Rusia: Un tribunal a decis că regizorul Kirill Serebrennikov este vinovat de delapidare

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 26 iunie 2020, 11:50 Actualitate | Internaţional


Kirill Serebrennikov
Foto: Anton Denisov / Sputink / Profimedia Images
Un tribunal rus l-a găsit vinovat pe cunoscutul regizor de film și teatru Kirill Serebrennikov vinovat de delapidare, transmite agenția de presă TASS, preluată de Reuters.

Sentința urmează să fie dată tot în cursul zilei de vineri.

Serebrennikov a fost acuzat că a condus un grup infracțional ce a delapidat 129 milioane de ruble (1,87 mil. dolari) din fonduri de stat, el negând că ar fi comis această faptă.

Procurorii ruși au cerut luni o sentință de 6 ani de închisoare pentru regizor în acest proces controversat care a atras critici puternice atât în Rusia cât și străinătate.

Directorul în vârstă de 50 de ani al Centrului Gogol din Moscova a fost reținut în august 2017 iar în primăvara anului trecut a fost ridicată măsura arestului la domiciliu, permițându-i-se să circule liber.

Procesul acestuia a atras atenția internațională, cereri pentru eliberarea sa fiind formulate de către mediile artistice de pretutindeni, de la Hollywood la Cannes.

Serebrennikov a fost numit director al micului teatru de stat Gogol în 2012, reușind transformarea sa într-unul din cele mai apreciate teatre din Moscova și un favorit al intelectualilor liberali.

Însă operele regizorului au înfuriat conservatorii culturali din Rusia care cred că merge prea departe prin folosirea frecventă a nudității pe scenă, limbajul obscen și adaptarea modernă a unor autori clasici.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1172 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Un tribunal rus ... (Vineri, 26 iunie 2020, 16:16)

    Alex2009 [utilizator]

    ... l-a condamnat pe Vladimir Putin la 16 ani de presedintie fara drept de eliberare, precum si la munca silnica in folosul siloviki pana in anul 2036.
    Sentinta este definitiva.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by