Palestina: Cele mai mari proteste de până acum împotriva planului anunțat de Trump

de I.B.     HotNews.ro
Luni, 22 iunie 2020, 20:06 Actualitate | Internaţional


Demolari in Cisiordania
Foto: Captura YouTube
„Palestina nu este de vânzare”: mii de persoane au demonstrat luni la Ierihon, cel mai mare miting din Cisiordania, de la anunțul de la sfârșitul lunii ianuarie a planului american pentru Orientul Mijlociu, potrivit AFP.

În urma dezvăluirii proiectului american pentru Orientul Mijlociu, criticat de conducerea palestiniană, numeroase manifestații au avut loc adunând laolaltă zeci sau câteva sute de manifestanți.

De această dată, partidul Fatah al lui Mahmoud Abbas, șeful Autorității Palestiniene, a cerut o mobilizare masivă, în ciuda restricțiilor legate de noul coronavirus din Ierihon, un oraș arab din vârful sudic al văii Iordanului, în apropiere de Marea Moartă, în Cisiordania, teritoriul palestinian ocupat de Israel.

Guvernul Israelului intenţionează să anexeze coloniile israeliene şi Valea Iordanului din Cisiordania, în conformitate cu planul de pace pentru Orientul Mijlociu al preşedintelui SUA, Donald Trump, lansat la sfârşitul lunii ianuarie.

Acest plan, care prevede suveranitatea israeliană asupra a peste 30% din Cisiordania ocupată, a fost amplu criticat, iar palestinienii l-au respins de teamă că va recunoaşte pretenţiile Israelului asupra părţilor din Cisiordania pe care ei le doresc pentru un viitor stat.

Cu toate acestea, conducerea palestiniană spune că a atras sprijin internațional împotriva acestui proiect, în timp ce guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu trebuie să anunțe de la 1 iulie strategia sa de punere în aplicare a planului american.

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă împotriva planului premierului Benjamin Netanyahu de a extinde suveranitatea asupra unor părţi din Cisiordania ocupată, informează Reuters şi dpa, potrivit Agerpres.

Protestând cu măşti pe faţă şi păstrând distanţa, în virtutea noilor restricţii legate de coronavirus, demonstranţii au purtat pancarte pe care scria "nu anexării, nu ocupaţiei, da păcii şi democraţiei'', ''vieţile palestiniene contează'' sau ''nu redaţi măreţia Apartheidului''.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1924 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    inconstienta lui Trump nu ar trebui sa surprinda (Luni, 22 iunie 2020, 22:07)

    __alex__ [utilizator]

    pe nimeni iar Netanyahu daca ar fi judecat pentru crime de razboi termina in streang.
    Ce surprinde este tacerea lasa a liderilor europeni, miopi care nu par sa priceapa efectele pe termen mediu a acestei noi ocupatii.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by