Cinci redactori adjuncți ai principalului cotidian economic rus Vedomosti și-au dat demisia luni, după luni întregi de conflict cu noul editor acuzat de cenzură după preluarea ziarului, relatează AFP.

VedomostiFoto: captura site

Vedomosti este considerată una dintre ultimele voci independente printre mass-media, pe fundalul preluării de către guvern și aliații săi. Noi medii alternative au apărut și online, cu audiențe în creștere.

Acești cinci jurnaliști, prezenți în ziar de 15 ani sau mai mulți, își dau demisia „pentru a protesta împotriva numirii lui Andrei Șmarov ca redactor”, se arată într-un articol.

Titlul a fost cumpărat la sfârșitul lunii mai de către directorul unei agenții de presă necunoscute, FederalPress, Ivan Iériomine.

Dar încă din martie, după anunțul fostului proprietar că are intenția de a vinde ziarul, a fost numit un nou redactor-șef, Andrei Șmarov.

De atunci, jurnaliștii au denunțat înmulțirea cazurilor de cenzură, fie că este vorba despre un subiect al menținerii puterii președintelui Vladimir Putin, altul cu privire la scăderea popularității sale sau a articolelor referitoare la gigantul petrolier Rosneft.