Autoritățile din Pakistan vor consemna la sol un număr de 262 de piloți ale căror licențe de zbor ar putea fi falsificate, a anunțat vineri ministrul Aviației din această țară, potrivit Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Dintre piloții vizați se numără 141 de la compania aeriană naţională Pakistan International Airlines (PIA), alți 9 de la operatorul Air Blue și 10 de la Serene Airline, a precizat ministrul Ghulam Sarwar Khan.

Restul până la 262 sunt de la cluburi de aviație și companii charter, a menționat el.

„Licențele lor de zbor sunt dubioase și nu ar trebui să le fie permis să urce la manșă”, a spus ministrul.

Compania PIA a anunțat încă de joi că îi va consemna la sol pe piloții cu brevete suspecte.

Măsura vine după ce un raport preliminar asupra accidentului aviatic produs luna trecută în Pakistan a relevat că peste 30% dintre piloții civili din țară dețin licențe false și nu au calificarea necesară să piloteze.

REFERINȚE: