Prim-ministrul britanic mizează pe construirea de infrastructuri pentru a susține economia pusă la grea încercare de pandemia de coronavirus.

Boris JohnsonFoto: © No10 Crown Copyright / Eyevine / Profimedia

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, va dezvălui marți, 30 iunie, un mare plan de relansare, bazat pe construirea de infrastructuri pentru a susține economia britanică, dur afectată de pandemia de Covid-19, a relatat presa din Regat duminică, potrivit Le Point, citat de Rador.

„A fost un uriaș, uriaș șoc pentru țară, dar ne vom reveni foarte bine”, a afirmat liderul conservator într-un interviu pentru “Daily Mail”. „Dacă Covid-19 este un fulger, nu vom întârzia să auzim tunetul în termeni de consecințe economice. Vom fi pregătiți”, a asigurat el.

Țara „nu va reveni în niciun caz la austeritate ca acum zece ani”, sub guvernul conservator al lui David Cameron, a declarat el tabloidului britanic. Potrivit ziarului, locatarul de la Downing Street 10 va anunța detaliile acestui plan, pe care îl descrie drept „un moment foarte important”, într-un discurs marți.

Prăbușirea PIB

Izolarea strictă impusă toată luna aprilie s-a tradus printr-o prăbușire cu 20,4% a produsului intern brut (PIB) britanic, un record istoric, după o scădere a PIB cu 5,8% în martie. Fără ajutor suplimentar din partea statului, rata șomajului ar putea atinge niveluri nemaivăzute din anii 1980, depășind vârful de 3,3 milioane înregistrat în 1984, a relatat duminică “The Observer”, citând o analiză a Bibliotecii Camerei Comunelor.

Intervievat duminică pe Sky News, ministrul de interne, Priti Patel, a afirmat că guvernul este hotărât să „repornească Regatul Unit”. „Vom elabora un plan pentru relansare, o foaie de parcurs care se concentrează pe infrastructură”, a declarat ea, referindu-se la investiții pentru “drumuri” sau “internet de mare viteză”.

De asemenea, ministrul justiției a anunțat duminică crearea a patru noi închisori în Anglia, pentru a reduce criminalitatea și a susține economia locală, precum și sectorul construcțiilor, asigurând că acest lucru ar crea mii de locuri de muncă.

După ce a fost foarte criticat pentru gestionarea pandemiei de coronavirus, care a făcut peste 43.000 de morți în Marea Britanie, ceea ce face din aceasta țara cea mai afectată din Europa, Boris Johnson este confruntat cu provocarea de a reuși relaxarea. Etapa următoare, majoră, este redeschiderea, de sâmbătă, a pub-urilor, restaurantelor, saloanelor de coafură, muzeelor și cinematografelor, închise de la sfârșitul lunii martie. Magazinele „neesențiale” s-au redeschis la jumătatea lui iunie.

Britanicii estimează că liderul laburist Keir Starmer ar fi un mai bun șef de guvern, potrivit unui sondaj Opinium publicat sâmbătă. 37% din participanții la sondaj cred că acesta ar acționa mai bine decât Boris Johnson, în timp ce 35% estimează că Boris Johnson este opțiunea cea mai bună.