Cea de-a 94-a aniversare a reginei Elisabeta a II-a a fost marcată sâmbătă printr-o versiune redusă a ceremonialului militar tradiţional „Trooping the Colour” (defilarea drapelului), ce s-a desfășurat la castelul regal Windsor, și nu în centrul Londrei, cu mii de oameni în public, ca de obicei.

Regina Elisabeta a II-aFoto: REX / Shutterstock Editorial / Profimedia

Gărzile Galeze, în ţinuta de paradă cu tunici roşii şi căciuli din blană neagră, au defilat şi au prezentat onorul păstrând tot timpul o distanţă de doi metri între soldaţi, conform normelor de evitare a contaminării cu coronavirus, relatează Agerpres citând agențiile DPA şi AFP.

Regina şi soţul ei, prinţul Philip, duce de Edinburgh, care a împlinit miercuri 99 de ani, sunt izolaţi la castelul Windsor din martie, deoarece vârsta înaintată îi încadrează în categoria cea mai vulnerabilă la Covid-19, epidemia în urma căreia au decedat până acum peste 41.000 de britanici. Prinţul nu a asistat la parada de sâmbătă, transmisă în direct de BBC.

Data reală de naştere a reginei este 21 aprilie, dar este aniversată oficial, conform tradiţiei, în a doua sâmbătă din iunie. Ceremonia nu a mai avut loc la Windsor din 1895, când a fost onorată regina Victoria, stră-străbunica actualei suverane.

Ceremonialul Trooping the Colour datează din secolul al 18-lea şi are loc de obicei pe terenul de paradă al Gărzilor Călare din apropierea palatului Buckingham, reşedinţa londoneză a reginei. Denumirea se referă la transmiterea drapelului regimentului şi purtarea lui prin rândurile soldaţilor.