Preşedintele american Donald Trump a distribuit duminică pe Twitter, după care l-a şters, un video cu o dispută între opozanţi şi susţinători ai săi, aceştia din urmă fiind auziţi strigând „white power” („puterea albilor”), un slogan rasist al naţionaliştilor albi, scriu DPA şi AFP, citate de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Un utilizator de Twitter a publicat această înregistrare video, aparent realizată la o reşedinţă privată pentru persoane în vârstă din Florida, cu schimburi de replici virulente între opozanţi şi susţinători ai lui Trump.

În primele secunde se vede cum un bărbat care conduce o maşinuţă de golf ornată cu pancarte pe care scrie „Trump 2020” şi „America First” este apostrofat de manifestanţi, care îi strigă că este „rasist”.

Acesta le răspunde de două ori strigând „white power”, cu mâna ridicată. „White power, auziţi, white power. Aţi auzit asta?”, răspunde unul dintre manifestanţi.

Donald Trump a distribuit înregistrarea însoţind-o cu textul „Mulţumesc măreţilor oameni din The Villages”, făcând referire la o comunitate de persoane de peste 55 de ani care găzduieşte 115.000 de locuitori în nordul Floridei.

Câteva ore mai târziu, când polemica a început să ia amploare în media americane, Trump a eliminat postarea în care distribuia respectivul video.

„Preşedintele este un mare fan al The Villages. El nu a auzit mesajul din acest video. Ceea ce a văzut era un entuziasm incredibil din partea numeroşilor săi susţinători”, a reacţionat, într-un scurt comunicat, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Judd Deere.

Postarea vine în contextul unei ample şi intense dezbateri naţionale în SUA despre rasă şi discriminare, în urma unor violenţe ale poliţiei şi după moartea lui George Floyd.

Proteste sub stindardul „Black Lives Matter” au loc timp de săptămâni în întreaga ţară.

Preşedintele a fost acuzat că alimentează tensiunile rasiale din ţară de-a lungul mandatului său la Casa Albă, inclusiv în ultimele săptămâni, când s-a exprimat în favoarea unor reacţii dure împotriva protestelor pe alocuri violente împotriva injustiţiei şi brutalităţii poliţiei.