, la fel ca și scrutinul.

De aceea, tuturor celor cărora le place ketchup-ul îl pot încerca. Nu am niciun fel de obiecții. Totuși, mă scuzați, nu pot scrie că iepurele va face din pisică un ketchup bun. (Rosbalt)