În timp ce relaţiei interstatale de parteneriat ungaro-sârb i se alătură şi cea ungaro-slovacă, România nu este dispusă să renunţe la o atitudine care consideră Ungaria drept un fel de duşman, potrivit Magyar Nemzet, citat de Rador.
“Istoria a oferit şansa, poate ultima, ca popoarele central-europene să deschidă o nouă eră, să se apere de pericolul care ameninţă din Vest şi Est şi să se afirme împreună. În cei 10 ani care au trecut am demonstrat vecinilor noştri că în cazul în care se adună puterea de viaţă a fragmentelor naţiunii maghiare, acest lucru nu este bun doar pentru noi, ci şi pentru ei“ – a declarat între altele premierul ungar Viktor Orbán în discursul de la Sátoraljaújhely.
La centenarul Tratatului de la Trianon în loc de a-şi linge rănile, a recurge la atacuri de furie, la crearea unei atmosfere tensionate, premierii ungar şi slovac au vorbit despre naţiunile puternice care se respectă reciproc, despre cooperarea din regiune. Conducerea de la Bucureşti nu a dat niciun semn că ar înţelege sau ar dori să înţeleagă mesajele.
Tactica lui Klaus Iohannis cu cartea maghiară nu a reuşit. Sondajele realizate după ieşirea antimaghiară de la sfârşitul lui aprilie nu semnalează o îmbunătăţire esenţială în aprecierea partidului de guvernământ iubit al preşedintelui. Pentru românii obosiţi de epidemie, sau mai degrabă de circul antiepidemic, persiflarea maghiarilor şi sudălmile la adresa social-democraţilor constituie o placă plicticoasă, uzată. Între timp echipa premierului Ludovic Orban rătăceşte şi în continuare în labirintul cu mască şi situaţie de urgenţă, în timp ce o mare parte a Europei se ocupă deja de o bucată bună de vreme de soluţiile împotriva crizei economice, de stoparea procesului de sărăcire a populaţiei. În loc de o guvernare eficientă, PNL ar continua de la putere politica de opoziţie. În comunicările sale, pentru eşecurile sale vina o poartă oricine altcineva, doar el însuşi nu.
Partidul lui Iohannis, dar şi preşedintele însuşi profită de pe urma puterii ca şi cum ar fi singurii deţinători ai dreptăţii, ai democraţiei. Dacă majoritatea parlamentarilor aleşi în urmă cu patru ani la alegerile democratice nu procedează după gustul Cabinetului aflat în minoritate, este vorba despre o atitudine de subminare. Şi ziariştii care pun sub semnul îndoielii profesionismul guvernului nu sunt doar slugile plătite de către oligarhiile social-democraţilor, ci sunt filo-ruşi şi anti-europeni. Ar da oricând Transilvania lui Viktor Orbán. În tabăra lui Iohannis este democrat doar cel care este cu ei. Restul sunt cel puţin suspecţi.
Această atmosferă politică de la Bucureşti neîncrezătoare şi faţă de Ungaria a încercat să o destindă la negocierile din România ministrul ungar de Externe Péter Szíjjártó. Să adăugăm repede că în istoria relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări au existat mult mai multe perioade tensionate similare cu cea de acum, decât o coexistenţă fără nori. Media preparată de serviciile secrete oferă zilnic minciunile sau jumătăţile de adevăr îndreptate împotriva lui Viktor Orbán şi aproape că forţează elita politică bucureşteană antrenată în atitudine antimaghiară să recurgă la luări de poziţie permanente, la declaraţii belicoase.
Vizita lui Szíjjártó care a cerut respect pentru maghiari a jucat, şi în opinia analiştilor români, un rol în veto-ul preşedintelui Klaus Iohannis şi trimiterea la CCR pentru verificare a legii votate evident din motive provocatoare referitor la declararea zilei de 4 iunie drept Ziua Trianonului, ca un fel de sărbătoare oficială.
Un subiect delicat al discuţiilor din luna mai a fost cel referitor la programul de dezvoltare economică din Transilvania care a funcţionat până acum practic fără probleme. Presa apropiată de Cabinetul de la Bucureşti atacă de mai mulţi ani ajutoarele provenind din banii bugetului ungar, fără însă a putea demonstra concret caracterul ilegal al acestora. În timp ce guvernul precedent social-democrat a încuviinţat tacit programul ungar, cel actual face din acest lucru o problemă de prestigiu. Tocmai de aceea negocierile privind dezvoltarea economică a Transilvaniei pot ajunge lesne într-o fundătură.
Bucureştiul evită vizibil cooperarea reală cu Ungaria, nu vrea să fie părtaşă la succese comune. Această atitudine a fost oglindită şi de managerierea situaţiei de la frontieră în perioada epidemiei. În timp ce guvernul ungar a încercat să ajungă la un acord comun privind acordarea de ajutor în vederea înlesnirii circulaţiei cetăţenilor din cele două ţări, Cabinetul din România s-a folosit de instrumentul acuzaţiilor continue.
În noua strategie de apărare pentru perioada 2020 – 2024, elaborată în Administraţia prezidenţială de la Bucureşti şi adoptată de CSAT, se precizează concret teama, potrivit căreia “unele ţări” tind să ajungă dominante în regiunea central-europeană. În administraţia Iohannis sunt considerate drept periculoase acele “năzuinţe denumite iliberale” care s-ar putea răspândi in Europa Centrală. “În zonă persistă un risc de infectare care s-ar putea repercuta asupra dezvoltării economice şi a capacităţii României de a rezista – se formulează între altele în documentul respectiv.
Într-o declaraţie acordată cotidianului transilvănean “Krónika”, analistul principal János T. Barabás de la Institutul pentru probleme externe şi economie de la Budapesta a apreciat că formularea neclară oferă prilejul pentru abuzuri. În opinia sa, “riscul de infectare” se referă la sprijinul ungar privind dezvoltarea economică, deşi este evident că şi puterea din România ştie că acest sprijin ajunge în regiunile neglijate cu scopul de a împiedica un colaps al comunităţilor din acea zonă şi nu sunt direcţionate către o etnie anume.
Actuala conducere din România – în contradicţie cu năzuinţele spre cooperare a guvernelor din celelalte ţări din zonă – construieşte o campanie în scopul confruntării cu Budapesta, respectiv cu UDMR. Numai că până acum un observator din afară nu sesizează decât că pentru Klaus Iohannis şi echipa sa orice subiect care se referă la maghiari constituie “un cartof fierbinte”. Bucureştiul se teme pur şi simplu de maghiari, potrivit Magyar Nemzet, citat de Rador.
3
25
