Dezvăluiri explozive despre Trump în cartea fostului său consilier pentru securitate naţională John Bolton

de DP     HotNews.ro
Joi, 18 iunie 2020, 4:33 Actualitate | Internaţional


Donald Trump
Foto: Captura YouTube
Secretarul de stat american Mike Pompeo, care afişează o loialitate mai presus de orice îndoială faţă de preşedintele Donald Trump, s-a exprimat nu doar o dată critic pe la spate, mergând până acolo încât l-a acuzat pe acesta că nu spune "decât tâmpenii", scrie fostul consilier prezidenţial John Bolton în cartea sa, conform unor fragmente apărute miercuri în presa din Statele Unite, informează joi AFP, citată de Agerpres.

Un episod sugestiv, menţionat în cartea explozivă "The Room Where It Happened, A White House Memoir" prevăzută să apară pe piaţă pe 23 iunie, a avut loc în cadrul primului summit al liderului american cu cel nord-coreean Kim Jong Un, care a avut loc la Singapore, în 2018.

Într-un moment din această întâlnire istorică, Mike Pompeo i-a dat un bileţel lui John Bolton, pe atunci consilier de securitate naţională al preşedintelui Donald Trump, în care îl ironiza pe miliardarul republican: "Nu spune decât tâmpenii", conform unui fragment din carte apărut în ziarul New York Times.

Peste o lună, conform amintirilor consilierului concediat în decembrie anul trecut, şeful diplomaţiei americane critica strategia apropierii SUA de Coreea de Nord, pe care în public o apăra constant, apreciind că aceasta nu are "nicio şansă de reuşită".

Şi chiar înaintea summit-ului din Singapore, după ce a ascultat o conversaţie telefonică între preşedintele Donald Trump şi omologul său sud-coreean, Mike Pompeo a spus autorului cărţii că "aproape a avut un atac de cord" din cauza afirmaţiilor preşedintelui american.

Bolton mai scrie că el, Mike Pompeo şi ministrul apărării Mark Esper au încercat de vreo opt sau zece ori să îl convingă pe Donald Trump să aprobe un ajutor crucial pentru Ucraina, pe care liderul de la Casa Albă l-a suspendat în aşteptarea anchetării adversarilor săi democraţi de către Kiev, un dosar care a fost în centrul unui proces de demitere câştigat în cele din urmă de preşedintele american.

Potrivit Washington Post, John Bolton asigură, de asemenea, că secretarul de stat este unul din înalţii oficiali care au luat în calcul varianta demisiei şi a avut momente în care era furios să-l vadă pe ginerele şi consilierul preşedintelui Jared Kushner cum se amestecă în bucătăria sa diplomatică.

Fostul consilier pentru securitate naţională al preşedintelui SUA îl mai acuză pe preşedinte că a căutat sprijinul Chinei pentru a obţine realegerea sa în noiembrie.

Într-un alt fragment, John Bolton povesteşte că în deschiderea summit-ului G20 de la Osaka, Donald Trump a "deturnat" conversaţia cu preşedintele chinez Xi Jinping "spre următoarea alegere prezidenţială (...) pledând pe lângă Xi pentru a face astfel încât să câştige", conform fragmentelor publicate simultan de Wall Street Journal, New York Times şi Washington Post.

În cadrul acestei întâlniri din iunie 2019, preşedintele american "a subliniat importanţa fermierilor şi creşterea achiziţiilor chineze de soia şi grâu pe baza rezultatului alegerilor", a scris în memoriile sale acest republican care nu apreciază multilateralismul şi nu ezită să favorizeze soluţii războinice.

"Conversaţiile lui Trump cu Xi reflectă nu numai incoerenţele din politica sa comercială, ci şi interconectarea în mintea lui Trump între propriile interese politice şi interesul naţional american", scrie John Bolton, în vârstă de 71 de ani, care a ocupat postul de consilier pentru securitate naţională din aprilie 2018 până în septembrie 2019. "Acest lucru şi nenumărate alte conversaţii similare cu Trump au confirmat un comportament fundamental inacceptabil ce erodează însăşi legitimitatea preşedinţiei", acuză el într-un fragment publicat de Wall Street Journal.

John Bolton abordează în cartea sa şi procedura de destituire a preşedintelui Donald Trump lansată în Congres de Partidul Democrat la sfârşitul anului trecut. "Dacă democraţii care au apărat punerea sub acuzare (a lui Trump) nu ar fi fost atât de obsedaţi" de dosarul ucrainean, "dacă şi-ar fi luat timp să ancheteze într-un mod mai sistematic comportamentul lui Trump în întreg spectrul politicii sale externe, rezultatul punerii sub acuzare ar fi fost mult diferit".

Fostul consilier pentru securitate naţională cu o mustaţă emblematică nu este zgârcit cu amintirile stânjenitoare referitoare la Donald Trump.

În timp ce senatori republicani influenţi, aliaţi ai lui Donald Trump, acuză China fără încetare, în special pe subiecte precum gestionarea relaţiei cu Hong Kong şi modul în care îi tratează pe uiguri, John Bolton scrie: "la cina din deschiderea summit-ului G20 de la Osaka, în iunie 2019, doar în prezenţa interpreţilor, Xi i-a explicat în linii mari lui Trump de ce a construit lagăre de concentrare în Xinjiang". "Potrivit interpretului nostru, Trump a spus că Xi ar trebui să continue să construiască aceste lagăre, despre care Trump credea că este exact lucrul potrivit de făcut".

Potrivit Washington Post, John Bolton i-a comunicat ministrului justiţiei Bill Barr îngrijorarea sa cu privire la disponibilitatea lui Trump de a face servicii unor autocraţi precum preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















9027 vizualizari

  • -13 (39 voturi)    
    toti incearca sa profite.. (Joi, 18 iunie 2020, 7:07)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    ... ba sa isi vanda o carte, ba putina atentie. s-au pregatit hienele.
    • -14 (28 voturi)    
      De acord (Joi, 18 iunie 2020, 7:36)

      Ed___ [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      Cine a scris cartea? Un individ care a fost demis.... scrie rău despre şeful lui, după ce a fost demis

      Şi deşi lucrează într-o adiministraţie guvernamentală, dă din casă pentru bani.

      Trump înainte să fie preşedinte, a făcut o avere imensă, a fost milionar dar a muncit şi devenit miliardar !!

      Alţii nu au făcut nimic în viaţa lor bun, nu au demonstrat nimic şi critică repede.

      Trump a ales calea păcii cu Korea de Nord pentru a nu pune în pericol Korea de Sud şi Japonia. Şi se pare că a făcut bine.

      Apoi Trump este PRIMUL ŞI SINGURUL CARE A PUS PICIORUL ÎN PRAG CHINEI !

      Şi aici merită toată lauda şi încă un mandat din start.
      • +1 (13 voturi)    
        adica (Joi, 18 iunie 2020, 8:51)

        nicoR [utilizator] i-a raspuns lui Ed___

        de ce merita toate laudele ca a pus piciorul in prag chinei ? adica chinei i-a dat sua banii pe degeaba ? s-au la preturi umflate ? din contra, sutele de milioane de chinezi care au lucrat pt compabnii americane si vestice au produs triluioane de parai pt .... ei aici e problema, pt 1% din sua si vest si nu pt state ...
        - devalizarea de care vorbeste shtumful, de 500 mld, e din cauza ca banii profit nu au ajuns unde trebuie, ci in paradisuri ... fisc(o)ale ... iar statele au ramas ... coate goale ...
        - aici e toata problema
      • +11 (23 voturi)    
        Legende fiule (Joi, 18 iunie 2020, 9:49)

        Alui [utilizator] i-a raspuns lui Ed___

        Trump n-a fost miliardar inainte de a fi ales presedinte, e o minciuna promovata de el fara dovezi (declaratia de taxe). Chiar dimpotriva, a cam falimentat tot ce a condus. Se pare ca a avut datorii mari la banci dubioase si ar fi fost finantat de rusi si chinezi fie prin imprumuturi fie prin cumpararea de case la suprapret.
        Se pare ca si una din fetele Kardashian ar fi mintit ca e miliardara! Probabil e o boala!
      • +5 (15 voturi)    
        hai sa nu.... (Joi, 18 iunie 2020, 11:51)

        asada [utilizator] i-a raspuns lui Ed___

        ...batem campii amestecand merele cu perele !!! Ce legatura au capabilitatile in afaceri ale individului cu functia de presedinte al SUA si mai ales cu capacitatea acestuia de a gestiona o asemenea pozitie in plan global !!! Altele sant asteptarile de la presedintele SUA ,cumpatarea ,echilibrul nu ifosele ,marlania si actiunile lui tipice unui descreerat !!!!
    • +3 (19 voturi)    
      Exact (Joi, 18 iunie 2020, 8:16)

      Biggus Dickus [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      Miza nu are cum sa fie influentarea alegerilor din toamna intrucat alegatorii lui Trump oricum nu vor cumpara cartea. De fapt nu au mai cumparat o carte.
      • -9 (11 voturi)    
        nu e vorba de asta.. (Joi, 18 iunie 2020, 11:13)

        Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui Biggus Dickus

        ... o iei prea liniar. e vorba de ce se vobeste in media despre. asta e miza :)
    • -8 (22 voturi)    
      Noua "dosariada", democratii vor un "Chinagate" (Joi, 18 iunie 2020, 9:33)

      animatron [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      Atacurile legate de coluziunea cu Rusia si Ucraina au esuat si la vremea lor nu au convins decat electorii deja convinsi, adica insuficient.

      E mult mai greu insa de gasit dovezi concrete, documentate, despre un eventual ajutor chinez pentru un presedinte Trump care a combatut China comunista din primele luni de mandat.

      Asa ca se apeleaza la o veche metoda de dezinformare, cea a "surselor" anonime din anturaj.
      Daca cititi in original veti vedea ca Bolton recunoaste ca erau prezenti doar Trump, Xi si interpretii lor, el nu a auzit dar cumva a aflat el ceva.

      Foarte amuzant, Bolton incearca sa-l bage in mizerie pe actualul ministru de externe, Pompeo, punandu-i in spate diverse afirmatii neverificabile, probabil in speranta ca va crea tensiuni intre acesta si presedinte.

      Presa care a publicat "fragmente" din cartea concediatului Bolton sunt doar 3 ziare, toate angajate intr-o violenta campanie de linsaj mediatic impotriva presedintelui Trump:
      New York Times, Washington Post (proprietarul e miliardarul finantoator al PD-ului, Jeff Bezos, detine pragul de control in board) si WSJ.

      In redactia NY Times domneste o asemenea isterie anti-republicana incat atunci cand zilele trecute un redactor a publicat o opinie a unui senator republican a izbucnit un scandal in redactie pt ca o parte din jurnalisti nu vor ca ziarul lor sa publice nimic de la personalitati politice conservatoare, vor o cenzura activa contra dreptei !

      Un expert german in probleme ale democratiei atragea atentia asupra extremei polarizari politice din USA, care tinde sa patrunda in societatile europene slabindu-le si divizandu-le.

      In USA e din ce in ce mai greu sa obtii un dialog normal, rational, sa faci o analiza critica a fiecarei parti implicate in lupta politica, pentru ca fiecare (democrata sau republicana) are si bune si rele.

      Stanga americana (spre satisfactia Rusiei si Chinei) si-a asumat o ura viscerala impotriva dreptei conservatoare, negand pluralismul politic si diversitatea ideilor.
      • +2 (4 voturi)    
        Lasa placa ca e uzata (Joi, 18 iunie 2020, 18:11)

        sanex [utilizator] i-a raspuns lui animatron

        Trump victima.
  • +8 (22 voturi)    
    hehehe (Joi, 18 iunie 2020, 7:23)

    transpenibilus [utilizator]

    Oranjutanul isi face deja valiza pentru ca-l inghite puscaria din ianuarie. Tot mai bine decat ce-o sa pateasca in curand piticul cracanat...
    • -11 (15 voturi)    
      vise umede.. (Joi, 18 iunie 2020, 11:14)

      Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

      ... abia astept sa va vad lacrimile dupa ce ia inca un mandat.
  • -3 (15 voturi)    
    Ce să crezi? (Joi, 18 iunie 2020, 7:35)

    BEDE [utilizator]

    Trump este clar un bădăran și cu comportament imprevizibil. Totuși, ce și cât să crezi din ceea ce spune o persoană care a fost aproape de el? Se pot oare verifica afirmațiile din acea carte?
    Sunt destui care fac "dezvăluiri" din ceea ce spun ei că au trăit, dar, mai ales dacă sunt chestiuni care nu pot fi probate din alte surse, este bine ca afiramțiile lor să fie tratate cu scepticism. Sunt doar atâtea fake-news...
    De pilă, un exemplu clasic: ce și cât să crezi din "Orizonturi roșii" a lui Pacepa. Sigur că omul a cunoscut multe lucruri pe care foarte puțini le cunosc. Dar cum poți proba ceea ce spune el acolo? Se prea paote să fi scris ceea ce i s-a părut lui că ar da mai bine, chair dacă sunt știri false.
    Partea cea mai delicată este că există știri care par perfect plauzibile dar sunt totuși false. Sunt anumite lucruri pe care nu le vom ști sigur niciodată și altele despre care aflii adevărul doar peste niște zeci de ani, când este prea târziu pentru ca să mai poți modifica anumite situații.
  • +12 (26 voturi)    
    Bautorul de inalbitor (Joi, 18 iunie 2020, 7:42)

    deville2010 [utilizator]

    este istorie.Toata lumea banuia ca DD(donald dumbo) este un cretin sinistru.Acum incepsa apara si dovezile.
  • +8 (22 voturi)    
    Dansul, un personaj (Joi, 18 iunie 2020, 7:51)

    ..13 [utilizator]

    Care este cum este - usor de intuit - numai ca una este o presupunere si alta cand iti povesteste cineva in detaliu despre ce si cum se produce dansul...

    Mike Pompeo: "Full of sh...t"

    Bolton spune ca nu sunt ascultati consilierii lui,oare de ce nu ma mir, ci intalnirile cu acestia sunt pentru ca Dansul sa vorbeasca ...

    Chinezii fericiti sa lucreze cu Trump, toti ceilalalti consilieri americani nervosi la maxim. Kushner, clar papitoiul in mana lui Trump.

    Dar cea mai minunata descriere este legata de vastele cunostiinte ale geniului despre geografie...Parca o revad pe VVD, asta e calibrul.

    Never ever USA nu a avut un asa Presedinte Geniu in care in centrul atentiei sa fii fost mereu El si numai realegerea Lui, nicidecum principii, valori, securitatea nationala, chestii din astea marunte...
  • +4 (20 voturi)    
    Vai de America! (Joi, 18 iunie 2020, 9:00)

    Alui [utilizator]

    Rau a mai ajuns! Astept cartile “spune tot” scrise de nevasta-sa, fiica-sa si ginerele sau!
    • -10 (16 voturi)    
      Asta nu-i nimic (Joi, 18 iunie 2020, 10:57)

      Tescovin [utilizator] i-a raspuns lui Alui

      Eu sunt convins că, atunci când nu va mai fi președinde, Trump însuși va scoate o carte, două, în care va face dezvăluiri incendiare despre cât de prost, incult, lacom, egoist și nediplomat este el însuși. Iar NYT și WaPo îl vor lua instantaneu în brațe, ca fiind „un personaj apropiat ca nimeni altul de fostul președinte, ale cărui dezvăluiri sunt la prima mână”.
      :))))))
  • +7 (17 voturi)    
    rusine (Joi, 18 iunie 2020, 9:31)

    drago [utilizator]

    DT este o rusine pentru SU!
    Este de neinchipuit cum asa o mare natiune poate avea un presedinte atit de prost si de corupt!
    Cu un astfel de presedinte apelurile impotriva unor regimuri corupte si autoritare isi pierd orice relevanta!
    • -7 (17 voturi)    
      pari intoxicat cu media, bobitza... (Joi, 18 iunie 2020, 11:16)

      Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui drago

      ... mai iesi putin la aer, ca s-a dat drumu. si nu mai crede toate fake newsurile.
  • +7 (17 voturi)    
    trump insusi (Joi, 18 iunie 2020, 9:53)

    iodixit [utilizator]

    este un autocrat nascut in tara gresita.
    lui ii trebuia china, rusia, ungaria s.a.
    • +7 (15 voturi)    
      fundamental gresit (Joi, 18 iunie 2020, 11:11)

      Ademordna [utilizator] i-a raspuns lui iodixit

      Problema lui Trump nu este autocratia, nici incompetenta ci coruptia.
      Ori asta il face ideal pentru cei care conduc cu adevarat SUA, care nu au nevoie decat de un om de paie care sa le faca mendrele (taierile de taxe, eliminarea de regulamente etc) si sa focuseze atentia si ura publicului pe el in loc de beneficiarii acestor politici.
      Faptul ca mai e si rasist e cireasa pe tort.
      Singurul lucru deranjant pentru toata lumea (dar toata lumea) este incompetenta si prostia fenomenala a lui Trump. Exact asta s-ar putea sa-l coste realegerea.
      • 0 (0 voturi)    
        eu nu ma refeream (Vineri, 19 iunie 2020, 14:22)

        iodixit [utilizator] i-a raspuns lui Ademordna

        la problema lui trump.
        eu ma refeream la trump.
        el este un autocrat nascut unde nu trebuia.
    • -11 (15 voturi)    
      spune asta... (Joi, 18 iunie 2020, 11:16)

      Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui iodixit

      .. un pui de comunist :)
  • -7 (15 voturi)    
    Loialitatea nu mai este o valoare (Joi, 18 iunie 2020, 12:04)

    Setalcott [utilizator]

    Dante pune tradatorii in ultimul cerc al iadului.
    • +7 (13 voturi)    
      Intradevar, tradatorii de tara sunt cei mai rai! (Joi, 18 iunie 2020, 12:59)

      Alui [utilizator] i-a raspuns lui Setalcott

      CIA si-a retras preventiv niste agenti din Rusia dupa o intalnire Trump-Putin.
      Putin e bun si e prietenul Americii pentru ca unii oligarhi rusi controlati de el cumpara case de la Trump cu supra-pret, cu sute de milioane de dolari dupa care le demoleaza fara a calca niciodata prin zona.
      Si de ce nu ma mir ca trolii pro-rusi il sustin atat de ardent pe Trump, zis si Goldenshower!
    • -6 (8 voturi)    
      Ghilotina pentru tradatori (Joi, 18 iunie 2020, 16:58)

      Mester [utilizator] i-a raspuns lui Setalcott

      Democratia trecatoare pe care o traim inghite asemenea jeghuri tradatoare precum Bolton.

      Pacat de oamenii despreti din USA ca trebuie sa fie contemporati cu toate aceste scursuri care tradeaza si acum fac show.

      Trump nu este un mare diplomat, dar este primul care a tras atentia asupra pericolului chinez.

      Oricum cu aceasta carte Bolton a tras apa cupa el...

      Jos tradatorii de neam, partid si tara!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by