National Interest: A patra bătălie a Atlanticului va avea loc între NATO și Rusia pentru controlul Arcticii

de S.J.     HotNews.ro
Marţi, 30 iunie 2020, 17:26 Actualitate | Internaţional


Submarine americane, exercitii in zona arctica
Foto: Wikimedia Commons
Prezența navală și aeriană a Rusiei în regiunile europene și arctice i-au determinat pe unii lideri militari ai Statelor Unite să vorbească despre o „A patra bătălie a Atlanticului”, relatează National Interest.

Făcând referire la un incident recent în care zece submarine ale flotei Rusiei au fost depistate patrulând în Atlantic, amiralul James Foggo III din cadrul Forțelor navale SUA pentru Europa/Africa, a declarat că „am intrat în ceea ce eu numesc a patra bătălie a Atlanticului”, potrivit revistei Seapower.

Foggo a menționat că submarinele rusești, detectate de forțele norvegiene, reprezintă o parte îngrijorătoare a unei campanii mai largi a Rusiei de a câștiga avantaje tactice și strategice în Arctica, precizând că rușii plănuiesc să își adauge flotei un spărgător de gheață cu capabilități de luptă și au plasat deja sisteme de apărare S-400 în mai multe baze militare sovietice reactivate din zonă.

Submarinele Rusiei prezintă o amenințare semnificativă, aceasta având 62 de submarine, cu câteva mai puțin decât flota Statelor Unite, potrivit globalfirepower.com.

În plus, prezența sistemelor de apărare S-400 reprezintă un motiv de îngrijorare majoră întrucât avioane de vânătoare F-22 ale Forțelor aeriene ale SUA au interceptat recent zece avioane de spionaj rusești în apropierea graniței Alaskăi. Deși F-22 pot opera în apropierea sistemelor S-400, prezența unor sisteme de apărare atât de avansate cel puțin complică ecuația amenințărilor pentru avioanele NATO care operează în zona Arctică.

„Avioanele Tupolev-142 s-au apropiat la până 65 de mile nautice (120 kilometri) sud de lanțul de insule Aleutine din Alaska și au rămas în zona de identificare a apărării aeriene aproape opt ore”, potrivit unui comunicat de presă al NORAD (North American Aerospace Defense Command).

Combinația de activitate sporită a submarinelor, avioane de spionaj, spărgătoare de gheață înarmate și sisteme de apărare aeriană avansată în Arctica sau apropierea ei ridică mai multe provocări strategice pentru Statele Unite care își accelerează la rândul lor pregătirile pentru o prezență sporită în zonă.

Poziția de forță și mișcările de trupe par să indice un scenariu pe care admiralul Foggo îl descrie ca nefiind foarte diferit de o „bătălie” pentru Atlantic, activitățile mai agresive ale Rusiei fiind foarte probabil să conducă la o intensificare a planurilor SUA în Arctica.

Toate aceste acțiuni au loc cu o urgență sporită pe fondul topirii într-un ritm mult mai rapid a ghețarilor arctici decât era estimat anterior, un fenomen care va deschide noi canale de navigație și va provoca o competiție pentru resurse și avantaje strategice într-o regiune care se schimbă rapid.

O altă cauză de îngrijorare pentru SUA privește așa-numita Cale Maritimă de Nord, o cale navigabilă care conectează elemente cheie ale graniței nordice a Rusiei și o parte din nordul Europei cu Arctica.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2169 vizualizari

  • -6 (10 voturi)    
    Ieri era Marea Neagra.... (Marţi, 30 iunie 2020, 17:36)

    ggiiggii [utilizator]

    azi este Atlanticul...
    Rusii sunt cei mai rai, cei mai expansivi...cei mai cei..
    Americanii sunt mai buni, cei mai corecti, cei mai frumosi...cei mai cei.
    • -2 (4 voturi)    
      pai ca de obicei (Marţi, 30 iunie 2020, 18:35)

      MaXaM [utilizator] i-a raspuns lui ggiiggii

      "the lesser evil" ... imi aduce aminte de alegerile unde aveam de votat intre Iliescu si Vadim...
    • +6 (6 voturi)    
      Dar ... (Marţi, 30 iunie 2020, 18:40)

      NicolaeA [utilizator] i-a raspuns lui ggiiggii

      Americanii nu ne-au ocupat niciodata ! Rusii ne-au ocupat si ne-au luat teritorii de cate ori au putut !
      Un bun punct de pornire pentru clasificarea in "rai" si "buni" ! Ce zici ?
    • 0 (0 voturi)    
      exact (Marţi, 30 iunie 2020, 19:26)

      Sofis [utilizator] i-a raspuns lui ggiiggii

      pe unde au trecut rusii au lasat doar moarte, ciuma, subzistenta si domnia bocancului si a furtului. Americanii au foarte multe exemple de succes pe langa acele accidente pe care sputnik si prietenii lor le prezinta.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



hosted by
powered by
developed by